blogu' lu' castraveţ

MADE BY KaBaN for #basarabia [steelpig2002@yahoo.com]
Assistent and realiztor PINTYOSU [pintyosu@myway.com]

Capitolul I: Seara întâlnirii

Pe malul unui lac în centrul altui mal stăteau odată Costopulidis şi Nimic. Trecură 1 an şi de odată Costopulidis întrebă pe neaşteptate:
– Ce faci?
– Dar tu? întrebă Nimic.

Oarecum ciudat acest dialog ştiind natura ascunsă a lui Costopulidis şi lipsa de reacţie a lui Nimic, dar totuşi părea să fie un semn ciudat pentru evenimente care puteau să aibă loc cândva. Dar poate nu.
În acelaşi timp tot acolo trecea un trecător necunoscut.
– Opaaa – spuse Costopulidis
– Îţi închipui… – spuse Nimic.

– Eiiiii, cine eşti! – strigă tare tare Costopulidis
– Da şi? – întrebă trecătorul enigmatic – Nu-ţi plaşi şeva?
– Nu-mi plac pepenii! – spuse Costopulidis.
– Dar mie nu-mi place Windows XP! – spuse Nimic.
– Dar mie da… – spuse Trecătorul
– Ce da? întrebă Costoluidis
– Îmi place.
– Ce–ţi place?
– Îmi place fotbalul.

La răscruce de vremi apuse sub copacul secular stăteau trei oameni pierduţi în ceaţa timpului şi purtau un dialog demn de cele mai mari opere istorice. Inteligenţa lui Nimic l-a făcut să mai dea o întrebare:
– Ştii tu oare care este aria cercului polihidrometric în raport cu unităţile de măsură de pe satelitul X23 al Saturnului, fără a lua în considerare forţa mecanică de acceleraţie constantă în relaţie cu formula lui Tales din Milet.
– Ştiu.
– Bravo! – spuse Nimic, Vezi Costopulidis?
– Văd. – spuse Costopulidis, deşi nu vedea nimic pentru că era deja întuneric.

– Ascultaţi, spuse trecătorul, eu am o misiune de îndeplinit şi am nevoie de însoţitori pentru ajutor, Va fi o pricliucenii.
– Noi iubim pricliucenii, spuse Nimic.
– Şi eu tot, spuse Costopulidis.
– Atunci hai să facem cunoştinţă.
– Hai, spuse Costopulidis.
– Pe mine mă cheamă Nimic.
– Dar pe mine Costopulidis. Dar pe tine cum te cheamă?
– Dar pe mine mă cheamă Nimic. Dar pe tine cum te cheamă?
– Pe mine mă cheamă Costopulidis. Dar pe el cum îl cheamă?
– Nu ştiu.
– Hey, cum te cheamă?
– Pe mine mă cheamă Eufrosinie, dar prietenii îmi spun „Suca”.
– Noi îţi vom spune „Compania de Asigurare ” bine?
– Da, îmi place, e mai bine decât Suca.
– Atunci spune ce pricliucenii ai?
– Am să vă povestesc în ce constă misiunea mea:
Eu am avut o bunică care a avut o vacă pe care nu ştiu o chema. ea dădea lapte şi toţi eram foarte fericiţi până la verişorul meu nu s-a stricat vintul. Atunci am chemat pe meşter care a spus că partiţia e moartă şi dacă vrem putem să cumpărăm alt comp. Sora mea se masturba în timpul acesta în grădină şi nu putea să vadă faptul că cânele a început să se scarpine de purici. Iar tata meu era la uzină de tractoare unde închidea uşa de pe coridor. Uzina era în criză economică şi de aceea a început să vândă tractoarele la piaţă. Mama mea avea o pisică care a atacat vaca lui bunica mea cauzând dureroase hemoragii externe şi sor-mea s-o crutit în acest sens, sângele din grădină putea să curgă şi din vacă. Iata aşa am ajuns eu aici cu voi?
– Da, interesant – spuse Costopulidis.
– Incredibil- spuse nimic. Şi acum noi ce trebuie să facem?
– Trebuie să îndeplinit o misiune imposibilă.
– Care?
– Misiunea se numeşte „XXX656 ert hfjghfgfgf%6 99000”!
– În ce constau acţiunile noastre şi care este riscul de vătămare a sănătăţii, vieţii şi patrimoniului persoanelor implicate? întrebă Costopulidis.
– Nu ştiu . spuse Eufrosinie Un lucru e cert. Trebuie de plecat.
– Atunci la drum prieteni, spuse Costpulidis.

