blogu' lu' castraveţ

Archive for February, 2010

Grivei

with 27 comments

„Coji de cartofi!”, îi trecu prin minte şi se apucă să rupă lacom din boţul de celofan. Era prea tare şi rea rece ca să se potrivească pentru dinţii lui. Grivei nu era câinele care renunţă uşor. Se gândi să-l scoată din gaura cu gunoi şi să-l ducă la ţevi. Îi spunea mintea lui de căţel că la ţevi punga se va înmuia şi va fi mai uşor de rupt. Îl măcina însă gândul că s-ar putea să nu fie el unicul oaspete al găurii din peretele subsolului, totuşi hotărî să rişte. Apucă cu grijă bucata îngheţată de celofan şi ieşi timid din gaură. Îi părea rău să lase groaza de bunătăţi neexplorate, laba călcată săptămâna trecută de biciclistul cu chipiu roşu începu să-l doară: n-o simţea dar era sigur că a îngheţat. Şi vroia foarte tare să pape pungă cu presupusele coji de cartofi.

Şchiopăta încet, iar punga îi pendula în bot şi asta îl împiedica să privească în jur. La un moment dat pe lângă ureche trecu o roată mare de cauciuc şi un claxon puternic îi zburli blana. Reuşi să observe doar becurile roşii ce se îndepărtau. Şi asta după ce reuşi să sară la o parte cât de tare putu. Abia pe trotuar observă că a scăpat punga din gură. Ea rămase să se tăvălească în mijlocul străzii. Grivei privi în părţi şi porni încet înspre pungă. O apucă din nou şi o târî cu încet spre trotuar. Ajuns pe trotuar, lăsă punga din gură se lăsă pe labele din urmă. Obosise. „Încă oleacă stau şi mă pornesc” se gândi Grivei privind fulgii măşcaţi ce se topeau pe botul umed. Îi era teamă că nu va putea să vadă cărarea pe unde trebuia să se întoarcă. După ce-şi trase sufletul, apucă prada de celofan şi porni înspre o portiţă deschisă. I se părea lui că anume pe aici trebuie s-o apuce. A mers cam vreo oră. În timp ce mergea se gândea că s-a săturat de iarnă şi de frig. Îi apăreau în minte iarba verde cu mirosul ei de vară şi jocurile cu cei cinci fraţi ai săi la umbră, în pădurea de la marginea oraşului în care se născuse. Era prima iarnă a sa. Şi nu-şi mai dorea alta. Fulgii îi plăceau şi prima zăpadă i-a plăcut, foamea şi laba stâlcită îi duceau însă gândurile în altă parte. Mergând pe sub lumina felinarelor, îi apăreau în minte şi momentele de care nu voia să-şi mai amintească, ele totuşi insistau: pietrele ce au nimerit în cap de la o droaie de copii acum câteva zile când a vrut să-şi satisfacă curiozitatea la săniuş, căldarea cu apa fierbinte şi murdară aruncată peste el lângă garaje de un om mare şi gras, nopţile de ianuarie, în care uşa de la subsolul casei de lângă pădure era închisă, şi în sfârşit dezamăgirile când se apropia de bucata de pâine întinsă şi în schimb primea boturi de cizmă în botul lui de câine şi biciclistul cu chipiu roşu. Cu toate acestea, în sinea lui, ştia precis că nu întotdeauna va fi aşa, i-au povestit cîini mai mari ca el cât este de bine să prieteneşti cu oamenii, să te joci cu ei şi să faci parte din familia lor. Grivei ştia sigur că va fi curând primăvară şi toate lucrurile se vor aşeza la locul lor, va ploua, el va fi curat şi oamenii îl vor lua la ei acasă.

Fiind dus pe gânduri, nici nu observă cum a zburat timpul şi cum stătea deja în faţa crăpăturii aburind din subsolul blocului. Gând se văzu în faţa gurii întunecate, atât de cunoscută, gândurile negre parca au început să-l părăsească. Grivei păşi înăuntru, se tupilă încet sub ţevile calde iar bucata de celofan o trase dinaintea botului. Nu mai avea forţe să muşte din ea, şi de fapt uitase deja de ce-a cărat-o atâta timp. Căldura ţevilor îl toropea, în cap totul începu să se amestece într-o masă colorată şi caldă iar de undeva de departe se auzea o muzicuţă. Ochii i se încleiau de oboseala, gândurile şi se dizolvau în senzaţii neclare. Se făcu întuneric. Din întuneric apăru încet o lumină care devenea tot mai puternică. Grivei se trezi pe o câmpie mare-mare. Iarba era albastră-albastră şi la câteva sute de metri depărtare se hârjoneau o droaie mare de căţei ca el, tărcaţi, albi, flocoşi – de toate neamurile. Puţin mai în spate se deschidea o pădurice cu pomi mici, de diferite culori iar pe ei creşteau multe-multe oase. Grivei scoase bucuros limba afară şi începu să alerge într-acolo cât îl ţineau toate patru labe.

