blogu' lu' castraveţ

-Mamă, el deamu două o mâncat !!! strigă într-o isterie turbată o duduie cu un copil în braţe la o femeie cu mult mai în vârstă.
Femeia în vârstă ţinea într-o mână o banană iar cu cealaltă întindea cu insistenţă nişte bani vânzătoarei de fructe care stătea nedumerită privind ba duduia, ba femeia.
-Mama, vleau banana, scâncea ăla micu.
Când am dispărut eu după colţ, astea două continuau să se certe şi vânzătoarea încă mai stătea în suspans.

Eu treceam pe alături cu gândurile mele în cap, aveam în pungă şi eu banane. Când a răcnit duduia, unica reacţie a fost că m-am oprit în loc şi stăteam instinctiv între alternativele:
să-i dau piciului o banană – ceea ce n-ar fi fost corect faţă de concepţiile de educaţie ale duduii şi regimul alimentar al piciului,
s-o pocnesc pe duduie că stresează lumea în aşa hal,
sau s-o pocnesc pe măsa.
Ultima-mi surâdea cel mai tare, da evident că pacifistul din mine m-a dus mai departe în drumul meu. Da, ok, vrea să-i ofere nepotului ceva de la bunica. Da e aberant să faci chestia asta cu de-a sila, cu un nihilism agresiv. Oare nu se poate înţelege că nu e cazul la moment, de ce să insişti. O problemă des observată – conflictele de genul ăsta între generații. Mamele aproape întotdeauna se ceartă cu bunicile mai ales când este vorba de educaţia copiilor/nepoţilor. Sau că aşa sunt femeile (la bărbaţi nu este atât de evidentă chestia asta), sau că asta e divergenţa firească de concepţii la generaţii diferite.

Iaka şa un bred. Hz de ce-am scris, da tare m-o mai stresat alea două.