Capitolul II: Locuri noi şi oameni noi

– Mergem pe jos, întrebă Costopulidis
– NU EU AM TRACTOR – spuse Eufrosinie
– Dar de ce vorbeşti cu litere mari – întrebă costpulidis
– NI-O GLIUCANIT CAPS LOCUL.
– Apasă-l!
– o!
– ŞI
– gata!
– BRAVO
– Amu tu apasă
– BUN!
– Încă odată
– Hai că m-aţ zacalibit – spuse Nimic şi se urcă în tractor.

Aşa au mers ei 3 zile şi 9 nopţi până au ajuns pe un deal. Pe deal era frumos. Pe cer erau mii de stele 3 luni, 2 sori şi 7 comete, plus 6 meteori, 3 asteroizi şi 9 OZN –uri.
– Frumos e aici la ţară – spuse Costopulidis
– Da, asta îmi aminteşte mie de poezia lui G. T. R. ZZ. „La ţară”:
– Te pasionează literatura? – întrebă Eufrosinie
– Da. – spuse Nimic
– Şi eu tot – a zis Costopulidis. Uite vine cineva: Way, cine eşti? –strigă Costopulids
– Nu mă cunoşti? – întrebă omul nou
– Nu – spuse cei trei
– Atunci nu sunteţi voi?
– Nu suntem noi – spuse cei trei şi plecă mai departe.
Tractorul mergea pe văi şi coline şi roţile sale păreau să umple întreg orizonturi de dorinţa de a cuceri, de a explora şi de face ravagii prin enigmele şi misterele acestui pământ.
– În primul rând trebuie să găsim un plic, spuse Eufrosine.
– Gol? întrebă NImic
– Nu ştiu, nu m-am gândit.
– Important este să aibă marcă.
– Dar pentru ce? – întrebă costopulidis
– Marca se discleie şi se încleie – lămuri Eufrosinie
– aaaaaaa…
– Şi apoi trebuie să ne întoarcem înapoi…
– De ce?
– Costopilidis. Sunt prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri, aşa e viaţa omului, că cei din jur se scufundă oarecum schematic în axiomele enigmaticului şi faptul că majoritatea humanoizilor rămân în dileme şi nu pot penetra diateze nihiliste este doar din vina lor.
– Dar plic pentru ce?
– pentru Marcă
– aa
La apus de soare cei trei trecători s-au pus pe odihnit pe un deal deluros cu mai multe deluşoare mici în formă de dealuri mari. Dimineaţă de ei s-a apropiat un cioban
– ia, uite un Coiban, spuse Costopulidis.
– Eu îs Cioban, nu Coiban.
– Ei şi ce vrei să spui – zise cu curaj Nimic
– Dar tu se vede că eşti Nimic
– Da eu sunt Nimic, dar nu se vede tare, de unde mă ştii?
– Tatăl meu a fost la tine în ospeţie.
– Când?
– Eri.
– Atunci aşază-te jos şi spune cum să găsim noi un plic.
– Oile mele au multe plicuri.
– Da? se bucură Eufrosinie – Şi îs cu mărci?
– Nu.
– Apu vezi tu?
– Văd…

Tristeţe în jur şi nimic altceva. Ciobanul a plecat şi a spus că nu are cheia acestui joc şi că studiul rasei umane de către civilizaţiile extraterestre ar da prea multe erori din cauza nivelului jos de intelect al reprezentanţilor administraţiei publice centrale din ţările Africii de Sud Est.
– EU PROPUN SĂ MERGEM SĂ NE SCĂLDĂM ÎN IAZUL CELA ROŞU, spuse Eufrosinie
– Hai, spuse Costopulidis, scoate Caps Locul.
– Nu vă duceţi, spuse Nimic, nu vedeţi că este o capcană.
– Vedem spuse Costopulids, dar de fapt nu vedea nimic
– Eu tot vedem că acolo tot aşa – spuse Eufrosinie
Deodată toţi au înţeles de ce iazul era roşu. Pe cer deasupra iazului era un OZN mare mare mare, cât o bilă de biliard mărită de câteva ori la pătrat.

OZN a aterizat şi lumina cumplit, iar din ele au început să iasă oameni de pe alte planete
– Salut, ce mai faceţi? strigă Costopulidis
– iuhihiwuehd ihwedih iuwed iuhdi hiueyhd
– Ce? întrebă nimic
– jhasdjk qwe wehfiuh jhedih
– Ei vorbesc limba lor, tu n-o ştii – spuse NImic. Acuş eu voi vorbi cu ei
– hfnkljf pojer pjp poj – spuse NImic
– jsdh khjd kjh kjh
– lksdjf kjldkj kj jsdswoin – înterbă NImic
– oiwecapfgsd
– fjskdfisd– strigă NImic
– ml,smociaãs
– La revedere
– Ce au spus – întrebă Costopulids- nimic?
– Ei mi-au spus unde să găsesc plic
– Unde?
– Acolo! spuse nimic şi arătă cu degetul spre Cioban
– Înseamnă că Coibanul ne-a minţit că nu are plicuri cu mărci
– Da.
– Da di şi? – întrebă Eufroisinie
– Nu ştiu.

Capitolul III: Războiul

– Băi tearfă tu de şi ne-ai amăgit ?, întrebă cei trei pe cioban.
– Referitor la ce? şi de ce vorbiţi cu Bold
– Nu-i treaba ta, suco, dă plicurile animală?
– Insultă adusă până la înjurii, pot acţiona proces penal!
– Hahaha! şi cine o să ne sudească, oile tale?
– Nu prietenul meu judecător. Mihail Ivanovici vină încoace!
Veni un om în ochelari şi în chiloţi galbeni.
– Ei m-au insultat, spuse ciobanul.
– Pe tine? ei?
– Da, eu vreu sud!
– Atunci sud să fie! – spuse Mihail Ivanovici

– Priseajnâe vstati! – a spus Mihail Ivanovici, Cine e vinovat?
– El, a spus ciobanul, arătând spre Costopulidis.
– De ce?
– El m-a înjurat.
– Cum?
– Tearfă, suco, animală
– Şi amu şi vrei.
– Să-l sudiţi.
– Bine. De şi l-ai numit aşa pe coiban?
– Pentru că a amăgit că nu are plicuri cu mărşi.
– Dar tu ştii că are?
– Da.
– De unde ştii?
– De la inpolaneteni
– Aşa. Asta-i drept coibane?
– Nu, nu e drept! eu niciodată nu mint, eu îs cioban.
– Da di şi extratereştrii o spus că tu ai plicuri?
– Hai să-i chemăm ca martori!
– Extraterestru 1. Are el plicuri?
– thtj
– Extraterestru 2. Are el plicuri?
– thtj
– Ei zic că ai plicuri.
Aici nimic se gândi referitor la faptul cum s-ar putea înmulţii elefanţii la minus 30 de grade celsius şi dacă rezultatul scontat ar fi la fel de eficient ca în junglă. El îi spuse lui Eufrosinie:
– Săracu Costopulidis, uite cum îl sudesc…
– Da. mai bine îl omorăm pe coibanul ista de odată…

Sudul continua…

– Aşa după cum vedeţi Costopulidis nu-i vinovat coibanule, pentru că tu ai ascuns plicurile cu mărşi de la dânsul. Ie înapoi obvinenia – zise Mihail Ivanovici.
– O eu.
– Ăi luat-o?
– Da
– Amu dă plicu cu marcâ lu Costopulidis!
Ciobanul chemă o oaie care a adus un plic cu o marcă Made in Swaziland.
– Sunteţi liberi de a pleca, spuse Mihail Ivanovici.
– Mergi cu noi, spuse Nimic, Noi avem pricliucenii.
– Merg spuse Mihail Ivanovici, dar a doua zi muri de pneumonie atipică şi cei trei au rămas tot trei.
Peste un an eu au ajuns într-un oraş foarte frumos care lumina tot foarte frumos.
– Ce oraş frumos, care luminează tot foarte frumos, spuse Eufrosinie.
– Da. Amu ce trebuie să facem? întrebă Nimic
– Trebuie să aflăm unde de dus.
– Cum?
– O să întrebăm de cineva.
– Iaca întreabă copchilu ista.
– Băi, copchil, unde de dus?
– Dute-n sulă.
– Mulţumesc, spuse Eufrosinie
– Ce, mergem? întrebă Costopulidis
– Mai bine nu trebuie, spuse Nimic, hai mai bine să nu suim în marşrutcă
– Hai.
Se opri marşrutca şi cei trei se urcară.
– Tu ai bani, întrebă Costopulidis pe cei doi
– Nu, nu avem.
Şi ei au ieşit din marşrutcă şi s-au pornit pe jos
– Eu nu înţeleg de ce capitolul ista se numeşte războiul, întrebă Nimic
– Pentru că războiu îi straşnic, nu-i bine, mor oameni.
– Ei… aşă, şî?
– Apu vezi.
– Eu văd, spuse Costopulidis şi se gândi că în viaţă omul bea peste 50 de tone de apă şi poate consume glucide şi lipide care ajută metabolismul la regenerare.
– Eu cred că următorul pas este să punem ceva în plic.
– Eu tot.
– Hai să ne gândim ce să punem.
– Putem să scriem o scrisoare prin email dar să n-o trimetem, da s-s scoatem la printer şi s-a punem în plic spuse Costopulidis.
– Bravo, Nimic! este o idee foarte bună.
Trecu iar copchilu
– Băi, copchil unde aveţi comp aişi?
– Comp nu avem, avem romp, bomp şi tomp.
– Da email cum de scris?
– Cu claviatura sau dacă ai notbuc.
– Eu am notbuc în tractor.
– Otlicino, spuse nimic.
– Cui scriem email?
– Hai să scriem lu Coiban!?
Nimic a scris email repede l-au scos la printerul din tractor şi l-au pus în plic.
– Mai bine copie emailul, să fie scris de mână – spuse Nimic lui Eufrosinie
Acesta copie emailul îl puse în plic, închise plicul şi i-l dase lui copchilu.
– Băi copchil vrei o ciocolată, du plicu lu Coiban şi zi privet.
– Bun. Larevedere

