blogu' lu' castraveţ

Archive for the ‘Amperi neuronali’ Category

Poșta electronică: ghid de utilizare

without comments

Una dintre problemele majore cu care se poate ciocni un estet om organizat, este modalitatea perfectării corespondenței realizate prin intermediul poștei electronice. Public aici un set de reguli (acumulate cu sârguință, timp de câțiva ani buni de experiență), care ar trebui respectate pentru a menține o corespondență “sănătoasă” cu alți destinatari.

  1. Corespondența trebuie să fie discretă și decentă. Nimeni nu vă poate garanta că la un moment dat corespondența între două persoane nu va deveni publică. Respectiv, nimic bun nu aveți de câștigat dacă o să utilizați un limbaj necenzurat. Plus la asta, corespondență în orice moment poate fi prezentată în calitate de probă într-un proces judiciar sau într-o banală investigație corporativă. De aceea se recomandă să evitați orice exprimare care v-ar putea discredita în viitor sau vă poate prezenta într-o lumină proastă în fața unor persoane implicate sau menționate în mesajele respective. Plus la astă, respectarea acestei regulш vă va permite, în caz de necesitată să copiați mesajul integral, sau să-l tipăriți pe suport hărtie pentru a fi prezentat la o ședință sau pentru a fi transmis în calitate de comandă unui grup de lucru, fără a avea dubii asupra faptului că în corespondență ar putea fi prezente detalii ne necesare sau ne formale. În acest scop, evitați expresiile familiare, glumele sau alt context ne oficial. de asemenea, veți scuti alt interlocutor de a vă redacta mesajul, în cazul transportării acestuia în afara poștei, pentru aceleași scopuri de serviciu.
  2. Nu economisiți timp pe verificarea ortografică și stilistică a mesajelor pe care le trimiteți. O atitudine corectă, din p.d.v. gramatical, în fiecare mesaj, vă cizelează zi de zi exprimarea, vă dezvoltă vocabularul, vă învață a vă exprima corect și fluent, în scris. Altfel spus, această atitudine cizelează atât pe cel care scrie, cât și îl motivează să facă la fel pe cel de la care urmează să primiți răspuns. Ori, fiecare mesaj reprezintă o lecție gratuită pentru toți participanții la corespondență. În altă ordine de idei, mesajul dvs va fi clar pentru toți care îl vor citi, nu va mai exista loc pentru neînțelegeri, sau interpretări greșite.
  3. Completați mesajul de la coadă spre început. Și trebuie să începeți cu attachment-ul. În primul rând pentru că, atunci când începeți a vă formula gândul și până îl terminați, s-ar putea să uitați că aveți de anexat un fișier. În al doilea rând, faptul că trebuie să anexați ceva la mesaj, vă poate sustrage atenția din șirul firesc al gândurilor, în timp ce formați mesajul scrisorii. În al treilea rând, absența attachment-ului în primul mesaj, poate genera mesaje inutile, pierdere de timp și gunoi suplimentar, iar în cazul mesajelor de solicitare a anexei care a fost omisa, puteți obține două (cel puțin două) scrisori rupte ca și context una de alta. În al patrulea rând, atunci când veți înțelege că ați omis attachment-ul s-ar putea să nu-l mai aveți la îndemână: de aici rezultă iar pierderea de timp.
  4. Anexele la email trebuie să fie verificate preventiv (ca să nu trimiteți ceva greșit sau compromițător, de exemplu să trimiteți lista clienților unui concurent de-al companiei dvs). Regula este valabilă chiar și în cazul când anexa vine de la altcineva din compania dvs, nu aveți nici o tangență cu conținutul acesteia, iar anexa trebuie transmisă mai departe. Anexa trebuie să fie într-un format compatibil cu majoritatea clienților de poștă, și să prezinte interes minim pentru serviciile de antivirus (în loc de EXE-uri, anexați arhive cu parolă – majoritatea sistemelor respinge EXE-urile). Formatele cele mai utilizate într-o corespondență de afaceri sunt DOC, XLS, TXT, PDF. Excepții fac anexele ce se referă la o corespondență tehnică, astfel de fișiere trebuie arhivate, după asta anexate. Denumirea fișierelor anexate trebuie să fie scris cu caractere latine, fără diacritice – nu toți destinatarii au același posibilități dehnice de descufrare a fișierelor
