blogu' lu' castraveţ

Iaca de exemplu nunţile, cum îs făcute la noi, cred eu nu trebuie să şie aşe.
În ultimii 4-5 ani am fost la o grămadă de nunţi şi cumătrii. Pe banii care i-am lăsat tinerilor îmi luam maşină, dac nu şi casă. Ignorând exagerarea şi să lăsând cititorului critica şi arătatul cu degetul spre vorbele mele neserioase şi ironice, zic că aproape fiecare nuntă mi-a creat treptat certitudinea că aşa nuntă eu nu vreau. Să vă ferească sfântul s credeţi cumva c vreu s mă însor. Niş să nu vă aud. Atâta doar că mă dezgustă rutina în toate manifestările ei.

Organizarea
În majoritatea cazurilor discursurile pe care le ţine tamadaua reprezintă nişte clişee puse bine la punct. În cel mai bun caz ele sunt prezentate cu multă inimă şi expresie şi în celelalte cazuri majoritare cuvintele nu sunt altceva decât o modalitate de a măsura mai repede cele trei ore pentru a incasa capica şi de a merge mai repede acasă la somn. Sau la altă sărbătoare. Scopul primordial al muzicanţilor este de a lua cât mai mult bacşiş pe lângă suma deja înţeleasă. La masa mare, de exemplu, ei cântă 7 note per comandă. Îţi merge dacă le dai un bacşiş mai mare şi-ţi cântă 14 note. Pentru că aşa stau lucrurile, pentru că aşa se planifică pe la noi nunţile.
Oficiul stării civile (“zags” în moldovneşte) şi Biserica sunt nişte linii de făcut bani. Cu câtă iscusinţă planifică reprezentanţii acestor instituţii procedurile. Încăperile sunt amenajate astfel ca să poţi deservi nunţile una după alta, prin câte trei săli, fără a lăsa pentru un moment măcar, vreo sală liberă. Fiecare nuntă, ceremonie în parte, indiferent de alai, este cronometrată cu stricteţe.
La mire la mireasă se fac poze cu „gatitul mirelui” sau „gătitul miresei”, fără gram de tradiţie, doar cu „stai aşa. Amu aşa. Amu vornişelu leagă cravata. Nirili dezleagă cravata. Vornişelu leagă cravata din partea asta. Vornişelu fă-te că-i scuturi o pana de pe costum”. Bred blin.
În casa părinţilor, sau la naşi, se încarcă masa cu gustări din care practic nimeni nu gustă că „hai mai repede, la doua la biserică”. Toată ziua decurge într-un ritm sălbatic. Nu ştiu cine a reuşit să savureze procesul, să simtă momentul…Nuştiu.
Toate astea se întâmplă din cauza că mama şi tata, bunica şi bunicul, naşul şi naşa “ştiu cum trebuie, nu mă-nvaţa!”. Şi tinerii nu prea au de ales.

Banii
Timpul ne impune să nu mai avem încredere în oameni: e tot mai la modă să pui în faţa invitaţilor plicul pentru bani cu numele invitatului pe el. O modă interesantă la pusul banilor: „da tu cât pui”, parcă eşti la piaţă. Nu cumva s pun eu mai mult sau mai puţin decât vecinu. Da treaba me cât pun: pun atâta cât mă ţine buzunarul şi cât mă lasă inima. Nici mai mult, nici mai puţin cred că nu are sens să pui. De multe ori tenerii fac aluzie sau chiar îţi spun direct: pentru o persoană se cheltuie atâta. Evident că te simţi obligat să răscumperi porţia. Da cui îi trebuie asta? Un amic spunea că mâncarea nu se face ca oamenii sa manince ci ca să ai cu ce hrăni animalele săptămîna care vine, deoarece un om sanatos atâta nu poate mânca nici în 3 zile:D
Ok, se cheltuie bani pentru nuntă, ok trebuie de ajutat tinerii. Ok, nu am pentru moment o soluţie, dar în final iese că următorul pas va fi „vin la nuntă da trebui să pui pe masă atâta”, deşi deja am auzit astfel de situaţii. Altceva e că se cheltuie o groază de bani pentru mâncare din care dacă o treime se consumă şi în final tinerii rămân cu un venit de 3, 4 ori mai mic decât a costat toată nunta împreună cu masă, rochie, muzică, biserică, zags, maşinile închiriate, hulughi şi buchetul niresii. De multe ori tinerii intuiesc că invitaţii programaţi pentru nuntă nu sunt suficienţi pentru a le răscumpăra cheltuielile: „oare pi şini s mai chemăm”. Da şini naiba te pune să faci masă cu costul de 2000 lei persoana?

Invitaţii
Toată nunta reprezintă un ritual la care majoritate invitaţilor vin cu gândul şi speranţa de a se termina mai repede. Toţi aşteaptă cu nerăbdare momentul X, întitulat masa mare, ca să pună banii, şi să plece acasa. La dezbrăcatul miresei dacă rămân jumătate din invitaţi. O ltă particularitate a oamenilor de la noi e că majoritatea întârzie intenţionat la eveniment cu scuza „e, oricum nimi nu vini la vreme, şi s vin şi să stau acolo dijeaba”. Da şii tu educat, om bun, şi vină la vreme, şi pe urmă dă-le în obraz la cei care întârzie – data viitoare precis vor întârzia mai puţini. Din ce în ce mai rar se respectă tradiţiile: de exemplu mirele nu mai merge după mireasă, iar naşii vin deodată la biserică.

Tinerii
Tinerii sunt obosiţi de dimineaţă de bifări: du-te la nanaş, du-te la nireasă, du-te la biserică, du-te la zags, du-te la fontan şi fă poze, du-te în parc, du-te la catedrală, pune flori la Ştefan…bla-bla-bla. La masă îi vezi cu dejurnaia ulîbca („Dex”: zâmbet de serviciu) de parcă doamne fereşte şi-s de mânţăniţ ii. Niş nu vreu să mă gândesc cum e prima noapte după nuntă.

Şi di făcut
Anume din imposibilitatea de a pune la punct toate cele menţionate mai sus, din cauza crizei de idei organizatorice, se ajunge în final că nunta reprezintă just a job to be done pentru toţi participanţii. Poate ar fi timpul de schimbat ceva, dar poate ar trebui de pus un accent mai mic pe acest eveniment, de constituire a familiei. Dar poate ar trebui ca societatea să-şi schimbe viziunea asupra lucrurilor, asupra familiei şi căsătoriei.
Varianta ideală ar fi că pentru părinţi, rude şi ce ţin morţiş să-şi însoare/mărite odrasla după tradiţii, să fie organizată o petrecere după placul lor: mică ca între neamuri, cu dezbrăcat, cu cununat, cu zamă, cu masa mare, cu galuşe calde, cu dansuri populare, cu boşete de babe, cu blagosloviri ţipate pe toată sala, cu cort în curte, cu aruncatul găinii, cu tot ce vor ei. Iată să-i strângi pe părinţi, pe bunei, pe toate rudele şi să-i laşi să se înţeleagă ei cum vor să fie nunta. La urma să-ţi dea doar planul finisat şi aprobat în unanimitate (m-aş cam îndoi c-ar ajunge la un numitor comun). Şi altă petrecere la care să fie prezenţi tinerii şi prietenii lor: unde vor ei, cu cine vor ei, cum vor ei: cu chitară, cu foc, cu iaz, cu mare, cu munte, cu discotecă, cu biliard, cu bowling, cu bere, fără bere, cu biciclete…pe cine şi cum îi duce mintea şi le doreşte inima.

N.B.
Cele spuse mai sus reprezintă o generalizare. Evident oriunde există excepţii. Din păcate, acestea sunt foarte puţine.

P.S.
Am spus cum nu trebuie să fie o nuntă. Voi scrie cumva cum aş vrea să fie, cel puţin a mea. Da poate nu voi scrie.