Capitolul IV: Mission Accomplsihed

– Eu nu înţeleg şi faşim noi, spuse Nimic când ei au ajuns înapoi pe deal…
– Noi trebuie să ne realizăm misiunea
– Da noi am trimis plicul deamu
– De fapt da, atunci gata.
– Atunci. Larevedere.
Numai vroieu să se despartă cei doi de cel unu, când deodată:
– Nu vă mişcaţi – spuse cineva în spate
– Da di şi? –întrebă Nimic
– Cât timp? – întrebă Costopulidis
– Şi-ai spus? – întrebă Eufrosinie
– Nu vă mişcaţi, că vă omor!
– Da dacă ne mişcăm nu poţi să ne omori? – se interesă nimic
– Nu.
– Atunci hai să ne mişcăm.
Şi cei trei au început să se mişte, iar hoţul dezorientat a spus:
– Staţi eu nu vreau să vă fac rău, eu vreau să aflu care din voi este Eufrosinie, zis „Suca”
– Eu – spuse Eufrosinie
– El nu e suca , el e Compania de Asigurare „Vatra” SRL.
– Bine. Eu îs trimis de sora să aflu dacă ai făcut misiunea până la capăt
– Da care-i capătul?
– capătul este să ajuţi pe toţi din familia ta.
– Cum?
– Lu bunică ta să lecuieşti vaca, lu mam-ta să omori mâţa, lu tata să scoţi uzina din criza economică, lu fratit-to să repari compu, lu sorta să-i găseşti bărbat.
– Da plicu?
– Nu ştiu care plic. Tu ai greşit ceva. Atunci misiunea nu e îndeplinită şi trebuie să mori.
– Stai spuse Nimic, Misiunea este făcută.
– Cum?
– Aşa: Noi am scris scrisoare lui Coiban despre sora lui Eufrosinie, el s-a dus la dânsa, au făcut nuntă, la nuntă au mâncat vaca
– Şi?
– Apoi le-o fost rău…
– şi au vărsat – o adăugat Costopulidis.
– Şi?
– Coiban a vărsat virusul pneumoniei atipice, pe care-l avea Mihial Ivanovici.
– Şi?
– Cânili o mâncat şi o mâncat şi mâţa şi o murit amândoi.
– Şi?
– şi pe urmă au cumpărat comp.
– din şi bani?
– de pe blana mâţii.
– Şi?
– pe urmă au scos uzina lu tata din criză economică.
– Cum?
– datorită lu copchil care a povestit la tot oraşul că avem tractor cu notbuc şi printer
– Da de unde notbuc şi printer?
– Asta-i partea mai enigmatică a misiunii noastre care se termină în acest moment, aşa-i Eufrosinie?
– Aşa-i. Mulţumesc, oameni buni.
– Da tu cine eşti? întrebară ei pe necunoscut
– Eu îs fratele lui vărul lu Manea

După o oră Nimic a spus
– tu Trebuie să pleci, Eufrosinie, la familia ta .
– Da. Mulţumesc spuse el cu ochi în lacrimi…
– Larevedere!
– Davai!

Şi iată din nou în doi Costopulidis cu Nimic e malul lacului stau şi aşteaptă noi aventuri. Costopulidis mănâncă salată de patlajele, iar Nimic se joacă în Tetris la notbucul din tractor.