blogu' lu' castraveţ

GRANDOAREA NAŢIUNII

without comments

2045
– Bunele, ia mai povesteşte, te rog, cum a fost la COVID?
– Ei, nepoate, nici nu vrei sa ştii…
– Nu, bunele, hai, te rog, povesteşte, măcar oleacă!
– Ei, nepoate, am trecut noi prin multe. Am trecut si prin vremurile când oamenii mergeau pe sub pământ.
– Asta cum?
– Iaca aşa! Erau un fel de transport terestru cu garnituri, ”tren” ii spuneam. Ele te duceau unde aveai nevoie, doar că erau lipite de sol. Şi ca sa urci intr-o garnitură trebuia sa mergi pe sub pământ. Mai ales iarna, era un fel de loterie: ai sa poţi ajunge pana la tren fără sa-ţi rupi gâtul pe scările de la JD sau nu.
– Bunele, da ce-i asta, JD?
– Eh… nepoate… “J” venea de la “Jos”, scările celea duceau jos. Iar “D”… “D”… acel “D” doar căpetenia oraşului se încumeta sa-l descifreze când urca şi cobora acele scări…

***

– Bade Dinu! Bade, Dinu!, Baaaade Dinu!
– Şi vrei bre!
– Împrumuta-ni , te rog, colaiderul până mâine…
– Da pentru ce?
– Ei… ţi-i jele. Eşti un jmot, bade Dinu!
– Cum îţi permiţi, mucosule! Eu COVID-ul l-am trecut, da tu ce-ai făcut în viaţa asta?!

***

– Mucosul!…
– Bunele, d-ap’ din ce trăiaţi?
– Ei, nepoate… o fost greu… O fost greu până nu ne-am învăţat a vinde culioace.
– Matale serios? Matale ai prins timpurile culioacelor? Eu am un coleg care zice ca bunelul lui are ascunse în pod două culioace, dar nu mi le-a arătat… Eu nu-l credeam! Deci ele există?!
– Eh, nepoate, pe timpul lui DonDiriDon noi strangeam multe culioace. Practic toată viaţa noastră se învîrtea în jurul acelor culioace. Nu ştiu dacă ţii minte proverbul bunicăi, Dumnezeu s-o ierte.
– Care?
– Zicea „Să n-ai o sută de prieteni, să ai un culioc”. Păi uite, am ajuns şi la vremurile când intrau băieţi în costume şi răsturnau casa cu picioarele in sus. Daca găseau culioc – era vai şi-amar de steaua celui care le ascundea.
– Păi ce se întâmpla?
– Nepoate, fără întrebări, cu tupeu şi fără scrupule te trimiteau direct la Sadova. Multa căpşună am înghiţit eu la viaţa mea, nepoate. Şi acel DonDiriDon, aprig om mai era: mânca pepenii cu mâinile goale.
– …
– …

2065
Au trecut anii, şi am realizat că nu pe toate le-am înţeles pe atunci, dar ţin minte cum mama, de sărbători, ne aşeza la masă şi ne ungea câte o felie mare de pâine cu unt, mie si bunicului, şi ne presura cate o linguriţă mai generoasa de fulgi de hrişcă pe ea.
Abia acum îmi dau seama că nu am o amintire mai caldă decât acele zile din ’45.



Written by kirpi4

May 23rd, 2020 at 10:36 am

Leave a Reply