blogu' lu' castraveţ

Pavel Turcu: speranţa zdohneşte la urmă

with 13 comments


.
.
.
Post Sriptum:
Un om, care a perceput noţiunea de muzică prin acorduri de Queen, Кино, ДДТ, Nautilus, Чайф, Metallica, Theater of Tragedy, apoi de încă o mare diversitate de curente şi gusturi, nu prea poate aprecia ceea ce s-a întâmplat şi încă se mai întâmplă (şi o să se întâmple încă mult timp înainte) la toate concursurile Eurovision, mai ales când într-un colţ al ecranului scrie “Moldova”. Şi nu doar la Eurovizion, dar despre asta las să scrie alţii. Din aceste motive, prima şi ultima dată când am vizionat Eurovizionul, a fost pe 17 mai 2009, când odihneam piciorul în câteva kilograme de ghips, şi unica distracţie acceptabilă era sa-mi chem prietenii la mine şi, odată cu berea, să băgăm în noi cultură direct din gura duduii de la Moldova#1 care ne povestea cât îi permitea ei mintea şi elasticitatea rujului cât de frumos ne reprezintă „ai noştri” şi cât de nedrept este restul lumii faţă de noi.

Cu toate acestea, acel om, uneori se poate arăta interesat faţă de ceva, chiar dacă acest ceva are o legătură cu Eurovizion. Sindromul Pavel Turcu a fost acel ceva. De ce, de unde şi cum a apărut acest sindrom (care este de unii confundat cu sindromul de turmă) este vizibil (nu în acelaşi timp limpede de clar) din sutele de articole scrise. Vorbind despre un anumit aspect generalizat al sindromului Pavel Turcu, şi imaginându-ne ochiul la câţiva kilometri înălţime deasupra blogosferei, am vedea cam asta:

– O! Pavăl! Davai Pavăl!
– Pavăl e prost!
– Tu eşti prost!
– Nu, tu eşti prost că ma numeşti prost pe mine: un om educat nu vorbeşte aşa.
– Voi sânteţi proşti că vă sfădiţi de la nică!
– Da şini-aista Pavăl?
– Ii îs proşti, da eu îs hâtru şi nu vreu să mă sfădesc cu nimi…
– Şiniva-i prost, da nu zic şini, lasa sângur să-ş vadă musca pe fes…
– Băieţ, staţ aşa: uitaţivă aişi atent la schema asta şi o să înţălejeţ şini-i prost până la urmă.
– Şini-i prost, eeeu ?!
– Pavăl, nu şi prost, ii te amăjesc!
– Pavăl, tu n-ai dreptul să jisăz la nică, tu n-ai dreptul să faci altceva decât să păzeşti magazinul.

…şi tot aşa, prin toate bordeiele…

În tot acest timp Pavăl a tăcut şi a făcut. Şi făcând, a arătat multe lucruri despre sine, fapt care şi l-a scos afară din categoria „papsa glamurnaia” pe de-o parte, şi că are ce nu au toţi cei care l-au vorbit până acum şi au făcut haz de el, pe de altă parte: că inteligenţa lui se măsoară nu cantitativ, ci calitativ, ca să zic aşa, iar calitatea care nu reprezintă altceva decât înţelepciune şi spiritualitate umană, în zilele noastre este deficitară.

În această ordine de idei, o mioară în mijlocul unei haite de şacali are un viitor prestabilit. Cel mai trist este faptul că o mare parte din cei ce au hămăit replici gălăgioase, nu mai contează acum pro sau contra lui Pavel, se vor calma şi nu vor face absolut nimic nici pentru sine, nici pentru alţii, până când nu le va arunca cineva un os scandalos ca să iasă din vizuini şi să înceapă a hămăi din nou.



Written by castraveţ

January 17th, 2010 at 12:31 am

Posted in Amperi neuronali

Tagged with ,

13 Responses to 'Pavel Turcu: speranţa zdohneşte la urmă'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Pavel Turcu: speranţa zdohneşte la urmă'.

  1. +100000000.

    Lucia Aprodu

    17 Jan 10 at 00:49

  2. foarte adevarat…

    Natalia Doni

    17 Jan 10 at 01:10

  3. kirpi4, tu eşti din beton !

    adevăr vorbeşti, камрад

    Larry Livingstone

    17 Jan 10 at 01:41

  4. tare e fain, da eu as mai adauga ca Miorita paliubomu nu va tace, detita ca ea tine la ciobanasul sau, chiar daca Surucean,of ma scuzati Ungurean si Chiriac of iar incurc Vrancen, vor sal omoare, nika la drashi!drachii lor la Ciuflea de curatat.

    repsik

    17 Jan 10 at 02:10

  5. De ce, de unde şi cum a apărut acest sindrom totushi??

    Vlad

    17 Jan 10 at 11:08

  6. yn sutele de articole scrise:) Da dac serios, n-am facut un studiu amplu de caz…

    kirpi4

    17 Jan 10 at 21:00

  7. Ce putem face acum concret pentru Pavel si care-i motivatia ca sa facem ceva? Vorbesc de pe pozitia omului care nu e de acord cu criteriile juriul, dar nici nu-i prea place piesa Turcu-lui.

    Valeriu Renita

    17 Jan 10 at 16:39

  8. NU ma refeream de a face ceva anume pentru Pavel Turcu. Ma refeream la faptul ca unele persoane au criticat shi au dezbatut participarea lui Turcu, zicynd ca “nu este potrivit”, neavynd un motiv clar pe care sa-l spuna public. In acelashi timp motivul era destul de clar pentru ei, dar nu vroiau sa-l recunoasca: ca-l considera inferior shi nedemn de a-i reprezenta. Prin urmare a iesit asha ca strigau “nu e bun!”, fara sa raspunda la yntrebarea “de ce?”. Asta shi aveam yn vedere cynd ziceam ca doar yshi dadeau cu parerea, dar nu faceau nimic pentru a-si confirma opinia: nu aduceau argumente fondate, nu aratau fapte, nu aratau un canditat mai bun…

    kirpi4

    17 Jan 10 at 21:24

  9. Lordi e kitsch sau valoare? Serdiu4ka e cacat cu apa rece sau capodopera?
    in era pop-modern-ului conceptul de arta e ambiguu. arta nu mai este “serioasa” inca de la andy warhol incoace. si dovada e faptul ca produsul neserios se consuma deopotriva cu “fine art”. de ce a castigat “molitva”? oare nu din cauza ca nu erau lordi acolo?

    numi place notiunea ”sindrom pavel turcu”. piesa are un sex-appeal eufonic si fara PR.

    nu prea urmaream stirile pe jurnaltv. acum “parerile juriului au coincis cu cele ale jurnaltv…” si “piesa este neinspirata”, spune despre “impartialitatea” echipei. in poala mea de jurnaliugi ebanie. tat ii la fel in tara asta, tat blea. daca jurnalistu-i coi, si artistui coi.gata!

    ps: cum naiba sa desemnezi membru al juriului pt Ieurovizion pe cea care MACAR nu a scutit tara de taxa de participare??? acum chiar gata!

    Nenormalul

    17 Jan 10 at 23:42

  10. nu te sinucide, noi avem nevoie de tine:)))

    kirpi4

    17 Jan 10 at 23:54

  11. Propun celor mai aprigi sustinatori al fenomenului Turcu sa faca chiar de acum un juriu paralel (din umbra) p-u Eurovision-2011. Acest nou juriu il poate declara, daca considera ca merita, pe Turcu biruitor. Si sa inceapa pregatirea pentru 2011.

    Valeriu Renita

    18 Jan 10 at 13:45

  12. Da ce retraiti, moldovenii o sa-si muste coa(t)ele cand Pavlusha o sa-i inaltze pe nemtzi.

    buldang

    20 Jan 10 at 16:24

  13. Are si Pavel Turcu segmentul lui de public pe care probabil se preteaza foarte bine. Oameni de la tara, 30-55 ani, studii medii, fara educatie muzicala sau … auz muzical 😉 ei se vad pe sine in acest om vesnic zambaret si imbujorat, si de fapt si de drept, se voteaza pe sine la eurovision. turcu asta a devenit un simbol.

    sanda cojocaru

    1 Mar 10 at 20:54

Leave a Reply