  5. Anexele nu trebuie să depășească 1-2 MB, sau cel puțin trebuie să vă străduiți să nu aveți anexe cu un volum mai mare (nu toate serverele de poștă permit anexe voluminoase, respectiv mesajele pot fi respinse). Dacă mărimea anexei este prea mare, stocați-o pe o resursă online, și lăsați-o acolo până nu primiți confirmarea că a fost primită. În unele cazuri este util de a păstra Anexele în online pentru toată durata proiectului: partenerul dvs de afaceri ar putea-o pierde, iar dvs va trebui să pierdeți timp ca s-o plasați din nou în online.
  6. Informați interlocutorul despre prezența anexei în email, sau în online. În cazul online-ului imediat după plasarea anexei, copiați link-ul în corpul mesajului de email. Dacă aveți dubii asupra faptului că anexa poate pierdută, sau poate să nu fie observată – cereți de la interlocutor o confirmare despre faptul că a recepționat-o.
  7. Scrieți mesajul textului doar după ce ați anexat materialele necesare. După ce credeți că mesajul este gata, mai verificați-l o dată. De obicei în procesul de verificare se descoperă decalaje de sens, cuvinte în plus sau propoziții neterminate – artefacte al modului natural de gândire “în scris”. Verificați ca în text să fie menționat faptul, dacă mesajul necesită o confirmare de recepție a acestuia de către cel căruia îî scrieți (multe sisteme au acest funcțional integrat, dar nu întotdeauna el este sigur, de exemplu în cazurile când interlocutorul dumneavoastră (recipientul) primește o mulțime de mesaje pe zi, ar putea să nu observe mesajul dvs, și îl va marca ca citit din greșeală). Astfel, dacă nu veți primi răspuns în timp util, veți ști să transmiteți mesajul repetat, sau să luați legătura cu adresatul pe altă cale pentru a vă asigura că mesajul a ajuns la destinație.
  8. Subiectul mesajului trebuie să fie sugestiv, să conțină cuvintele cheie ca să poată fi găsit ușor și peste 3 ani. Cu cât mai clar veți formula subiectul, cu atât mai ușor îl veți găsi utilizând instrumentul de căutare al clientului (aplicației) de poștă. Absența subiectului în mesaj este categoric inadmisibilă. Gândiți-vă ca dacă mesajul nu este important pentru dumneavoastră, el poate fi important pentru cel ce îl recepționează și poate avea nevoie de el în viitor. nu fiți egoiști.
  9. Subiectul mesajului trebuie să dea de înțeles ce conține mesajul: o sarcină tehnică, o urgență, o descriere, un document, și în același timp să nu conțină un singur cuvânt care poate generaliza subiecte similare din altă corespondență. Este foarte binevenită utilizarea unui standard propriu de formulare a subiectului, o nomenclatură.
    Sarcina tehnică pentru “Firma” SRL: Implementarea modulului contabil este un exemplu bun, pe când Sarcina tehnică, sau “Firma” SRL, sau Document, etc sunt exemple proaste. Scrisorile cu mesaje ne sugestive se pierd foarte ușor prin multitudinea de alte mesaje similare.
  10. Setați regimul de urgență a mesajului, acestea, de regulă, se evidențiază printr-o pictogramă specială (semn de exclamare, de exemplu) de restul mesajelor, mai puțin importante. În același timp nu faceți abuz de regimul de urgență. Urgența trebuie să fie obiectivă și doar în cazurile când este absolut necesară.
  11. Adresa destinatarului se completează în ultimul rând. După ce aveți textul mesajului formulat, anexele atașate, doar atunci aveți o imagine clară pe cine trebuie să includeți în corespondență și pe cine nu. Plus la asta, indicarea destinatarului în ultimul rând vă protejează de expedierea accidentală a mesajului, înainte de a fi terminat de structurat mesajul.
  12. Despre destinatari – o regulă banală, dar necesară: dacă mesajul este adresat la mai mulți destinatari, pe aceștia îi includeți în următoarele categorii:
    • To: în acest câmp indicați destinatarul de bază (primar), carăuia nemijlocit îi este adresat mesajul (desigur, pot fi câțiva destinatari primari).
    • Cc: (abreviatura provine de la “carbon copy”, ceea ce în română se traduce ca “copie de indigo”) în câmpul respectivi includeți destinatarii secundari, implicați în corespondență.
    • Bc: (provine de la “blind carbon copy”) în această categorie includeți destinatarii care trebuie sa vadă mesajul și identitatea cărora nu trebuie divulgată celorlalți participanți la corespondență.
  13. Răspundeți la toți recipienții indicați în mesaj, dacă ați primit un mesaj în care sunt indicate mai multe adrese. S-ar putea să nu cunoașteți cine exact va rezolva în final problema sau va da răspunsul decisiv. În orice caz, responsabil de soluționarea problemei va fi acea persoană, a cărei adresă este indicată în câmpul To: (vezi p. 12).
  14. Utilizați un singur flux de mesaje, pentru o singură întrebare. Toate iterațiile, toată corespondența ce implică o temă unică, trebuie executată într-un singur flux (iterații compuse din solicitare și răspuns la unele și aceleași mesaje, ce au un același subiect). Astfel va fi lesne să urmăriși evoluția rezolvării unei singure întrebări. În caz contrar, va fi complicat să reconstruiți cronologia și evoluția soluționării întrebării respective. Mai mult ca atât, mulți clienți de poștă pot aranja cronologic toată corespondența legată de un subiect în parte.
  15. Utilizați poșta personală doar pentru scopuri personale iar poșta de serviciu – doar pentru întrebări de serviciu. Este etic, în primul rând. În al doilea rând vă protejați viața personală de eventualele verificări sau monitorizări corporative interne, în cazul unor incidente. Cât privește poșta personală, în momentul când veți căuta un detaliu legat de serviciu, nu veți mai ști exact unde a fost discutat sau menționat: în corespondența prin poșta personală, sau prin poșta de serviciu.
  16. Utilizați poșta pentru rezolvarea întrebărilor complexe, și, în măsura posibilităților și necesităților, nu o utilizați pentru mesaje care nu au nici o valoare istorică. Mesajele de genul “Restarteaza server-ul” poate fi util doar dacă există posibilitatea ca în viitor veți avea nevoie de a afla timpul exact când server-ul respectiv a fot restartat. Pentru întrebări ordinare, sau ne importante există alte canale de comunicare. Cu alte cuvinte, nu transformați poșta electronică în chat. De aici rezult[ regula următoare.
  17. Nu transformați chat-ul în poștă electronică, mesajele importante trebuie să se transmită printr-un singur canal – poșta electronică.
  18. În absența pentru o perioadă mai îndelungată (regula este valabilă doar pentru pentru corporații mari) nu expediați email către toți angajații? în care îi informați pe toți că veți lipsi și că mesajele trebuie transmise altcuiva. E puțin probabil că cineva va memoriza adresa noului recipient, veți pierde controlul asupra corespondenței, și veți da un exemplu prost celorlalți angajați. Este suficient să setați un robot (majoritatea clienților de poștă electronică au acest funcțional integrat) care va expedia automat mesajele către colegii care vă vor înlocui. Astfel solicitările vor fi rezolvate, iar când vă veți întoarce la serviciu, veți putea ușor vizualiza în cutia dvs poștală, toată corespondența care a avut loc în timpul absentării.
  19. Evitați mesajele lungi. Astfel de mesaje au șansa de a nu fi citite până la capăt, sau în general nu vor fi citite. plus, un mesaj de serviciu, nu este un comentariu literar – străduiți-vă să redați esența într-un volum minim de text.
  20. Străduiți-vă să răspundeți la mesaje în aceeași zi sau în ziua următoarea. Amânarea răspunsului pentru mai târziu, poate transforma răspunsul dvs în unul neactual, la momentul recepționării.

