blogu' lu' castraveţ

Seara de vineri a fost planificată cu două săptămâni înainte. De aceea, pionerul pe la 16:00, după ce a băgat în geantă un ştergar, o pereche de ciupici de baie şi o mătură de mesteacăn, a tras clampa uşii de la casă prin partea cea mai apropiată de afară. Afară ningea ciobăneşte. Cu aceste minunate accesorii, prin zăpada proaspăt aşternută, pricopsindu-se pe drum şi cu altele, la fel de indispensabile, întruchipate în peşte sărat şi bere el s-a îndreptat acolo unde în fiecare an pe această vreme, se adună cu colegii săi de breaslă. La saună. Pentru nimeni nu este secret ce se întâmplă într-o saună când acolo se află 12 oameni sănătoşi: bere, peşte, bătaie cu mătura, curăţare cu aburi, spălat cu omăt, bazin, bancuri, toate acestea într-o succesivitate şi pondere aleatoare. Dar numai o combinaţie unică poate să ducă la un plan grandios. De marele plan din ziua următoare pe cei doi îi despărţea doar pokeru-l pe care nişte băieţi cucuieţi (alţi băieţi) l-au organizat pentru a colecta 22 mii de lei pentru nişte copii orfani în cadrul unei acţiuni de crăciun.
După ce-a jucat vreo trei partide, timp în care fisele poker din faţa pionerului s-au transformat în promile, tinerii cutezători au plecat acasă pentru a fierbe până la urmă marele plan. Aşa s-a terminat vinerele. Sâmbăta s-a început foarte repede, aproape imediat. Cu împachetarea rucsacului. În câteva ore, foarte lent, pionerul, Beorbe şi Liviu erau deja în viteazul cal năzdrăvan, cu nările aprinse, lăsând amprentele potcoavelor pe drumul Orhei-Rezina.

Drumul, spre mirarea calului, era foarte bun, zăpada de pe drum a intrat toată în găuri, de aceea găurile erau aproape nesimţite iar drumul – neted şi catifelat. Spre Ţîpova circulă mult transport, inclusiv un autobuz de rută, deci calea este foarte accesibilă.

La 17:24 s-a împlinit visul pionerului care-l chinuia de mulţi ani:

La poarta bisericii cercetaşii au fost întâlniţi de Saşa, un băietan din sat care a intrat foarte carismatic în dialog cu noii veniţi. Nu prea a fost clar despre ce vorbea Saşa. Până la urmă a fost clar una: lui Saşa îi trebuie zece lei. Pionerului taman aceşti zece lei nu-i trebuiau, aşa că ei au migrat rapid din buzunarul unui venetic în buzunarul unui băştinaş. Saşa le-a urat băieţilor noroc. Noroc i-au urat băieţii lui Saşa.

Tinerii cutezători au ieşit din Chişinău la 14:30, de aceea au ajuns cam târziu la faţa locului.

Şi anume faptul că în afară de albia Nistrului în jos nu se desluşea nimic, pionerul consideră visul parţial împlinit. Cascada, izvorul şi teritoriul pioneresc trebuie neapărat să le vadă înzăpezite, iarna.

Dar până una alta, el trebuia să probeze neapărat mangalul nou-nouţ, care a auzit de lemne şi frigărui doar de la străbuneii lui mangali. Beorbe a propus ca mangalul să-şi înceapă activitatea profesională undeva în direcţia mănăstirii.

Ce-au dres, ce-au făcut ei, dar mangalul a ajuns chiar lângă mănăstire. Taman în timpul când cercetaşii ocheau un loc ferit pentru mangal, a apărut Slavic. Slavic l-a întrebat pe pionier, ce caută ei aici. Pionerul i-a povestit o bucată din visul lui mai vechi, de a vedea Ţipova iarna. Slavic era paznicul mănăstirii. De la Slavic pionerul a aflat că mănăstirea iarna e deschisă doar la sărbători. Slavic le-a spus tinerilor cutezători bine venit, le-a dat nişte scânduri uscate-uscăţele, le-a aprins lumina în faţa mănăstirii şi le-a sugerat să pună mangalul chiar acolo, la lumina blagoslovitului bec.

Era sărbătoare şi răsuna muzica: la Slavic în gând şi la pionier în suflet.

Bucuria lui Slavic n-a ţinut mult.

