blogu' lu' castraveţ

Aseară, înainte de culcare, mi-am aprins o ultimă ţigară. Un final pentru o seara liniştită şi frumoasă. Pregătind creierul şi sufletul pentru somn observ cum în jurul meu se întâmplă evenimente, în jurul meu e multă viaţă. O gâză neidentificată, care dacă nu ar fi fost început de aprilie, aş fi zis că e o regină a unei viitoare civilizaţii de furnici, pierdută în căutarea unui nou loc de castel. O priveam cum explorează relieful eventual nou şi necunoscut al covorului şi cum face tentative stângace de a-şi dezmorţi aripile somnoroase, zburând sau mai degrabă sărind de pe covor pe uşa maşinii de spălat, de pe maşina de spălat pe uşa chiuvetei şi de acolo iar pe covor. Gândindu-mă c-aş putea pune capăt unui nou microunivers, am luat o cutie goală de chibrituri, am acoperit gâza neidentificată şi-am teleportat-o peste geam, într-un spaţiu ceva mai convenabil pentru căutările ei. În acest moment auzul mi-a fost sustras de zumzăitul unui motor de insectă din ordinul dipterelor.
Era o muscă grasă şi sănătoasă. Zbura agitată din colţ în colţ şi probabil avea pretenţii la fumul de ţigară. I-am înţeles nemulţumirea şi simţeam eu în dispoziţia ei că se pregăteşte de vre-o treabă dubioasă la mine în bucătărie, aşa că, fără să-i ofer aceleaşi alternative ca şi gâzei neidentificate, i-am oferit o singură alternativă: i-am arătat raiul muştelor mai devreme decât îşi planificase ea, poate.
Un ţânţar iritant de ceva timp îmi încurca să mă ocup de muscă. Cu el a fost mai greu – nu vroia să vadă raiul şi gata. Prin urmare l-am trimis în iad, deşi nu mai ştiu cum are loc repartizarea sufletelor de ţânţar în purgatoriul lor. A trăit puţin, mă gândesc eu, în schimb frumos.
A apărut o molie beată ieşită de prin adâncurile unui pat plin de lucruri prăfuite în căutarea unei parcele de blană naturală. Căuta să-şi satisfacă poftele încă slabe după o iarnă lungă.
Prin geam intra mirosul de sevă vegetală şi eu stând la bucătărie lângă geam, simţeam cum intră primăvara şi în mine.