Altfel spus, stilul, conținutul și acuratețea mesajelor pe care le scrieți reflectă nivelul dvs de educație, competență și profesionalism.

Written by kirpi4

December 1st, 2016 at 10:00 pm

Posted in Amperi neuronali,IT stuff

Tagged with ,

#7 Haruki Murakami – În căutarea oii fantastice

without comments

  • Picturile lui Giorgio de Chirico

Giorgio de Chirico

  • “Până şi zeii se dau bătuţi în faţa plictiselii” © Friedrich Nietzsche

Written by kirpi4

November 30th, 2016 at 11:09 am

Posted in Cărți,Pictură

Tagged with

#6 Bogdan Ficeac – Tehnici de manipulare

with 2 comments

  • Cel care ţi-a făcut odată o favoare, este mult mai disponibil să te ajute din nou decât acela care îţi este obligat.
  • În termenii psihologiei sociale, dezumanizarea înseamnă actul de a percepe victimele ca fiinţe nonumane. Dezumanizarea slăbeşte sentimentul de respingere instinctivă a violenţei şi facilitează escalada actelor de agresiune, sub diversele lor forme.
  • Prea puţini însă, raportând la nivelul întregii ţări, sunt cei care pun în discuţie bazele doctrinei comuniste. Chiar şi după ani de zile de la colapsul sistemului. Şi asta pentru că timp de aproape o jumătate de secol, probleme fundamentale, din punct de vedere filozofic, erau total ignorate în numele “adevărului absolut” propovăduit de ideologii comunismului. Este acel egalitarism idilic, reprezentat de principiul “de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi”, benefic pentru dezvoltarea umanităţii? Sau doar permanenta competiţie poate genera progresul? Iată întrebări pe care Ştiinţa sacră nu le admitea. Ea postula principiul egalităţii perfecte, fără a-l discuta.
  • De Halloween, americanii se deghizează în fantome, monştri, vampiri şi alte figuri de groază. Sărbătoarea provine dintr-un vechi obicei celt, care urmărea îmbunarea spiritelor celor morţi.
  • Read the rest of this entry »

