blogu' lu' castraveţ

Prima dată la biserică

with 4 comments

Vlada a scris despre păcătoşi. Da eu am scris oleacă despre altceva, pentru că mi-am amintit, în comentarii.

1. Mâca mea avea un păr super lung şi ea în fiecare sâmbătă îl spăla cu şampon şi pe urmă îl clătea cu gaz. Sau invers. După deportarile prin care a trecut, cred că remediul ista impotriva paraziţilor capilari a rămas în sânge. Chiar dacă paraziţi nu erau.

2. Eu nu aveam păduchi dar nici cu gaz nu mă spălam.

3. Mâca mea, când eram eu mic (I-a sau II-a, sau in general incă nu mergeam la şcoală) m-a luat odată la biserică. Fix aşa cum spui tu: aier închis, babe puturoase, idee n-aveam ce spune preotul pentru ca ma dureau genunchii de stat în genunchi şi ma uitam cu zaviste diavolească la babele care stateau aşezate pe scaun, lângă perete. Era duminică.

4. Luni şi eu şi sormea aveam păduchi. Maică-mea a stat o zi intreagă şi ne-a cules de păduchi, şi pe mine şi pe sor-mea. Fără gaz, ca-i era jele.

5. Aşa am fost eu prima dată la biserică. Aşa am fost eu ultima dată la biserică. Înmormântările, botezurile, nunţile şi vreo două paşte sfinţite za campaniu cu moş-mio, care au urmat mulţi ani după aceea, evident nu se socot.



Written by castraveţ

March 16th, 2011 at 1:27 am

4 Responses to 'Prima dată la biserică'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Prima dată la biserică'.

  1. Nu si unde-i butonul Like?:D

    Vlada

    16 Mar 11 at 08:15

  2. 🙂 shi n-am, n-am:)

    kirpi4

    16 Mar 11 at 08:17

  3. :)) bă, eu am scăpat de păduchi doar cu “karată”, ceva din cale afară otrăvitor pentru gândaci de colorado :))) asta mulţumită tatălui meu, pentru că mama nu era acasă.

    moldoveanul

    16 Mar 11 at 21:38

  4. Eu la biserica razamam toti peretii si ma uitam cu jind la babele de pe scaun, cum zici tu. Cand o intrebam pe maca cat o mai ramas si ea spunea “inc-o leaca” ap, ma-pucam sa numar de pe pereti carligelele de la ozoare, lumanarile…
    Dupa ce ieseam din biserica se spulbera toata numaratoarea ceea si simteam numai o ameteala usoara de la aerul curat si de la libertate. Maca zicea ca asa se simte sufletul mai usor. Of, nu stiu ce greutati avem eu pe suflet la 6-7ani. 🙂
    Da referitor la paduchi, mamei tale poate ii era mai sor ca aveai parul scurt, da eu: sefa clasei, cu doua bantishi – m’o dat cu dust.
    Pe knopka, catelusa noastra, cand avea purici, tot cu dust o dat’o.

    naty

    18 Mar 11 at 12:10

Leave a Reply