blogu' lu' castraveţ

Blajini 2013 sau ştiri din Nord

without comments

De la “Blajini” nu se vine cu mâinile în buzunar. Dacă nu cu pomeni, atunci cu noutăţi. Voi trece direct la veşti, pentru că la subiectul tradiţiilor pascale nu se prea poate adăuga nimic nou (de fapt, se prea poate, după ştiri vor urma nişte scandaluri din culise).

Ştiri rutiere
Agenţia locală de presă a blogului, în urma investigaţiilor meticuloase şi consultarea surselor “grăieşte lumea” vă aduce la cunoştinţă că la intersecţia Chişinău – Bălţi – Soroca au demarat lucrările de reabilitare şi modernizare a acesteia.
intersectia balti-soroca

Porţiunea unde cândva păşteau paşnic reprezentanţii organelor de ordine şi securitate rutieră, s-a transformat în şantier de construcţie. Din sursele menţionate mai sus, putem conclude că în acest loc se planifică construcţia unei bifurcaţii cu două nivele, nivelul de sus fiind destinat traficului pe direcţia Chişinău – Bălţi.
intersectia balti-soroca

In pofida avarierii grave a carosabilului şi terenurilor adiacente, unităţile de transport continuă să circule cu mici dificultăţi, pe porţiunile temporare de drum asfaltat suficient de calitativ pentru a face faţă traficului.
intersectia balti-soroca

Reporterii de la faţa locului menţionează că în perioada sărbătorilor lucrările au fost stopate,
intersectia balti-soroca

fapt care este confirmat de prezenţa pe şantier a utilajului de ultimă generaţie, încă fierbinte. Unele surse afirmă că pentru efectuarea lucrărilor au fost implicate tehnologii extraterestre.
intersectia balti-soroca

Ştiri agricole
Din aceeaşi regiune, reporterii agenţiei locale de presă vin cu ştiri rurale. Pe dealurile din teritoriu, utilizând unelte tradiţionale, băştinaşii au început pregătirile pentru recoltele lichide de toamnă. Urmăriţi ediţia de vară şi de toamnă al ziarului nostru, pentru a afla noutăţi de la cules, la dat prin drobilcă, scurs, turnat şi băut – toate acestea în compartimentul “Divertisment”.
cu sapa

Ştiri culturale
În una din gospodării, un reporter al agenţiei locale de ştiri a descoperit accidental, prin metoda ridicării capului în sus, o relicvă inventată în secolul trecut. Obiectul din imagine reprezintă o unealtă indispensabilă in casa oricărui gospodar şi este utilizat la reglarea cantităţii de lumină naturală ce pătrunde în interiorul locuinţei. În alte cazuri acesta are funcţia de modificare a nivelului de securitate vizuală prin aplicarea unei forţe de glisare asupra cârligelor ce ţin perdeaua, pe strunele montate orizontal, de pod.
relicva

Ştiri zootehnice
Fâţa are opt.
purcelusi

Toţi sănătoşi, cu o poftă de mâncare sănătoasă.
purcelusi

Ştiri sportive
De sărbători, în sate se bat recorduri locale la lucrat. Mai jos vă prezentăm o grilă cronometrică a activităţilor unui lucrător ordinar.

2013.05.10-19:10 După un reportaj reuşit la intersecţia Chişinău – Bălţi – Soroca e păcat ca lucrătorul sa nu servească cu alţi doi lucrători câte o bere în Codrul-Nou la terasa alimentarei “Ion Papură”.

2013.05.10-19:52 Lucrătorii ajung la lucrător acasă, lasă rucsacurile jos şi se uită întrebător unul la altul. Lucrătorul, drept rezultat, face o invitaţie amabilă lucrătorului în subsolul casei, unde acesta depozitează butoaie. Toate trei butoaie emite la lovire nota sol major prelungită rău. Butoiul, la care nota sol major cu o prelungire mai scurtă, este imediat ridicat şi proptit pe la spate încă pe o scândură. Lucrătorii analizează conţinutul de câte trei ori cu aceeaşi unitate de măsură poli-decimală. Pentru analiza efectivă aplică doze minime de brânză, ceapă şi colac proaspăt.

2013.05.10-20:44 Lucrătorii părăsesc subsolul pentru a se stabili la terasă. Lucrătorii se hrănesc la timp. Cu zamă de curcan. Zama de curcan, grasă la ale ei, trebuie neapărat diluată. Diluarea se face la nivel gastric, prin aplicarea dozelor similare cu cele menţionate mai sus, după decantarea lichidului în burlui sau ulcior.

2013.05.10-21:00 Lucrătorii deapănă amintiri. Diluarea continuă.

2013.05.10-22:38 Lucrătorul se duce acasă şi se culcă. Acasă îl aşteaptă alt lucrător care astăzi deja a lucrat suficient.

2013.05.11-07:10 Lucrătorul se trezesc.

2013.05.11-09:00 Lucrătorul se întruneşte la altă echipă de lucrători, urcă în unitatea de transport VAZ-2106 şi pleacă la Chersac.

