blogu' lu' castraveţ

Ora 15:45
Stau la serviciu şi moţăi a somn. Un somn din cele grele, de după o masa copioasă, cu felul întâi, doi, salată, campot…cum scrie cartea. Vreau o cafea. Mă duc la cutia de cafea care stă pe frigider. Lângă frigider stă colegul care deja îşi face cafeaua. Mă uit în cutie şi văd că n-a mai rămas decât o linguriţă de cafea – exact atât cât îmi trebuie mie sa-mi sperii somnul. Pun cafeaua, pun zahăr. Vine alt coleg.
– Da şi, cafea deam nu-i?
– Nu-i. Izvinisi. Ţ-oi da de la mini o gură.
Iau cana. Pun apa la fiert. Mă aşez la biroul de lucru. Scot o ţigară, scot bricheta. Mă pornesc spre apa care fierbe. Nu observ cana, dau cu cotul şi pe podea se pomenesc vreo 352 granule de cafea, vreo 2345 cristale de zahăr şi vreo 23 cioburi.
Abia acum am realizat ca din cana asta beau ceai şi cafea din prima mea zi de lucru în aceasta instituţie. Realizez că au trecut 5 ani jumate de când am băut cafea din una şi aceeaşi cană la serviciu. Iopt. Chic pe gânduri.

Nu prea mă ataşez de lucruri. Nu sunt decât nişte lucruri. Blin, da când realizezi ca un lucru face parte din istorie şi reprezintă o buna şi esenţială parte a vieţii tale, nuş cum parcă gâdilă.

Cana ca cana. Mai sunt altele în dulap. Blin, da cafea deam nu-i. Iopt. Colegul râde cu poftă şi bea apă.