Written by castraveţ

February 11th, 2010 at 8:45 am

Posted in Creaţie

Tagged with

Despre advertising

with 5 comments

Au fost mai multe cazuri când ceea ce scriam eu pe blog parea pentru oamenii implicaţi în advertising (online sau offline) reclama curată gratuită. Şi de fiecare dată se găsea cineva care mă întreba de ce fac asta, sau ce am eu cu asta. De fiecare data explicaţia a fost cam aceeaşi:
Atâta timp cât nu sunt „corupt” (să nu se supere cei cu musca pe fes – nu vreau să zic că ei sunt corupţi, de la sine trebuie să fie clar că asta este munca lor şi din asta trăiesc) de domeniu, îmi permit să scriu pe blog despre ce vreau eu şi cum vreau eu. Deşi îmi dau străduinţa să fiu obiectiv de fiecare dată, subiectivitatea nu-mi este străină, şi asta tot din acelaşi motiv: sunt la mine acasă. Când scriu despre ce-mi place mie nu mă gândesc ce profit ar aduce cuiva subiectul în cauză. Şi chiar dacă conştientizez faptul că pentru cineva un post de-al meu reprezintă o publicitate gratuită, nu mă deranjează atâta timp cât nu mă roagă acel cineva s-o fac şi cât subiectul reprezintă un interes personal. Dar iată dacă m-ar ruga cineva (chiar şi în mod implicit) să fac publicitate la ceva, n-aş face-o (nu bag mâna în foc, deoarece nu vreau să fac acuma o analiză a tuturor cazurilor posibile – scopuri de caritate de exemplu, sau altele).

Cândva mă gândeam să mut blogul pe hosting privat pentru a avea un design propriu şi multe facilităţi pe care worpress-ul le oferă contra plată. Una din acele facilităţi sunt scripturile java care ar permite inclusiv plasarea publicităţii de la google. Da, mă gândeam la ads-uri de la google. Pe atunci blogul era prospejior şi eu nu ştiam exact ce va fi cu soarta lui în perspectivă. Ulterior am realizat că blogul meu nu este pentru a scoate bani: el este pentru păcerea mea şi a oamenilor care-l citesc. Publicitatea, cred eu, i-ar leza considerabil din personalitate. Sper asta să nu se schimbe pe viitor.

Written by castraveţ

February 10th, 2010 at 12:35 pm

Chiş TV. Part 1

with 10 comments

Ieri, zeronouăzerodoidouămiizece, la Purceluşul zburător, Nata şi Viorel au lansat un nou proiect: Chiş TV. Şi deoarece e TV, trebuie văzut nu citit. Poftim- pojaluista, prima emisiune:

Dacă-ţ plaşi şi-ai văzut, votează cu “da” la 8080 (doar pentru abonaţii Moldcell). Nu-i scump: patru voturi = o călătorie cu troleibuzul. Dacă nu-ţ plaşi şi-ai văzut, poţi desigur să votezi cu “nu” la 8080 (doar pentru abonaţii Moldcell), da nu-i de dorit, cu toate că patru voturi tot cu o călătorie cu troleibuzul se echivalează.