Written by kirpi4

November 7th, 2016 at 11:36 pm

Posted in Cărți

Tagged with

Directivele de bază ale KGB pentru ţările din lagărul sovietic Moscova, 2.6.1947 (Strict secret) K-AA/CC 113. Indicaţie NK/003/47

with one comment

Documentul, reprodus după revista Literatură şi artă, Chişinău, 7 iunie 1990, citat şi de istoricul Gh. Buzatu în lucrarea sa Războiul mondial al spionilor, a fost descoperit în camera de lucru a lui Boleslav Bierut, fostul preşedinte al Poloniei comuniste (1944-l956). Pregătit la Moscova, cu caracter strict secret, în birourile înalte ale NKVD (KGB), acest document conţine directive exprese pentru toate filialele Comitetului de Stat pentru Securitate din statele-satelit ale URSS. În cele patruzeci şi cinci de puncte ale “Testamentului roşu” kremlinez sunt cuprinse acele acţiuni ce aveau să fie întreprinse de cea mai malefică şi întinsă reţea de spionaj din lume, din toate timpurile, cu consecinţe tragice pentru toate popoarele din sfera Puterii sovietice. Deşi documentul era destinat, cum se vede, filialei din Varşovia, aflat, nu se putea altfel, în seiful şefului partidului şi statului polonez, fireşte, agent şi executant impus de KGB, el a fost pus în practică în tot lagărul socialist. Şi nu numai. Directivele au fost transmise destinatarilor pe 2 iunie 1947, cu menţiunea “Strict secret”, sub codul K-AA/CC 113. Indicaţie NK/003/47. E posibil ca, dincolo de directivele de bază, aceleaşi pentru toate filialele NKVD (KGB) din fostele ţări comuniste, pentru fiecare dintre ele să existe câte o variantă. După “nevoile” Moscovei şi după “pericolele” care existau în fiecare dintre aceste ţări din orbita URSS. Dar, judecând efectele dezastruoase pe care le-a avut ocupaţia sovietică asupra acestor ţări, se poate acredita ideea că “directivele” au fost urmărite şi aplicate întocmai. Consecinţele se văd şi astăzi.
Read the rest of this entry »

Written by kirpi4

November 7th, 2016 at 11:19 pm

Posted in Cărți

Tagged with ,

#5 Антон Кротов – Практика вольных путешествий

with one comment

  • Перед путешествием по ж.д. ознакомьтесь с классификацией поездов по их номерам (NN 1-9098)
  • Bibiografie

    • http://www.avp.travel.ru/
    • Антон Кротов – 134 ответа на 134 вопроса обо всём
    • Антон Кротов – АвтоSTOPом по России
    • Антон Кротов – Вольная энциклопедия

    Written by kirpi4

    November 7th, 2016 at 10:56 pm

    Posted in Cărți,Rucsac

    E ușor a scrie versuri

    without comments

    E ușor a scrie versuri
    Când nimic nu ai a spune.

    (autorul îl găsești singur, citotorule; sunt sigur că ești unicul cititor aici)

    Cititorule, eu, cel de scrie, sunt singur, poate ca și tu. Acum, am o dispozișie diferită de a ta, pentru că scriu în alt moment, în altă stare, decât o ai tu, acum, când citeși. Totuși, sper că ești capabil să percepi transcendența dintre mine “acum”, și tine “acum”. “Acum”-ul meu este acum, “acum”-ul tău tot este acum, doar că “acum”-urile noastre [1] sunt diferite. Radical, decalate ambele de un oarecare centru, foarte variabil ca și distanță (foarte probabil), ca și timp (cu certitudine), ca și dispoziție (cine știe?). Percepe acest mesaj, ca un mesaj fără sens, dar care este transmis acum, aici, pentru tine, acolo, atunci. Și când pentru tine “acolo” și “atunci” înseamnă “aici” și “acum”, imaginează-ți că mesajul de fapt a ajuns la tine de “acolo” și a fost scris “atunci”. În contextul celor expuse, nu ne rămâne decât să ne complacem în acest circuit infinit din punct de vedere lingvistic, dar insuportabil de crud și banal, din punct de vedere al existenței. Eu “acum”, când scriu, mai am foarte mult timp până când tu vei realiza că tu “acum” citești.
    Acest mesaj nu are scopul de a te deprima, are scopul de a-ți aminti. Cum sunt “acum” când scriu și cu ești “acum” când citești.
    Sau, foarte probabil, cum sunt “acum” când citesc, și cum erai “atunci” când scriai.

    Zic să nu pierdem legătura, între noi, cel de “acum” și cel de “atunci”. Dar cel mai bine este ca să ne revizuim relația, “între timp”.

    P.S.

    E ușor a scrie versuri
    Când nimic nu ai a spune.

    P.P.S.
    Am început a scri când nimic nu aveam a spune. Și, în principiu, nimic nu am spus.

    ________
    [1] Vorba cântecului: “Acum”-urile noastre toate, se vor întâlni vreodată… șa-la-la-la-lai-la-la-la

    Written by kirpi4

    October 19th, 2016 at 12:20 am

    Scaunul

    without comments

    Scaunul a fost găsit în apartamentul la care s-a mutat actualul stâpân, în chirie, acum patru ani. Era unicul scaun cu spetează din casă. Este un scaun simplu, obișnuit, din lemn, dintre acelea care se făceau în URSS pentru uz comun.
    Vopseaua maro de pe muchiile traversei superioare a spătaurului s-a șters demult, în acele locuri iese în evidență culoarea lemnului, mai puternic la spate, mai slab în față. În față, de la muchia superioară spre cea de jos, stă imprimată o pată de vopsea albastră, semn evident că pe acest scaun anume eu am ajuns să stau doar dintr-o simplă întâmplare, iar scaunul acesta, de fapt, a fost demult sortit pierzaniei, prin antrenarea lui într-un proces de reparație a apartamentului. Faptul că în apartament nu există nici o zugrăveală de culoarea albastră, vorbește despre accea că acest scaun a căpătat pata la o reparație ce a avut loc într-un alt loc. Este ușor de presupus că a participat nu doar la o singură reparație. Interesant cum, totuși, a ajuns el aici, și cine știe, care este adevărata lui istorie.
    Picioarele din spate sunt puțin îndoite în urmă, la fel ca și cele trei tije ale spătarului. Pe unul din ele, cam pe la mijloc, s-a prelins în jos o picătură groasă de vopsea argintie. Așa și s-a uscat.
    Pe partea superioară a legăturilor inferioare, stă și acum un strat fin de praf, semn că actualul stăpân nu prea are grijă să-l șteargă. Pe legătura din spate stă o pată groasă de smoală, acoperită și ea cu praf. La o privire mai atentă a barelor, unde și unde, se mai găsește câte un punct negru.
    Pe placa de șezut se conturează vizibil zeci de fisuri paralele, negre și gri, care au spart demult vopseaua aproape pe toată suprafața, și ca prin minune iezită să apară acolo unde sunt imprimate cateva pete de clei alb, probabil pentru tapete. Aprente digitale de aceeași culoare se găsesc în mai multe locuri ale spetezei.
    Traversa inferioară din față este roasă într-un loc până la lemn, semn după care se poate intui că fost ros cândva de un perete. Un pic mai la stânga, un strat subțire de lemn este în general decojit, cineva cândva, probabil, a încercat să deschidă capacul unei sticle de bere – metodă foarte populară pe timpuri, când nu era de găsit un tirbușon. Să-i fi reușit, oare? Este foarte probabil că cel de a cutezat s-o facă, a găsit până la urmă altă muchie, dintr-un material mai rezistent. Placa de șezut, cu muchiile ovale, fără colțuri, mai convexă la spate și mai dreaptă în față, este bine prinsă cu clei de cadru, formând o piesă integră, îmbinată rigid. Rigiditatea, însă nu este caracteristica forte a întregului scaun. Colțare acesta n-a avut, iar șezătoarea este prinsă de picioare cu nituri filetate, înșurubate în piulițele ce se asund pe la colțuri, sub lonjeronul de cadru. Piulițele trebuie sucite în permanență, ca rezultat întreaga piesă obține o stabilitate mai bună, dar deloc perfectă. Șuruburi la fel de uzate prind și barele spătarului de cadru, acestea deja nu mai pot fi drese: metalul a mâncat lemnul ireversibil. Scaunul niciodată nu va mai fi la fel de rigid ca atunci când a ieșit din fabrică, la o atingere mai precisă cu degetul începe să se clatine, dându-și de gol șubrezeala, chiar daca a fost fixat recent.
    Cea mai fascinantă parte a scaunului se descoperă atunci când stăpânul face ordine ăn casă, când îl apucă de spătar cu mâna dreaptă și-l mută în mâna stângă cu care-l prinde de cadru, după care îl culcă pe pat. Partea de vitrină dispare și apare partea posterioară a placajului, povestind despre originea acestui scaun. Dungile neuniforme de vopsea maro se termină pe muchia cadrului descoperind cioturile lemnului, petele de apă și vopsea, șpanul între muchii scos de cari din tunelurile minuscule pe care le-au săpat, petele de lac, piulițele ruginite, o ștampilă violetă cu textul ЦЕНА 8-89 într-un dreptunghi de aceeași culoare, și în centrul plăcii – un petec de hârtie îngălbenit de timp ce a fost cândva etichetă, fără colțuri, care se mai ține și astăzi datorită cleiului de tâmplărie, calitativ, de altfel, aplicat într-un singur loc, pe o porțiune mult mai mică decât ecticheta. Pe insula aceasta de hărtie se deslușesc limpede căteva fragmente e text: СТУЛ индекс Ж 614 68… артикул…тоафкомбинат, 3…
    Deși a trecut prin multe, scaunul continuă să servească actualul stăpân cu fidelitate. Pe el a stat toți stăpânii de până acum, și cel de acum până nu și-a cumpărat un fotoliu, nou, de birou. Pe scaun stă, la bucătărie, al cincilea oaspete care pășește pragul casei, uneori al șaselea. Pe el urcă stăpânul când întinde rufe la balcon, pe el stau agățate hainele de casă ziua, pe care le mai acoperă cuvertura de pat, noaptea. Pe el uneori mai ia cina stăpânul, atunci când îi vine să mănânce în fața calculatorului, stând pe pat (un obicei deprins încă în anii studenției), pentru că actualul stăpân este foarte zgârcit la timp, iar luarea mesei în paralel cu alte activități reprezintă o economie bună al prețiosului timp.
    Totuși, de când a apărut fotoliul de birou în casă, scaunul maro nu mai are acea folosință ca altă dată. El va continua să îndeplinească sarcini mărunte, așteptând răbdător în colțul camerei, pănă nu se va strica și nu va fi aruncat. S-ar putea însă, să mai serveasca foarte bine pe altcineva, la o nouă reparație, sau la chestii casnice mai curate. Cine știe…

