blogu' lu' castraveţ

Îmi amintesc, în clasa a noua am început să frecventez şcoala duminicală la Universitatea de stat, blocul 4. Fiind băiat însetat de cunoştinţe veneam de la 80 km de Chişinău pentru a asista trei ore la un curs de chimie, fizică sau matematică. Dar să nu ne abatem de la subiect. La una din lecţii, profesorul de chimie (nu ţin minte cum îl cheamă, ştiu că era tinerel, josuţ, şi foarte haios) a spus ceva ce mi-a rămas foarte clar în minte (nu ţin minte despre ce era vorba):
– Vouă la şcoală v-o spus că e aşa. Da eu vă spun: v-o amăjit! Uitaţ de asta! Amuş vă spun eu cum îi drept.
Subiectul dezvoltat ulterior m-a lăsat perplex. Într-atât era de mare deosebirea dintre concepte: cel învăţat în şcoala medie timp de 3 ani de cel aflat la acea lecţie.
Nu. Nu era o dezvăluire a unui adevăr ascuns. Era un alt unghi de vedere, o viziune mai exactă şi mai completă. Legătura însă era foarte clară. Principiul e simplu: evoluţia în orice plan presupune aprofundarea în acel plan parcurgând scara cunoştinţelor de la simplu la compus. Ca să înţelegem ceva mai sofisticat trebuie să înţelegem ce este mai simplu, pentru ca pe baza acestui simplu să putem construi complexul. La general vorbind, pe baza complexului deja asimilat vom putea construi ceva şi mai complex, care din punctul de vedere al simplului pare imposibil, vag sau aberant. Acesta este principiul fundamental aplicat în toate domeniile de când este lumea. Lungă introducere.

În ultimul timp mă ciocnesc tot mai des de un concept ce reprezintă un alt nivel al identificării noastre ca entităţi energetico-spirituale în întregul univers (cel puţin cel perceptibil pentru imaginaţie).
Cărţi citite, filme văzute de mine, de alţii…Toate aceste surse vor să spună că umanitatea, aşa cum există astăzi, a fost cândva altfel, că biblia religia care astăzi este doar un instrument de manipulare se dorea cândva un ghid simplist pentru masele necivilizate de conducere către fericirea absolută a sufletului, către o dimensiune nepământească predestinată de către Esenţa Divină a lucrurilor. Că Dumnezeu nu este de fapt un Boss şi că biblia nu este un cod civil, ci sunt cu totul altceva, ceva mai mult decât putem noi înţelege. A degradat oare religia de la destinaţia ei primară sau materialele ce ne sar tot mai des în faţă reprezintă iscusite opera de manipulare?

Scepticul din mine pledează pentru o nouă formă, mai perfecţionistă, de manipulare pe când senzaţiile şi capacitatea de a gândi abstract vrea să creadă că ce este scris, ce este vorbit nu este nou, că totul este demult cunoscut, că a venit momentul ca EU să înţeleg acest fapt.

Interesant cam cum ar trebui să procedăm când lupta dintre logicul raţionalul şi senzaţie demult a depăşit runda a noua, fără nici un knock-out şi fără vărsări de sânge…