blogu' lu' castraveţ

De la km5, pionerii au luat microbuzul nr.9 şi au pornit spre Balaclava. O particularitate interesantă a şoferilor de microbuze, este că nu prea vor să ia pasageri cu rucsacuri. Noi eram 4, rucsace erau 5. Un rucsac aparte era destinat forsuncei lui zzzop. Normal. Peste 20 min eram acolo. Monte Carlo nu alta:

În afară de staţia de pe marginea cheiului, unde opreau microbuzele, piaţa de legume la 100 m depărtare de staţie şi magazinul vis-a-vis de piaţă, pionerii nu prea au văzut nimic.

Pentru a ajunge la Injir, trebuie să urci în iolă (pentru balaclaveni – ялик) sau în şalupă, să dai 10 UAH şi să aştepţi 30 min. Cobori la Золотой пляж, îţi îmbraci rucsacul şi porneşti pe jos pe coastă. Ai de mers cam 40 minute în ritm sportiv. Pe drum spre Injir poţi întâlni tabăra pădurarilor. De obicei la ei poţi lăsa gunoiul, poţi cumpăra apă potabilă sau lemne.

Pionerii n-au avut posibilitatea să profite de această fericită ocazie: pădurarii şi-au scos banii în decursul verii şi acum nu le prea păsa nici de bunăstarea pionerilor, nici de bunăstarea pădurii. Aceasta s-a putut vedea după atitudinea nepăsătoare şi mahmură a acestora. O singură dată pionerii au fost vizitaţi la corturi de un reprezentant silvic pentru a colecta câte 15 UAH de cravată. Cineva i-a mai văzut pe plajă de câteva ori strângând pungile cu gunoi.

S-au oprit pionerii, cu corturi cu tot, ceva mai la deal de o stâncă minunată, la feld e minunat numită de localnici Камень-жопа sau Жопа-камень (piatra-cur în limba pionerească).Probabil, renumita piatra se numeşte aşa din cauza crăpăturii pe mijloc care creează asociaţii. Puţini se aventurau să sară de pe aceasta (cam 15-20 m înălţime). Cineva avea o altă versiune: sărind, ai şansele să nimereşti drept în denumirea pietrei. Careva din localnici spunea că la adâncimea de 1,5-2m lângă piatră sunt stânci subacvatice şi şansele să nimereşti în una din ele, sunt mari. Pionerii au stat strâmb şi au gândit drept: n-au sărit, deşi un gust amar de nerealizare i-a păscut ceva timp.
La această piatră de obicei se ancorează iolele venite din Balaclava pentru a debarca pasajderii. Tot cu ele poţi pleca înapoi.

În afară de corturile noastre, într-o rază de 200 metri mai erau încă vreo 20 de corturi. Asta în septembrie. Zice lumea că pe timp de vară e mai ceva. Nu prea-ţi poţi imagina ce înseamnă “mai ceva”, din cauza că şi aşa este foarte dificil să instalezi un cort din cauza reliefului neuniform. Capul Injir (Мыс Инжир sau Урочище Инжир) reprezintă o pantă destul de oblică pe care unde şi unde găseşti câte o palmă de pământ orizontală. Noaptea ai impresia că sub picioarele tale fac focul nişte pitici. Pentru a escalada aceste locuri este absolut necesară încălţămintea specială.

Activităţile pionereşti se divizau pe parcursul zilei: cineva mergea în oraş (Balaclava) după provizii. Altcineva mergea la izvor după apă. Drumul spre izvor durează cam 40 de minute. trebuie s-o ei pe creasta muntelui ce vine de jos aproape de vestita piatra şi s-o ţii pe cărare până dai de o suprafaţă plată, legată cu un drum ce vine (probabil) din localitatea Rezervnoe. De la platou mai mergi vreo 5 minute pe cărarea din stânga. Ajungi exact la izvor. E păcat dacă ai fost prin zonă şi n-ai fost la izvor. Drumul până acolo e plin de elemente frumoase. În general nu există două locuri identice. Fiecare e nou, interesant şi fermecător în felul său.

Spiritualitatea locului predispune spre activităţi neordinare:
Cineva găseşte limbă comună cu alte civilizaţii,

cineva învaţă pentru prima dată în viaţă să fluiere din degete,

cineva lasă fumatul.

În 2006 la Injir a fost filmat filmul „Дикари” de Victor Samirov. Filmul redă exact atmosfera pe care am trăit-o pionerii aici. Grea va fi pentru pioneri aşteptarea verii viitoare.