blogu' lu' castraveţ

Crimeea 2012 – rutina zilnică

with one comment

Aceasta este încă o serie (penultima probabil) de fotografii la subiectul “Crimeea 2012”.

Bine v-am găsit.

Pe tărâmurile mult râvnite, pionerii vin cu iola. De data aceasta iola era a lui Leonid. Lui Leonid îi pare amuzant când află că pionerii sânt moldoveni. El cunoaşte mulţi moldoveni care vând la unul din bazarurile de la kilometrul X. Lui Leonid îi pare amuzantă limba moldovenilor de acolo şi comportamentul lor. Lui Leonid multe ce-i par amuzante. Pentru că Leonid singur el este amuzant.
Crimeea, Balaclava, Marea
În fiecare an, imaginea care dezmorţeşte chakrele cand ajung în Balaclava, contemplată de pe iolă, este următoarea. Cormoranilor pescarii le mai zic hidrocioroi (гидровороны).
Crimeea, Balaclava, Marea

Primul lucru pe care-l fac pionerii, imediat cum calcă pe pământ, este dezbagajarea parţială şi iniţierea unei expediţii de descoperire a unei parcele de dislocare. Aproape întotdeauna este dificil să găseşti un loc potrivit, mai ales dacă pioneri îs mulţi şi vor să stea alături. Anul acesta a fost abordată strategia dislocării temporare: prima noapte s-au cazat intr-un loc, a doua zi au căutat un alt loc mai bun. Deoarece în fiecare zi cineva pleacă, să găseşti un loc bun, de dimineaţă, este mai mult ca probabil.

Anul acesta pionerii au stat în acelaşi loc unde au stat când au venit aici prima dată, în 2009.
Crimeea, comercializare

Cu dislocarea e clar. Altceva, ce poate face un pionier în prima noapte? Evident, să vină la plajă şi să-i spele trupul
Crimeea, Balaclava, Marea

şi cugetul în mare.
Crimeea, Balaclava

Şi să admire piatra mult cautată prin visuri timp de un an de zile, şi la propriu, şi la figurat. Aici, timpul se opreşte în loc.
Crimeea, Balaclava, Marea

A doua zi, timpul îşi ia viteză dublă, şi se deapănă spre sfârşitul vacanţei cu o grabă obscenă. Dar, noi nu ne grăbim, pentru că, paradoxal, dar nu este păcat să-l ignori.
Crimeea, камень

Să povestesc mai bine, despre ocupaţiile zilnice din această vară.

Orarul activităţilor zilnice

Dimineaţa începe cu micul dejun (igiena de dimineaţa se subînţelege, şi mai ales ca nu atât este de importantă pentru un pioner flămând). O invenţie bună la timpul potrivit, scapă pionerii de griji în plus. Invenţia cu pricina, ca să nu-şi atribuie merite străine pionerii, este rezultatul trudei şi dibăciei unui fost pionier, mai vârstnic. Deci caşa şi cafeaua erau preparate fără rug, ci utilizânt acest accesoriu home made minunat şi ceaunul pioneresc care al patrulea an vine în aceste locuri.
Crimeea, activitati

În perioada minunatului sejur la Piatra-Cur, pionerii nu au avut când se plictisi. Eu mereu căutau răspuns la noi şi noi întrebări. De exemplu:
Где, по мнению неизвестного автора, усы носить не обязательно?
Răspuns:

Pe urmă, pionerii merg la plajă.
Crimeea, Balaclava, Marea

După plajă, pionerii merg la corturi. Stomacul pioneresc nu-i de fier, de aceea el trebuie îngrijit cum se cuvine.
Crimeea, activitati

Mâncarea trebuie diversificată. Aşa că, mâncarea lichidă este absolut necesară. Iată de ce, o dată la două zile se făcea sorbitură.
Crimeea, activitati

În celelalte zile, pionerii priveau în gol
Crimeea, Balaclava

şi îndurau foame.
Crimeea, conditii

Şi sete.
Crimeea, activitati

Теперь вопрос:
Где обычно в организме млекопитающего скапливаются органические слизистые образования зеленовато-серого цвета имеющие соленный привкус?
Răspuns:

După prânz, de regulă, pionerii merg la pădurar. Mâncarea de acolo tot lichidă este, unde mai pui că este şi foarte bogată în calorii.
Crimeea, Balaclava

Dacă nu merg la pădurar, pionerii sau merg în oraş după provizii, sau merg în munţi după lemne (sau apă).
Crimeea, камень

Pentru că de sus vezi altfel.
Crimeea, камень

Sus ai noştri îs ca brazii.
Crimeea, activitati

Iar acum a venit время вопроса:
Где, чаще всего, после употребления порошковых субстанций дыхательным путем, остаються белые следы?
Răspuns:

Dar dacă nu merg nici după provizii, nici la pădurar, nici în munţi – fără ocupaţii utile pionerii nu rămân.
Crimeea, Balaclava

Crimeea, Balaclava

Pe urmă iar la plajă.
Crimeea, Balaclava, Marea

După plajă se găteşte cina.
Crimeea, Balaclava

Şi din nou, un вопрос:
У кого у извесного рассказа Гоголя?
Răspuns:

