blogu' lu' castraveţ

Concediu

with one comment

M-am prins ieri la faza că în ultima vreme nu prea am avut revelaţii de genul: „hm…prokolinaia idee!”. Revelaţii din alea care reprezintă o scânteie de moment a gândurilor ce roiesc prin cap, scânteie care evidenţiază un gând şi-l face pe el, gândul, sa devină o idee. Eu aşa nu pot. Analiza ulterioară a acestui fenomen m-a adus în pragul faptului că deja cam două săptămâni nu prea am avut timp sa citesc, sa caut, sa aflu…mai nimic nou, mai nici într-un domeniu, cu excepţia, bineînţeles, celui profesional, despre care nu prea pot scrie nimic, din motive evidente, mai ales că subiectul nu mă prea aruncă spre orizonturile cărora le duc lipsa.
Suprasaturarea cu informaţie „de serviciu” şi setea de informaţii „lumeşti de cultură generală” mă fac să mă simt ca un burete ţinut pe un vârf de spini într-un colţ de Sahara. Bănuiesc eu, este de vină oboseala acumulată timp de un an, fără concediu. Atâta timp cât creierul e prea ocupat cu lucru, alte entităţi ale EU-lui, inclusiv spiritualitatea lumii interne, dorm într-o hibernare adâncă. Repausul, repausul este leacul pe care-l căutăm cu toţii.
Zicea odată Ada Milea „Noi ne grăbim. Ne grăbim spre locuri pentru a sta.” Puţin în alt sens decât cel vrut de Ada Milea, zic eu să facem un stop, şi să stăm. Să stăm, să contemplăm, să ne trezim şi să creăm ceva.

-Hai în concediu.
-Hadeeeeeeeeeeeeem!



Written by castraveţ

August 6th, 2009 at 9:15 am

Posted in Jurnal de bord

Tagged with

One Response to 'Concediu'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Concediu'.

  1. Acceasi fignea, aceeasi sete de altfel, oboseala cronica si dorinta de a evada, kak ya tebea ponimayu…

    Nata

    6 Aug 09 at 13:43

Leave a Reply