blogu' lu' castraveţ

Unul din cele două bidoane albastre de 20 de litri a fost deschis, a fost scoasă o scrijîcă de curecheş bine murat, a fost tăiat mărunt şi a fost stropit cu multă dragoste cu ulei de măsline. Am cunoscut diferite ipostaze de varză murată: salată cu varză murată şi ceapă prăjită, pateuri cu varză murată prăjită, borş scăzut cu varză murată, carne de purceluş înăbuşită cu varză murată, găluşte învelite în foi de varză murată, toate aceste verze fiind murate de diferiţi gospodari după diferite reţete în diferite colţuri ale ţării. Băi oameni buni, să ştiţi că nici una din ele nu cronţăie în gură atât de melodios şi de gustos ca cea care a fost pitrocită la fiecare trei zile timp de o lună şi pe care am scos-o astăzi din bidonul albastru, am tăiat-o mărunt şi am amestecat-o cu ulei de măsline.

Da moarea, moarea în general cere să i se dedice un poem aparte.
Deci, după cum am promis aproape o lună în urmă, am revenit cu argumente incontestabile (ca să nu zică lumea că arunc vorbe în vânt):

Una nu mă aranjează: deşi îmi făcusem rezerva pentru o iarna şi puţin din primăvară, sunt sigur că cei 40 litri de varză n-or sa ajungă nici până în prima zi a lui februarie…Ei da aşa cum mâinile cresc de unde trebuie, se poate mura varză şi în ianuarie. Poftă mare. Poftim intraţi.