Fuga, fuga, fuga!
Fuga, fuga, fuga! Să reuşeşti cât mai mult. Fuga, fuga, fuga! Tu poţi mai mult! Să mulţumeşti clientul, să nu depăşeşti deadline-ul, să vinzi cât mai mult, să cumperi… Fuga, fuga, fuga!
Trăieşti în iluzia că realitatea asta e acea realitate pe care ţi-ai dorit-o întotdeauna. Să alergi! Să alergi! Pentru a ajunge acolo unde poţi sta.
Dar.
Cauţi escapade către lucruri care se fac încet. Să coci o pizza intr-un cuptor pe care l-ai făcut încet, să faci 5 km până la izvor după apă, încet sa repari un lucru vechi, încet să dai din vâsle pe mantia virgină a lacului, sa ştergi sâmbătă praful de pe geam, încet. Să ascuţi lama unui cuţit, încet, cu îndemânarea unui ucenic umil condus de mâna imaginară a lui Hattori. Şi să asculţi, să auzi. Să… Te regăseşti în banalităţi ce presupun meticulozitate şi implicare.
Focul arde. Focul e făcut din lemne care au crescut încet. Focul din acele lemne este magic. Magia este ascunsă. În pădure necunoscută nu te du la magician. Cu mâna goală, cu mintea nepregătită, la magician nu te du.
După toate, paradoxul existenţial oricum va dicta: Fuga, fuga, fuga!
Am impresia că trebuie să trăim mai încet.