Şi se pregăteşte pentru plimbarea de seară. Aşa se lau pionerii. Întrebaţi-i şi veţi afla că nu există lăut mai plăcut.
Crimeea, conditii

La plimbarea de seară încotro credeţi că se îndreaptă pionerii? Just, la pădurar. Pur şi simplu de acolo asfinţitul e mai frumos, indubitabil.
Crimeea, Balaclava, Marea

După plimbare pionerii îşi spun poveşti şi beau ceai.
Crimeea, Balaclava

Вопрос общего содержания:
Где обычно пахнет?
Răspuns:

Plaja

La plajă poţi face multe lucruri interesante. De exemplu să stai şi să priveşti, fără a face nimic interesant.
Crimeea, Balaclava

Crimeea, Balaclava

O ocupaţie, de altfel, extrem de plăcută. Să stai şi să priveşti cum alţii nu fac nimic.
Crimeea, Balaclava, Marea

А теперь, внимание вопрос:
Как сокращается название Управления Национальной Обороны Санитарной Авиации?
Răspuns:

Sau de exemplu, la plajă poţi fi minimalist, pentru că priveliştea de sub cozorocul panamcei.
Crimeea, Balaclava, Marea

Iată de exemplu, Violetei îi place la plajă să pozeze.
Crimeea, comercializare

Aşa li s-a creat pionerilor impresia.
Crimeea, comercializare

Mai ales că pionerilor le place să fotografieze.
Crimeea, comercializare

Mai ales marea.
Crimeea, comercializare

Şi mai ales, desigur, pe Violeta.
Crimeea, Balaclava, Marea

Pe această notă şugubaţă, un Вопрос:
В каком месте, по мнению очевидцев, встречаются сжатая в кулак рука и лицо двух конфликтующих сторон?
Răspuns:

Gospodăria pionerească

Acest subiect merită un capitol aparte. Gospodăria pionerilor este una tipică.
Crimeea, Balaclava

Şi casă,
Crimeea, activitati

şi masă.
Crimeea, Balaclava

Внимание вопрос:
Где обычно пахнет сланиникой когда ее нежно режут тонкими ломтиками на закуску к водочке?
Răspuns:

Şi plită de foc.
Crimeea, activitati

Şi uscător de rufe – ultimul model,
Crimeea, activitati

cu centrifugă şi toate acareturile.
Crimeea, conditii

Şi baie cu toate comodităţile.
Crimeea, conditii

Oaspeţi

Când cauţi informaţie despre destinaţia turistică în Crimeea, dai de multe forumuri şi bloguri care atenţionează călătorul despre posibilitatea vizitei localnicilor în taberele pionereşti cu scopul sustragerii de bunuri materiale. Aşa. Acum vă spun şi păţania pionerilor. În una din zile pionerii au descoperit urme de intruziune pe teritoriul taberei. Pungile erau găurite, câteva legume muşcate. Şi asta s-a întâmplat două zile la rând. Cetaţeanul Cetăţeanca din imagine este Vevera. Şi cum e lucru ştiut, astfel de cetăţence se hrănesc doar cu nuci, şi seminţe de conifere care se găsesc din belşug prin acele locuri. Deci, ocara bine meritată a fost lăsată pentru purtătorul de mâţă în sac, sau de muscă pe fes, sau de raţă în gură, iar toate acuzaţiile de pe Vevera au fost luate, Vevera fiind, drept rezultat, scutită de orice suspiciune.
Crimeea, comercializare

Вопрос с вариацией:
У кого можно одолжить космический челнок?
Răspuns:

Dar iată că într-o bună zi…
Crimeea, comercializare
E de prisos să vă zic că cetăţeanca Vevera a fost alungată de trei ori, şi de trei ori a revenit la piersica ei preferată.

Alţi oaspeţi nedoriţi pionerii n-au avut. Pentru că exista cineva în tabăra pionerească care veghea. Numai o muscă supersonică putea să treacă pe lângă nasul negru şi ochii în patru ai acestui ciobănesc camuflat.
Crimeea, Balaclava

În oraş

După cum spuneam, uneori pionerii pleacă în oraş după alimente. Pe de-o parte ziua e pierdută. Pe de altă parte, e o plăcere să faci o plimbare de 40 de minute, la 8 dimineaţa, până la Plaja de aur.
Crimeea, activitati

Şi să faci o plimbare cu vaporul. Jumătate de oră cât mergi, te păleşte o lene moleşitoare şi uiţi de toate pe lume.
Crimeea, activitati

Еще вопрос с вариацией:
Кто в нашей стране поставляет электичество?
Răspuns:

Pe navă, aceştia doi, păreau la ei acasă. Se vede că demult odihnesc aici.
Crimeea, comercializare

Plecarea

Crimeea, ghid

Вопрос абстрактный:
Где?
Răspuns:

P.S. Despre Crimeea 2012 am mai scris:
Crimeea comercială,
Poveştile Lolei,
Ghidul pionerului.



Written by kirpi4

October 1st, 2012 at 7:40 pm

One Response to 'Crimeea 2012 – rutina zilnică'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Crimeea 2012 – rutina zilnică'.

  1. […] Despre peripeţiile pionerilor în acea săptămână, am mai scris: ghidul pionerului, ghidul financiar, Crimeea văzută de un membru mai special al echipei, şi rutina zilnică. […]

Leave a Reply