2013.05.11-09:23 Lucrătorii lucrează. Lucrul lor se manifestă prin acţiuni ferme cu sapa printre tufele de viţă-de-vie în scopul nimicirii plantelor parazite şi afânării solului.

2013.05.11-12:24 Lucrătorii termină de prăşit. Doi litri de H20 parcă nici n-o fost.

2013.05.11-12:44 Lucrătorii diluează lichidul consumat anterior cu bere la bar la Hoţu.

2013.05.11-13:00 Lucrătorii ajung la lucrător acasă. Lucrătorii iau loc la terasă şi consumă plăcinte cu umplutură diversificată: brânză cu mărar, cartofi, varză şi vişine. Masa solidă ingurgitată se diluează sistematic cu conţinutul a două recipiente model “burlui”.

2013.05.11-14:00 Lucrătorii merg la alt lucrător, iau o butelie de gaz şi o duc la staţia de alimentare cu benzină. La staţia de alimentare cu benzină gaz nu se vinde. În pofida acestui fapt lucrătorii aduc înapoi butelia de gaz plină şi reparată.

2013.05.11-14:46 Lucrătorii vizitează localul lui Hoţu. Stocurile acestuia de bere din nou scad.

2013.05.11-15:33 Lucrătorii lasă butelia acasă la lucrător şi merg la cimitir. Lucrătorii lucrează.

2013.05.11-17:12 Lucrătorii caută cernoziom prin mahala.

2013.05.11-17:22 Lucrătorii găsesc cernoziom la Alioşa Ţaţanu. Pănă ligheanul se umple singur cu cernoziom, Alioşa serveşte lucrătorii cu bere. Lucrătorii ştiu că nu-i frumos să refuzi omul când intri la el în ogradă. Doi litri parcă nici n-o fost.

2013.05.11-17:57 Lucrătorii aduc cernoziomul în cimitir. Merg lucrări de finisare: acoperirea mormintelor cu cernoziom, aplicarea ornamentelor artistice religioase şi a crucilor cu scară cu nisip proaspăt cernut, peste cernoziom. Îndreptarea cu cernoziom a marginilor braţelor de cruce mai lungi. Datul crucilor din lemn cu lac de lemn.

2013.05.11-18:21 Lucrătorii părăsesc cimitirul.

2013.05.11-18:30 Lucrătorii stau la masă la uşa magazinului. Două beri îşi schimbă momentan starea de agregare.

2013.05.11-18:52 Lucrătorii se despart. Lucrătorului îi sună văru’. Vărul vine de la Chiştelniţa. Vărul vine obosit de la sfinţit o cruce la Chiştelniţa. Vărul nu mai poate lucra azi, dar, în pofida faptului se transformă în lucrător încă pentru jumătate de ceas. Lângă butelia de gaz apar două sticle goale.

2013.05.11-19:22 Lucrătorul culcă vărul. Lucrătorul începe a tăia lemne. Lucrătorul spală blidele, lucrătorul face salată. Lucrătorul trebăluieşte.

2013.05.11-22:05 Lucrătorului îi vin neamuri. Lucrătorul trezeşte vărul.

2013.05.11-22:25 Lucrătorul scoate din cuşca nr.1 şi nr.5 câte un iepure de gen feminin cu antecedente materne expirate din cauza unor porniri canibalice. Neamul priceput cu identificatorul „moş Tolea” sacrifică dibaci ambii reprezentanţi ai cuştilor cu pricina. Alt neam dă cep la sticla de plastic cu conţinut de culoare închisă.

2013.05.11-23:11 Lucrătorul aprinde focul în faţa beciului. Alt neam se prezintă la faţa locului cu rămăşiţele recipientului pomenit anterior şi cu un recipient similar, încă neînceput.
2013.05.11-01:57 Lucrătorul şi neamurile, inclusiv vărul stau la masă. Gustă din carne friptă la gârliciul beciului. Al doilea recipient slăbeşte la trup în progresie aritmetică.

2013.05.11-02:24 Neamul aranjează pedant al doilea recipient gol lângă butelia de gaz.

2013.05.11-02:24 Neamul stârneşte o discuţie aprinsă vizând calitatea izolării ermetice a robinetului buteliei de gaz. Dezbateri.

2013.05.11-03:05 Lucrătorul culcă neamurile. Ziua de lucru ia sfârşit.

2013.05.12-09:00 Neamurile trezesc lucrătorul.

2013.05.12-09:42 Lucrătorul şi neamurile o iau înspre la cimitir.

2013.05.12-10:00 Lucrătorii hodinesc lângă cei care hodinesc.

2013.05.12-13:00 Lucrătorii merg acasă. Acasă lucrătorii hodinesc. Lucrătorul şi neamurile cinstesc.

2013.05.12-15:44 Lucrătorul şi neamurile îşi iau rămas bun, imortalizează această zi de hodină şi pornesc la capitală.
negureni

Ştiri meteo
Vreme stabilă pe tot teritoriul ţării. În ţară – vremuri instabile.



Written by kirpi4

May 16th, 2013 at 5:29 pm

Posted in Jurnal de bord

Tagged with , ,

Leave a Reply