    Written by kirpi4

    September 30th, 2016 at 12:04 am

    Posted in Amperi neuronali,Creaţie

    Tagged with ,

    Est și vest

    with one comment

    Întotdeauna am avut o problemă cu deosebirea dintre “est” și “vest”. Nu găsiseam nici o asociație utilă pentru a reține aceste direcții. Și iată că Vasea mi-a dat un hint, pe care-l las aici.

    Toate clasele de studii, în majoritate, au ușa în dreapta și geamurile în stânga, daca privești tabla de scris. Respectiv este ușor să reții că spre geam vezi (deci în stangă este vestul), iar pe ușă ieși (in dreapta, respectiv, este estul).

    E bine să știm.

    Written by kirpi4

    August 12th, 2016 at 11:31 am

    #4 Николай Никулин – Воспоминания о войне

    with one comment

    Rezumate

  • эта война отличалась от всех предыдущих наших войн не качеством, не манерой ее ведения, а лишь размахом. Здесь сказалась наша национальная черта: делать все максимально плохо с максимальной затратой средств и сил.
  • Однажды я случайно подслушал разговор комиссара и командира стрелкового батальона, находившегося в бою. В этом разговоре выражалась суть происходящего: «Еще денька два повоюем, добьем оставшихся и поедем в тыл на переформировку. Вот тогда-то погуляем!»
  • Впрочем, война всегда была подлостью, а армия, инструмент убийства — орудием зла. Нет и не было войн справедливых, все они, как бы их не оправдывали, — античеловечны. Солдаты же всегда были навозом. Особенно в нашей великой державе и особенно при социализме.
  • Прибежали зенитчики, просили отдать им сбитого немца: за это им будут ордена и звания. Но мы не отдали. Пехота увела его в тыл. Наше начальство доложило по инстанциям о сбитом самолете. Вероятно, то же сделали пехотинцы и уж непременно — зенитчики. Потом армейское начальство удвоило цифру, а в генеральный штаб она дошла еще увеличенная. Такова была обычная практика Великой Отечественной войны…Лет через пятьдесят-сто историки раскопают и опубликуют архивные документы, и на их основе напишут интересные книги о потерях врага и наших победах…
  • Те, кто в тылу, останутся живы, если их не переведут вперед, когда иссякнут ряды наступающих. Они останутся живы, вернутся домой и со временем составят основу организаций ветеранов. Отрастят животы, обзаведутся лысинами, украсят грудь памятными медалями, орденами и будут рассказывать, как геройски они воевали, как разгромили Гитлера. И сами в это уверуют! Они-то и похоронят светлую память о тех, кто погиб и кто действительно воевал! Они представят войну, о которой сами мало что знают, в романтическом ореоле. Как все было хорошо, как прекрасно! Какие мы герои!
  • Но самую подлую роль сыграют газетчики. На войне они делали свой капитал на трупах, питались падалью. Сидели в тылу, ни за что не отвечали и писали свои статьи — лозунги с розовой водичкой. А после войны стали выпускать книги, в которых все передергивали, все оправдывали, совершенно забыв подлость, мерзость и головотяпство, составлявшие основу фронтовой жизни. Вместо того, чтобы честно разобраться в причинах недостатков, чему-то научиться, чтобы не повторять случившегося впредь, — все замазали и залакировали. Уроки, данные войной, таким образом, прошли впустую. Начнись новая война, не пойдет ли все по-старому? Развал, неразбериха, обычный русский бардак? И опять горы трупов!
  • А Витька Васильев — неудавшийся актер, выгнанный после войны из театра за алкоголизм и ставший директором зеленного магазина (надо же на что-то пить!), получил два ордена за две пары золотых немецких часов, подаренных им командиру бригады. Теперь он на всех углах рассказывает о своих подвигах.
  • Вся Германия была покрыта белыми цветами яблонь и вишен, дни стояли ясные, воздух благоухал. Часто вместе с лепестками цветов ветер разносил по улицам деревень и городов белый пух. Иногда он, как первый снег, устилал улицы и тротуары. То был пух из немецких перин, которые победители вспарывали ножами и выбрасывали из окон на улицу. Это ведь так интересно и забавно, а победитель испытывает возвышенное чувство самоутверждения! Почти из каждого окна торчали белые флаги, тряпки, простыни, скатерти.
  • Позже, когда война уже кончилась и поспели плоды, мы стали их сшибать, ломая ветви. Проезжий немец вежливо просил нас не делать этого и предложил аккуратно снять для нас столько яблок, сколько мы захотим. Он рассказал, что яблони принадлежат муниципалитету соседнего городка, которому подведомственна дорога. Когда плоды поспеют, 186 будет нанята специальная бригада рабочих, которая снимет их, погрузит на машину и продаст на базаре. Небольшой процент с выручки покроет их зарплату, а остальное пойдет на ремонт и благоустройство дороги… Вот так-то! Но это мы узнали потом, а пока шла война, была весна и вся армия была пьяна. Спиртное находили везде в изобилии и пили, пили, пили. Никогда больше на протяжении всей моей жизни я не употреблял столько спиртного, как в те два месяца!
  • Один Рейхстаг стоил, вероятно, нескольких тысяч жизней. Находившаяся в Берлине артиллерия могла бы в пять минут сравнять его с землей вместе с оборонявшимся гарнизоном. Но надо было сохранить это здание — символ Германии — и водрузить на нем флаг победы. Поэтому Рейхстаг атаковала пехота, как в Погостье, грудью пробивая себе дорогу.
  • Наблюдая ветеранов своей части, а также и всех других, с кем приходилось сталкиваться, я обнаружил, что большинство из них чрезвычайно консервативны. Тому несколько причин. Во-первых, живы остались, в основном, тыловики и офицеры, не те, кого посылали в атаку, а те, кто посылал. И политработники. Последние — сталинисты по сути и по воспитанию. Они воспринять войну объективно просто не в состоянии. Тупость, усиленная склерозом, стала непробиваемой. Те же, кто о чем-то думают и переживают происшедшее (и таких немало), навсегда травмированы страхом, не болтают лишнего и помалкивают. Я и в себе обнаруживаю тот же неистребимый страх.
  • Существующие мемориалы не памятники погибшим, а овеществленная в бетоне концепция непобедимости нашего строя. Наша победа в войне превращена в политический капитал, долженствующий укреплять и оправдывать существующее в стране положение вещей. Жертвы противоречат официальной трактовке победы. Война должна изображаться в мажорных тонах. Урра! Победа! А потери — это несущественно! Победителей не судят.
  • Никакие памятники и мемориалы не способны передать грандиозность военных потерь, по-настоящему увековечить мириады бессмысленных жертв. Лучшая память им — правда о войне, правдивый рассказ о происходившем, раскрытие архивов, опубликование имен тех, кто ответствен за безобразия.
  • Dicționar

  • СМЕРШ – (сокращение от «Смерть шпионам!») — название ряда независимых друг от друга контрразведывательных организаций в Советском Союзе во время Второй мировой войны.
  • Written by kirpi4

