blogu' lu' castraveţ

Colegii de liceu

with 5 comments

Ieri m-am văzut cu colegii mei de liceu:

colegi care au ţinut strâns unii la alţii în depărtaţii 95-98,

colegi care împărţeau între ei tigaia cea mare cu cartofi la cămin,

colegi care au avut ulcer de la salata făcută din ceapă, slănină şi oţet, sau de la desertul alcătuit din ceapă înmuiată în zahăr,

colegi care ieşeau toţi în faţa căminului din curtea liceului “Dante Aligheri” când veneau băieţii de cartier după un leu pentru paţanii din zonă,

colegi cu care stăteam în biblioteca căminul de fete (unde locuiau numai fete) ca să ne facem temele, şi nu ne uimeam că la orele nouă când se închidea biblioteca, nimeni nu învăţase nimic nou, doar poate că şi-a adus aminte nişte subiecte învăţate anul precedent, cu care se delecta domnişoara din banca de alături,

colegi cu care ieşeam serile în faţa căminului de fete şi cântam serenade la geamul căminului de vis-à-vis, unde, după ce terminam începea să plouă cu lei de unu şi bănuţi,

colegi cu care alergam din cămin zece minute până la staţie ca să luăm un LM sotcă paştucina, să venim înapoi, s-o savurăm încet după cămin şi să umblăm după asta alte zece minute cu echilibrul pierdut,

colegi cu care scoteam paturile cu pasageri adormiţi în coridor ca să doarmă o noapte îgheţat, colegi cu care aruncam de la etajul trei prezervative cu apă peste cei care treceau nesancţionat pe sub geamurile noastre,

colegi cu care cântam doamne miluieşte cu glas de preot experimentat la căpătâiul unui reprezentant al burgheziei mici şi mijlocii care ascundea tuşonca sub pat, venit aghezmuit mort beat,

colegi cu care pândeam orice randez-vous al unui alt coleg de-al nostru, după care la primul sărut urmau aplauze furtunoase şi scandări picante,

colegi cu care dotam genţile colegelor cu exponate împăiate din familia rozătoarelor din cabinetul de biologie,

colegi cu care cântam cât ne ţineau plămânii The Show Must Go On de QUEEN profesoarei de literatură română,

colegi care se ţineau scai de alt coleg care planifica să cheltuie ultimii 20 de lei pe o pizza în „Anotimpuri” cu o fată, unde cifra doi se transforma în 10 iar 20 de lei se transformau „pizza şi cola de tăţ douzeşi”,

colegi dintre care unii au facut şi facultatea împreună,

colegi care au luat diploma de licenţă împreună sau aparte,

colegi dintre care toţi au îmbrăcat o dată veriga de cununie şi au câte o odraslă (cei mai harnici au câte două) în afară de mine, bineînţeles,

colegi care acum sânt cumetri şi nani între ei,

colegi care se văd rar dar atunci când se văd varsă lacrimi de râs amintindu-şi anii 95-98.

Dintre cei opt câţi eram la cămin, au rămas acum şapte: Colegus se bucură acum de priveliştile altei dimensiuni.

P.S.
Straniu, dar încă de la începutul săptămânii mă gândeam la frigarui făcuţi într-un garaj şi un pahar de vin scos din subsolul acestuia. Fără a şti din timp, gândurile mele au devenit realitate: toţi colegii s-au întâlnit la colegul Ghena la garaj. Lipsa subsolului în garajul colegului Ghena a completat-o colegul Filea care nu are garaj da are multă poamă.
Colegii au făcut frigărui, au băut vin bun, şi-au amintit colegii de frumoşii ani de liceu.



Written by castraveţ

October 30th, 2009 at 12:22 pm

5 Responses to 'Colegii de liceu'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Colegii de liceu'.

  1. O , da, a fost bine, doar ca intradevar e cam raruts la noi 🙂
    PS: garajul are si subsol 🙂 si vin tot 🙂 apropos, a 2 seara am contiuat cu vecini ide garaj si am desfacut totusi butelul ala de vin rosu din subsol, s-a dovedit ca totusi era cagor. Astoria aici tace despre cum s-a finisat a 2 seara … cu 5 l de cagor.

    PS2: am mai gasit 4 butele de kagor. Cand organizam urmatoarea intalnire?

    lizun

    5 Nov 09 at 16:40

  2. mdaaa, Ghena, M/ai udivlit:) Disara vin la tine la garaj:))

    kirpi4

    5 Nov 09 at 16:56

  3. Am mai terminat o butylka, si tot nu ai mai venit nici ieri nici azi!

    lizun

    7 Nov 09 at 01:24

  4. hai norok!
    taaare mii cunoscut ce-ai scris in articolul tau …
    caminul de fete, doamnele de la vahta .. discotecile din camin…
    rebeata din orash care veneau dupa parele …

    Octavian

    25 Feb 11 at 16:50

  5. poate am invatat in acelasi liceu:)

    kirpi4

    28 Feb 11 at 16:11

Leave a Reply