În schimb între timp au apărut altele: la lumina kilowaţilor rupeştri

şi la lumina micului bec poneresc.

Pionerul nu s-a putut abţine şi l-a întrebat pe Slavic despre vizita lui Dalai Lama la Ţipova. Slavic ne-a povestit cum a fost: „Dalai Lama vorbeşte foarte straniu. Dalai Lama era îmbrăcat în halat roşu. El se roagă foarte straniu. El zice că aici este un loc foarte puternic, lecuitor”.

Cu Slavic la uşa mănăstirii. Ora 21:17.

Băieţii s-au pornit spre biserică, spre maşină. Slavic s-a dus la Culcare. Slavic a zis că dacă nu găsim unde să dormim, ne cazează cu el. Slavic doarme într-o chilie din mănăstire. În loc de uşă stă un covor care acoperă intrarea.

În drum spre maşină cercetaşii s-au împiedicat de poarta unui ţîpovean. Ţîpoveanul nu ştia unde se poate de cazat prin preajmă în schimb le-a oferit cercetaşilor un spicuşor desenat pe-o hârtie încleiată pe-o steclă. Tinerii cercetaşi au decis repede, nu de alta dar nu se ştia ce se întâmplă cu parbrizul calului năzdrvan.

Cercetaşii erau obosiţi de-a binelea. Aşa că au început a suna la Chişinău pentru a afla coordonatele unui han din preajmă. Pe toate telefoanele mobile a început a suna Batarilo. Batarilo este duşmanul oricărui cercetaş modern. Până la urmă pionerul a obţinut numărul hangiului de la Paşa, hangiul a şi răspuns, dar i-a spus că azi nu-i poate caza. Ca să te cazezi la hanul lui Hanganu, trebuie să-i spui omului din timp, ca el, ca un gospodar cum se cade, să încălzească casa, să taie găina şi să caute cheile de la beci. Cercetaşii au pornit spre Orhei.

La 23:20 ei erau la recepţia unui hotel din Orhei.
La 23:30 ei au văzut odaia.
La 23:50 pionerul a reuşit s-o convingă pe recepţionistă ca să accepte spre plată un card bancar. Pentru aceasta ea a scos un terminal POS de sub masă la care ultima operaţiune a fost făcută în 2005, şi aceea tot de pionier la instalarea terminalului în acest minunat hotel. Prin nişte manipulări iscusite cu cardul, recepţionista s-a ales cu bonul de plată semnat de pioner, iar cercetaşii s-au ales cu o odaie şi un pat mare.
La 23:55 recepţionista i-a asigura că în cameră va fi cald iar apa în duş va fi insuportabil de fierbinte. Crezând-o pe cuvânt, tinerii cutezători s-au dus în localul de alături, la masa unui cavaler mai vestit pentru a savura o zeamă fierbinte.

La 24:30 tustrei îşi dezlegau şireturile în odaia pe care o achitaseră adineauri. În odaie era mai frig decât prima dată. Apa în duş era de parcă a stat o ora la soare, în luna aprilie. Pe scurt, dacă eşti plin de glod din cap până în picioare, poţi face un duş la ROCAS Hotel, dar dacă eşti un drumeţ îngheţat, culcă-te şi rabdă până a doua zi.

A doua zi, la 9:00, echipa a spus „pa” la 450 de lei,

a spus „pa” frumosului hotel,

a spus “pa” vestitului cavaler şi mesei lui rotunde

şi au luat-o spre casă.
şi dacă aseară pe la 23:00 cel mai dorit loc din lume era „acasă”, pe la 9:30 azi dimineaţă, cel mai dorit loc din lume şi-a schimbat adresa. De aceea echipa de cercetaşi a pornit înspre Butuceni (e bine să ştii: o seară de cazare cu cină + mic dejun incluse în pensiunea din Butuceni şi pe timp de iarnă costă 25 EUR per persoană. Informaţia este de ieri. Temperatura apei din duş nu este cunoscută).

La Butuceni era soare.

Lângă mănăstire aparatul de fotografiat pioneresc a începută să dea „lenses error” iar degetele pionereşti încetau să mai funcţioneze după 5 minute în afara mănuşilor.

Totuşi, iarna nu-i ca vara.

Făcând cunoştinţă cu instrucţiunile de rigoare, tinerii cercetaşi au hotărât să plece acasă.

Până la noi întâlniri.

Bonus track: