blogu' lu' castraveţ

Oare unde se poate de mâncat gustos, de odihnit frumos, de răcorit şi sufletul şi trupul în timpul straşnicelor canicule din mândra capitală? Răspunsul la această minunată întrebare pionerii au hotărât să-l afle dincolo de gard şi odată decişi, au umplut portbagajul cu de toate şi pe acolo le-a fost drumul. E şi normal, dacă te porneşti vineri la 6 dimineaţa nu poate să-ţi meargă şi să ajungi cum ţi-ai pus în plan – la 10. Avântul cu care au ţâşnit pionerii printre porţile oraşului a fost oprit de coada de 30 de maşini din vama Tudora care s-a tot lungit până vameşii haholi au finalizat procedura de „post dat – post primit”. Cam după o oră şi ceva de stat în vamă, pionerii au transmis actele şi au plecat. O notiţă pentru sceptici: aşa numită carte de emigrare se poate completa sau şi în engleză (fapt care este pus deseori la dubă dubii). Şi după cum se vede din exemplarul unui pioner, anul naşterii este doar o formalitate banală în acest document.

După ce oacheşa lucrătoare a vamei din Tudora le-a făcut din basma, pionerii au apăsat pedala acceleraţiei pentru a ajunge din urmă timpul pierdut adineauri. Dar n-a fost să fie. Au oprit pentru că trebuia să fie rezolvate urgent, prin telefon, problemele de serviciu la unii tovarăşi din mica echipă de pioneri. Timp de aproape o oră cât angajatul cu pricina a vorbit la celular, ceilalţi au gustat răsărita de anul acesta

şi au încercat grâul de seceriş.

Ei, da au trecut ei şi peste asta. În câteva ore pionerii întindeau corturile pe plaja din Balabanovca (este o denumire mai veche a regiunii, acum se numeşte Nicolaevca), aflată la poalele unei imense pante de o structură geologică deosebită: începând cu iarba fină care creşte pe creastă şi terminând cu argila roşie ce se mărgineşte cu nisipul peste care din când în când se macină solul din stratul superior.

Cuprinşi de admiraţie, pionerii n-au ezitat să scoată din torbe toate cele trebuincioase şi să se apuce să dreagă o ditamai tocană din legume.

Nu ne vom aprofunda în această minunată reţetă, dar vom menţiona că după ce s-au călit păstăile, s-a adăugat ceapa şi morcovul, sa sărat puţin şi s-a pipărat, s-au aduăgat câţiva cartofi, bostănei şi vinete tăiate cubuleţe şi s-a reuşit să se mestece de câteva ori, la orizont au apărut alţi 8 pioneri flămânzi şi micul ceaun a cedat conţinutul său în gura unui ceaun sănătos, proaspăt spălat şi adus tocmai din Moldova.

Sub acesta în locul plăpândei limbi de foc de primus a început a arde o coşcogeamite pară dintr-un instrument mai serios folosit deseori la doborârea purceluşilor proaspăt crescuţi.

E şi când s-a tăiat peste minunăţia din ceaunul cel mare o mână zdravănă de mărar, în păhărele a început a susura ţuica şi toţi au înţeles că cei ce-au venit cu ideea şi implementarea aceste evaziuni de la civilizaţie – au făcut o mare pomană.

Din acest moment minutele s-au transformat în secunde, orele în minute şi zilele în ore. NU vă voi spune cum a fost şi ce-au făcut pionerii în tot acest răstimp, în schimb vă voi da unele impresii.

În locul unde au stat pionerii, deşi nu era tocmai îndepărtat de restul lumii (s-a observat o proporţie interesantă a repartizării numerelor de înmatriculare la cele câteva 30-40 autoturisme parcate în zonă: cam 70% compatrioţi) practic nu era nimeni, cu excepţia unor cucoane care treceau pe alături cu dobermani agăţaţi de lesă care căutau gâlceavă – le deranja tare prezenţa corturilor noastre în acel loc (cică) interzis. Nu a fost clar până la urmă care a fost pretextul: o farfurie de ghiveci, vreun holtei din gaşcă sau banalul nod în papură. Ştiţi voi unde-am văzut noi astfel de pretendenţi la pretenţii. Despre compatrioţi de fapt vorbeam: nu doar după plăcile de înmatriculare prezenţa în masă era evidentă…

Noaptea apar planctonii fosforescenţi care deschid ochilor un alt cer înstelat fix în apă. Dacă ai o pereche de ochelari buni, nu e păcat să rişti şi să te bagi cu ei sub apă ca să admiri microfauna de pe fundul marin, chiar dacă ochelarii nu sunt ai tăi şi chiar dacă stăpânul lor i-a văzul ultima dată atunci când ţi i-a dat.
[aici ar fi trebuit să fie o poză, dar în calitate de doliu pentru ochelarii pierduţi ea nu va fi postată]

Ziua ochii sunt ademeniţi de coasta care se pierde la orizont şi de discurile freesbee care plonjează deasupra apei puţin mai la dreapta obiectivului.

În pauzele fierbinţi de la băile de soare, pionerii se pot ascunde pentru savura o halbă de bere la umbră. De dimineaţă, acolo lucrează oamenii în folosul lor şi în interesul celor veniţi în vizită.

Iaca aşa, de dimineaţă până hăt târziu poţi să stai şi să tot stai.

Şi tot aşa de vineri la masă până duminică seara.
Bineînţeles, toate impresiile relatate mai sus reprezintă unica versiune veridică a celor întâmplate. Ar putea spune lumea că apa a fost prea caldă, că au venit acasă pişcaţi de ţînţari şi urechelniţe, că lucrurile au avut întorsături mai exotice, pline de niuansuri despre aricei şi alte vorbe din domeniul bârfelor, de altfel, nefondate documentar, dar toate acestea n-ar fi decât nişte minciuni gogonate.

Până la urmă ce nu s-ar zice, după trei zile pline de aventuri, reţete culinare care mai de care, preparate cu multă dragoste la cazan şi la grătar, ghiftuiţi şi mulţumiţi de toate cele întâmplate, pionerii s-au ridicat pe pantă şi s-au pornit acasă. La revedere Balabanovca, până la noi întâlniri.