Update:
este şi <a href="http://castravet.com/chis-tv-part-2/, este şi Chiş TV. Part 3

Written by castraveţ

February 10th, 2010 at 9:54 am

Posted in Tunate şi adunate

Tagged with

Ham Ham

with 11 comments

După ce s-a dezmeticit din şocul politic al anului 2009, poporul mai adrenalinos s-a apucat să facă hărmălaie în spaţiul blogosferic ce ne priveşte pe noi, moldovenii. Astfel în ultimele luni ale anului trecut şi în răstimpul deja depănat din anul curent, toată gălăgia a roit în jurul câtorva ştiri de top: panica pandemică, vrem cinema dublată în limba română după care realizăm că nu chiar asta am vrut să spunem şi ne refugiem cu opinia în spatele subtitrărilor în română, sindromul Pavel Turcu, şi printre ultimele – pericolul canin în capitală. Mă voi referi la ultima. Printr-un principiu şlefuit de protestele anti-comuniste, pe urmă de pensionarii lipsiţi de drepturile de călătorie gratuită în transportul public, între timp şi de altele mai mărunte, poporul a realizat nu doar că are dreptul la opinie, dar şi că această opinie trebuie s-o răcnească cât poate de tare şi foarte de dorit la urechea vecinului care are o opinie contrară. Dar când răcneşti, evident te faci auzit. La noi în ţară deocamdată aşa lucrează libertatea de exprimare.
Bun. A fost identificată victima unui maidanez. Să fie şi aşa. S-a făcut panică. S-a convins pe cine trebuie că toţi maidanezii din oraş reprezintă un pericol real pentru toţi locuitorii oraşului.
Bun, pericolul se manifestă în eventuala probabilitate de comportament agresiv şi în consecinţă – traume şi infecţii.
Întrebarea nr.1: ce este mai probabil, să ei o infecţie de la un maidanez sau să ei o infecţie de la o persoană? A ajuns cineva cu număratul victimelor maidanezilor peste cifra cinci?

Bun, din toţi proprietarii de câini de rasă, domesticiţi şi îndopaţi ca la carte, oare chiar nici unul n-a fost muşcat de prietenul său patruped? Numai eu am auzit trei cazuri. Repet: „am auzit” nu „am văzut”. De soarta ulterioară a acestor câini nu ştiu nimic. Să presupunem că au fost eutanasiaţi. Dar zarvă nu s-a făcut, dat fiind faptul că nu este cazul: omul e responsabil de câinele lui. Întrebarea nr.2: Ce soluţie ar oferi bravii luptători contra eutanasiei în astfel de cazuri. Bănuiesc că le-ar lua ceva timp să găsească o soluţie. Cel puţin ar fi ocupaţi cu ceva un timp.

Da, şi-mi este interesant, s-a ocupat cineva din acei care au sărit în capul primarului cu un studiu de caz, să caute o posibilitate de finanţare pentru un proiect care ar oferi câinilor vagabonzi o soartă mai vitală? Asta a fost, probabil Întrebarea nr.3. Vă rog, arătaţi-mi vreo organizaţie care a făcut ceva mai mult pentru soluţionarea problemei maidanezilor decât să se dea cu părerea? A deschis cineva vre-un fond de colectare de mijloace pentru a organiza un azil pentru maidanezi?

În acelaşi timp sunt curios dacă primarul s-a interesat cum altfel rezolvă capitalele europene problema câinilor vagabonzi, adică şi-a pus el oare această Întrebare nr. 4?

În loc să se caute răspunsul măcar la întrebările 1,2,3,4, lumea se grupează pe facebook: o mojilă de grupuri pro şi o mojilă de grupuri contra eutanasiei. Şi aruncă cu găinaţ verbal unii în alţii.

Ce soluţie propun eu? Eu propun că atâta timp cât există o problemă şi ea este într-adevăr gravă, şi pentru aceasta există doar o singură soluţie – problema trebuie rezolvată cu acea unică soluţie. Altfel, ca să punem puncte pe toate i-urile, nu ne rămâne decât să facem un referendum. Eu personal n-am avut probleme cu maidanezii, unii îmi sînt chiar simpatici. Da nu pot să spun că mă simt în apele mele când sunt mai mulţi de trei prin preajmă.

Mie îmi plac câinii paşnici, şi nu-mi plac oamenii care răcnesc de frig şi de urât.

