blogu' lu' castraveţ

Spiritul de competiţie profund accentuat pe întreaga scară a evoluţiei, a reprezentat premisa apariţiei jocurilor ca activitate vitală primordială, acest fapt fiind şi acum suficient de evidenţiat la primate. Ca şi ramurile inferioare, homo sapiens sapiens a avut jocul la baza activităţilor sale: fie ca o modalitate de a învăţa lucruri noi, fie ca o modalitate de afirmare în societate. Astăzi jocul reprezintă ocupaţia zilnică de bază pentru copii şi un remediu de relaxare pentru adulţi.
Când suntem mici, dorind să ne refugiem în calitate de actor într-un univers virtual sau pentru a ne dezvolta curajul, intelectul şi abilităţile fizice jucăm în drum sau pe băncile şcolii. Jocurile ne sunt indispensabile.

Pe vreme de iarnă, stând în casă la cald şi visând la planurile grandioase de vară, în afară de îndeletnicirile de promovare otomane, cu o halbă de bere bună, pionerii îşi mai deapănă timpul cu diferite ocupaţii distractive, enunţând acest fapt în fraze cât mai lungi posibile.
Tragem o gură de aer, şi jucăm un joc. Uneori, însă, pionerii epuizează lista sau pur şi simplu la moment nu-şi amintesc nici unul interesant.
De exemplu, dacă nu Mafia, şi nu Scrabble, şi nu Monopoly,

şi nu DYG
(sau altfel spus Drunken Yeti Game, un joc inventat de azteci: întregul trib se aşeza într-un cerc. Pe rând fiecărui participant i se încrusta pe frunte numele unei personalităţi marcante. Participantul trebuia să pună întrebări la care primea răspunsurile DA sau NU. După un număr limitat de întrebări trebuia să ghicească despre cine este vorba. Dacă ghicea, primea în mâini pipa păcii, în caz contrar era sacrificat zeilor. În zilele de astăzi jocul este jucat nu de azteci şi în loc de pipa păcii (sau în loc de sacrificiu – sunt posibile variaţii) primesc un pahar de tărie.
Pionerii îl joacă astfel: fiecare scrie numele unei personalităţi pe o hârtiuţă şi o lipeşte pe fruntea vecinului din stânga (sau dreapta, ordinea nu contează), fără ca acesta să vadă. LA fel procedează toţi: astfel nici un jucător nu ştie ce personalitate are în frunte. Pe rând jucătorii pun întrebări deductive (ce necesită răspunsul DA sau NU) întregului grup. Dacă ghiceşte, mai are dreptul la o întrebare, dacă nu – cedează mişcarea vecinului. Învinge acela care primul ghiceşte cuvântul scris pe fruntea sa. O exemplificare a jocului o puteţi găsi în Inglourious Basterds),

şi nu Crocodil
(Participanţii se împart în două echipe. Prima echipă alege un cuvânt ceva mai complicat şi-l comunică unui jucător ales din echipa adversară. Sarcina celui ales este să gesticuleze cuvântul fără să scoată nici un sunet, exclusiv prin mişcări plastice şi mimică, astfel ca echipa sa să ghicească cuvântul. Dacă echipa adversară ghiceşte, rolurile se schimbă.)

şi nu joaca aia cu cercurile desenate pe podea twister
(pe podea se desenează/încleie cercuri de diferite culori. Fiecărui jucător, pe rând, i se comunică o culoare şi ce trebuie să pună pe cercul de acea culoare (o mână sau un picior, drept sau stâng). Astfel fiecare jucător pune pe rând câte un membru posterior/anterior pe cercuri. Joaca durează patru ture, până când se pun toate membrele pe podea. Pierde acel care nu poate să-şi ocupe, la un moment dat, culoarea),

atunci ce altceva se mai pot juca, aşa, în casă la gura sobei?

P.S. Puteţi să mă corectaţi dacă am greşit denumirea jocului sau regulile, puteţi să sugeraţi altele interesante – postul se va modifica treptat pentru a aduna aici o colecţie decentă de jocuri pentru gura sobei.