blogu' lu' castraveţ

Intro
A fost odată ca niciodată o moleculă de hidrogen şi o moleculă de oxigen. Au apărut ele de undeva din subsolurile universului şi apariţia lor n-a fost documentată de nimeni. Sub influenţa unor forţe supranaturale, la fel de nedocumentate, a avut loc marea explozie care a dat naştere apei. H20. De unde a mai apărut o moleculă de hidrogen istoria la fel rămâne mută.

Naşterea
Întuneric.
La început a fost doar mediul. Totul a început de la mediu, de la H2O. Prima rază de lumină abia desluşită a fost însoţită de o senzaţie de căldură plăcută, cu gust de sare. Când a deschis EA ochii a văzut plutind cadavrul unei frunze de dafin. Cadavrul era vechi şi uscat. Pe buze EA avea câteva fire de sare care încă nu s-a transformat. Simţea undeva în adâncul cum căldura creşte, şi a înţeles că EA se naşte. Stătea aşa nedumerită şi ştia fără să vrea că trebuie ceva să se întâmple. De undeva de sus a început să ningă cu fulgi mari, curaţi şi care miroseau a ceapă. Fără să se topească, din fulgi în EA a început să se elimine un gust dulciu ce o făceau tot mai împlinită. Au urmat apoi un şir de evenimente stranii dar interesante. Bucăţi mari de pietre galbene şi moi, şerpi galbeni şi pudraţi ce miroseau a grâu, monede portocalii au început să cadă de undeva unde EA n-a fost niciodată. La urmă au mai căzut nişte crengi verzi şi s-a făcut întuneric. EA abia acum şi-a dat seama ca atunci când se născuse deja era cineva alături. Cineva care nu vorbea dar din care a sorbit în permanenţă o licoare invizibilă. Avea să afle înainte de moarte că anume acel cineva i-a dat viaţa şi se numea PUI. Căldura pe care-a simţit-o până acum o părăsea.
Întuneric.

Descoperirea universului
Lumină.
O creatură de culoare metalică, nemaiîntâlnită până atunci, a străpuns-o cu tot corpul său, lăsând afară numai coada de argint. Creatura a rupt o bucată din ea fără ca s-o doară, şi a mutat-o într-o casă mai mică, mai rece şi mai nouă. Bucata EI era tot EA. Aşa se simţea EA. EA ştia că nu mai are mult de trăit. O părăsea foarte încet viaţa dar EA era fericită. Ştia de undeva că a trăit suficient, şi că are de realizat un scop mare şi nobil. Pur şi simplu ştia şi nu-şi punea întrebarea de unde exact ştie. EA şi-a văzut sfârşitul de departe. Semăna cu creatura metalică pe care o mai văzuse, doar că era mai mică. Încet, pe bucăţi EA părăsea noua sa locuinţă şi urmărea cum creatura o duce spre o peşteră calda şi întunecată. Intrarea continua cu o fântână care ducea undeva jos într-un lac acid în care, tăcute, pluteau epavele unui naufragiu preistoric. EA se lăsa înghiţită de lac şi simţea cum lacul o dizolvă. EA trăia reîncarnarea. Fizic nu mai exista dar conştiinţa EI urma să fie prezentă în râuri roşii ale altor lumi. EA dădea naştere altei vieţi.
Linişte.

Altă dimensiune
Linişte.
Omul aruncă în final crenguţele de mărar şi pătrunjel, puse capacul şi scoase polonicul din dulap. Stinse focul şi-şi turnă o farfurie mare de zeamă. Fără grabă, savura fiecare lingură, şi simţea cum lichidul se dizolvă pe pereţii esofagului, cum ajunge în stomac, cum sângele începe să circule mai cald şi mai viu. Omul revenea la viaţă. Îşi dădu seamă după un timp că cromatica devine mai clară, şi nervii i se calmează. Senzaţia neplăcută de mahmureală îl părăsea. Ziua începea să obţină un sens.
Lumină.