Written by castraveţ

February 9th, 2010 at 11:20 am

14 februarie

with 10 comments

Un text scris acum câţiva ani în urmă:

14 februarie: şei mai bună şî şei mai interesantă zî din an. Zîua asta de az s-o terminat fix aşe cum s-o înşeput: şî dimneaţă la 7:00 ni era somn, şî noaptea la 23:59 tot ni era somn. Eu să ştiut, niş nu mă mai trezăm deloc.
În această zî solemna tăte farmaciile îs pline de vizitatori, florăresele de pe Bănulescu Bodoni se navaresc de doua ori mai mult decît în şelelalte zîle, PATRIA-i încărcata de dimineaţă pîna-n noapte, şî în svîrşit tăţ neîndragostiţîi cu zaviste alba se uita la tăţ aşei îndragostiţ.
Az tăţ aleargă care ş-încotro, ca sa se aşeze undevai unde li s-a păre lor că-i şel mai ghini să şii îndrăgostit. Da aşei care n-o avut grija din timp sa rezerveze v-o masa în v-un local, se duc acasă la ujin-pri-sveciah, şî aşe chiar îi mai ghini: ujinu se termina repede, da şeia pentru şi ii ca atare s-o întîlnit az – se înşepe mai divreme şî se întinde mai mult. Fiecare o întinde atîta cît îl ţîne întinzătoarea.

Blin, an uitat să scriu despre valentinşi…

Written by castraveţ

February 5th, 2010 at 3:20 pm

46-4949

with 5 comments

Un om uneori lucrează, alteori scrie muzică şi de puţine ori din cele alte ori, acea muzică se face auzită. Nu că este mai bună ca celelalte, ci că este suficient de bună. Şi aşa cum la noi se face puţină muzică suficient de bună, poate totuşi, dai un SMS cu textul 46 la numărul 4949?
A?

Written by castraveţ

February 4th, 2010 at 12:01 am

Posted in Jurnal de bord

Tagged with ,

Borş scăzut

with 21 comments

Zarzavat Pictures And Melesteu Spilberg presents:

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată un curechi murat. Trăia curechiul acela în pace, linişte şi bună înţelegere împreună cu fraţii lui de cruce – alţi curechi muraţi, morcovi şi sfecle roşii murate la fundul unei putini albastre astupate cu capac negru. Şi cum huzureau ei şi de grijă nu ştiau… continuarea o citiţi la Povestelnic.

Written by castraveţ

February 2nd, 2010 at 10:30 am

Posted in Ni-a mânca

Tagged with , ,

Încă o porţie bună de bancuri

with 4 comments

Ion si Gheorghe.
[I] – Cum se zice corect, furnicular sau funicular?
[G] – La ce?

***
Vorbeau un moldovean si un oltean.
Întreaba olteanul :
– La voi morţii se îngroapă cu popa ?
Si moldoveanul :
– Nu, la noi popa rămâne afara…

***
Un bătrân merge la spovedanie.
– Părinte, in timpul războiului, o femei care era urmărita de nişte nemţi, a bătut la uşa mea, si mi-a cerut s-o ascund in pod.
– Pai ai dat dovada de mărinimie si curaj, de ce vrei sa te spovedeşti?
– Ştiţi, părinte, eu i-am cerut sa se culce cu mine pentru asta…
– Mda, ce sa spun. Eraţi oricum amândoi in mare pericol si stresaţi. Dumnezeu va
cântări faptele tale bune si rele, dar sunt sigur ca te va ierta. Mergi in pace.
– Mulţumesc Părinte, îmi cade o piatra de pe inima.
Mai am o singura întrebare. Sa-i spun ca s-a terminat războiul?

***
După o noapte lungă şi grea, dimineaţa un cetăţean cu un suşneac mortal se trezeşte, se scoală din pat şi cu mare greu ajunge la bucătărie. Deschide robinetul, îşi toarnă un pahar cu apă şi îl dă peste cap. Şi după asta imediat, ca muşcat de şarpedă fuga în dormitor şi începe a zgâlţîna cu forşă femeia: “Fa Marie, scoală! Scoală ţi tot amuian hai la cuhne!”, după care fuga la copii în camera cu strigatul “copii scularea, toată lumea la bucătărie”.
În două minute toţi sunt la faţa locului, somnoroşi şi indispuşi privindu-l nedumerit. Cetăţeanul nostru, toarnă un pahar cu apă şi întinzându-l, zice:
“Voi numa uitaţivă şi apă ahuitelinaia curje la noi în cran!”

***
Q: Şi i-o spus soldatul roman, lui Isus Hristos când îl ridicau sus?
A: Ţînti-n mâini.

***
– Bunica, spoate s ma jioc cu ţîţele matale?
– Spoate, numa s nu ieşi cu dînsele-n drum.

Written by castraveţ

February 1st, 2010 at 9:00 am

Posted in Bancuri

Tagged with , ,