    July 11th, 2016 at 10:35 pm

    Posted in Cărți

    Tagged with ,

    #3 Харуки Мураками – О чем я говорю, когда говорю о беге

    with one comment

    Rezumate

  • Один из марафонцев сказал, что на дистанции он все время повторяет мантру, которой его научил старший брат (тоже марафонец). «Pain is inevitable. Suffering is optional».
  • Я как-то раз спросил у одного окулиста: «А правда, что нет таких людей, у которых бы с возрастом не развивалась дальнозоркость?» Он рассмеялся, как будто услышал что-то очень смешное, и ответил, что до сегодняшнего дня ему такие люди не попадались.
  • Композитор Доменико Скарлатти известен тем, что сочинил 555 сонат для клавишных инструментов, притом большую часть — в возрасте между пятьюдесятью семью и шестьюдесятью двумя годами.)
  • За два с половиной месяца скинул семь фунтов — жирок, которым начал было обрастать живот, бесследно исчез. Семь фунтов — это чуть больше трех килограммов. Представьте себе, как вы отправляетесь в мясную лавку, покупаете там три килограмма мяса и идете домой пешком, неся это мясо в руках. Представили? А тяжесть почувствовали? Мысль о том, что я жил, таская на себе эту тяжесть, заставляет меня испытывать сложные чувства. Жизнь в Бостоне не лишена своих прелестей, таких, например, как разливное пиво («Летний эль Сэмюэля Адамса») и пончики («Данкин донатс»), но, несмотря на это, упорные и ежедневные занятия спортом принесли свои плоды. И это приятно. Когда человек вроде меня, то есть на пороге старости, пишет такого рода вещи, это, должно быть, выглядит довольно глупо.
  • мне совершенно необходимы эти час-полтора ежедневного бега: я могу помолчать и побыть наедине с самим собой — то есть соблюсти одно из важнейших правил психической гигиены.
  • В принципе, когда я бегу, вокруг меня образуется некая пустота. Можно сказать, что я и бегаю-то для того, чтобы оказаться в этой самой пустоте.
  • Для меня, как, в общем-то, и для всех остальных, жизнь — это первый и единственный опыт старения, и, следовательно, все, что я чувствую в связи с этим, я чувствую впервые.
  • В жизни должен быть распорядок, согласно которому вы расходуете время и энергию. Если, достигнув определенного возраста, вы все еще не выработали такого распорядка, то очень скоро ваша жизнь потеряет четкость и контрастность.
  • Заставлять бегать тех, кто этого не любит или попросту не годится для бега, — бессмысленная пытка. Я бы давно уже посоветовал учителям физкультуры с этим завязывать, но, боюсь, они меня не послушают. Так уж устроена школа. Самая важная вещь, которую мы там узнаем, заключается в том, что все самое важное мы узнаем не там.
  • Двадцать пятого августа я снимался для американского журнала «Раннерс уорлд» («Мир бегуна»). Молодой фотограф по имени Грег прилетел из Калифорнии и снимал меня целый день.
  • В мире вообще не может быть ничего прекраснее фантазий, посещающих головы обезумевших людей.
  • Разумеется, иногда необходимо дать мышцам отдохнуть, но в критические моменты, когда речь идет о подготовке к марафону, нужно, чтобы они знали, кто тут начальник и что от них требуется. Приходится безжалостно держать их в напряжении, но при этом важно не перегибать палку. Со временем тонкостями этой тактики овладевает любой бегун.
  • Купил себе новые беговые кроссовки «Мизуно». В магазине «Сити-спортс»
  • я готов согласиться с мнением, что писательский труд — занятие нездоровое. Когда писатель приступает к работе и начинает воплощать свой замысел в тексте, выделяется некое токсичное вещество, которое у других людей — а оно есть в каждом — спрятано глубоко внутри.
  • Тем, кого выматывает полумарафон, в марафон соваться не стоит — он им покажется сущим адом.
  • Все, что я вижу, — это моя индивидуальность, моя натура, упрямая, несговорчивая, зачастую эгоистичная, все так же не уверенная в себе и в каждой неприятной ситуации пытающаяся найти что-то смешное или кажущееся смешным. Я бреду по длинной пыльной дороге и несу свой характер, как старый чемодан. Не потому, что мне это нравится (что тут может нравиться? чемодан тяжелый и изрядно потертый) — просто больше мне нести нечего. Впрочем, я, пожалуй, уже к нему прикипел. Да-да.
  • большей ценностью на самом деле обладает то, чего нельзя увидеть. То, что мы чувствуем сердцем. Чтобы суметь понять что-то важное, нужно совершить множество бессмысленных на первый взгляд действий. Но даже то, что кажется нам бесцельным или безрезультатным, вполне возможно, вовсе не является таковым.
  • Боль неизбежна. Страдание – личный выбор каждого.
  • Единственное, что я могу сказать: такова жизнь. И может быть, у нас нет иного выбора, кроме как принять эту жизнь такой, какая она есть, не понимая толком, что же происходит. Принять, как мы принимаем налоги, приливы и отливы, смерть Джона Леннона и ошибки судей на чемпионате мира.
  • Referințe

  • Lovin’ Spoonful: «Daydream» и «Hums of the Lovin’ Spoonful»
  • Скотта Фицджеральда – «Великий Гэтсби»
  • Вернон Дюк – «Осень в Нью-Йорке»
  • Dicționar

  • сплит-тайм –
  • Written by kirpi4

    July 11th, 2016 at 10:06 pm

    Posted in Cărți

    Tagged with , ,