blogu' lu' castraveţ

Putoare

with 9 comments

În particular sau daca vreţi, la mod propriu, da, pute. Da, pute a ouă bâhlite. Pentru cunoscătorii de chimie este clar că mirosul urât nu este altceva decât produsul deşeurilor de salubrizare şi canalizare, preponderent acidul sulfhidric, de altfel foarte toxic. Bine că avem aşa numiţii „luptători pentru o capitală mai frumoasă şi mai curată” care fac bătături la pumni şi la torace din cauza că le pute. Interesant realizează ei cumva că aceste deşeuri au emanat timp de zeci de ani gazul toxic în atmosferă fără ca să-i deranjeze atât de tare pe cât îi deranjează acum, când mizeria e scoasă din rezervoare şi dusă pe dealuri? S-au gândit cât miros din acesta inspiră cei care lucrează la salubrizare? Şi chiar dacă sunt conştienţi de acest fapt, respectă ei alte chestii elementare de etică şi curăţenie, nu aruncă nici un muc de ţigară pe stradă când coşurile de gunoi stau peste fiecare 10 metri, nu lasă după ei rahat bio- şi ne-bio degradabil sub formă de sticle de plastic, pungi şi cutii de conserve prin toate pădurile capitalei acestea puturoase? Au ieşit măcar odată undeva la vreo margine de oraş, la vreo margine de parc, să strângă mizeria lăsată de alţii? Adevărul e că le pute rahatul pe care tot ei îl depozitează cu multă migală pe Vadul Bâcului, mai la vale de Munceşti direct din closetele lor albe şi strălucitoare. În momentul când trag apa oare nu le pute? Le pute, dar nu strâmbă din nas, ci aşteaptă cu răbdare până se duce pe ţeavă şi căcatul, şi mirosul.

Asta a fost în particular. Cât ceea ce priveşte la general sau daca vreţi, la figurat:
Doi limbrici scot capul dintr-o movilă de rahat: mama şi fiul.
– Mama, ia uită-te cât e de frumos afară, câtă iarbă verde în jur şi noi stăm în rahatul ăsta.
– Înţelegi, fiule, este aşa o noţiune: “patria”.



Written by castraveţ

April 27th, 2010 at 2:18 pm

9 Responses to 'Putoare'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Putoare'.

  1. Cam ceea ceea ce vroiam să spun şi eu mai demult. Mă mândresc cu aşa texte 😉

    vitalie

    27 Apr 10 at 14:30

  2. dap o ajuns cutitu la os:) credeam ca se mai linistesc unii, da ei continua sa caute vinovatul fara sa gyndeasca cu capul

    kirpi4

    27 Apr 10 at 15:05

  3. miros, putoare, mizerie…….
    era la Satiricus o piesa buna.

    Vektor-Nord

    27 Apr 10 at 14:45

  4. in sfirsit cineva cu mintea limpede, ca deja imi explodeaza capul de forfota asa in jurul putorii din oras, timp de 20 de ani nimeni nu s-a gindit sa rezolve aceasta problema si acum ca s-a gasit o solutie nu se multumesc nici cu asta………foarte obiectiv articolul bravo!!!

    baha_buha

    27 Apr 10 at 19:05

  5. Daca o sa incepem sa acceptam “putoarea” ca o normalitate; nu vom ajunge departe 😉

    Eu daca platesc servicii comunale, apropo, nu foarte ieftine, astept si ceva rezultate, fiecare tre sa-si faca treaba bine, fara circumstante atenuante…altfel s-ar incepe haosul

    Victoria*

    28 Apr 10 at 09:03

  6. […] This post was mentioned on Twitter by Vitalie Branişte, kirpi4. kirpi4 said: Putoare http://kirpi4.wordpress.com/2010/04/27/putoare/ […]

  7. critică şi iar critică. dar ce faci tu pentru ca să nu pută în oraşul tău scump?

    dumitru

    28 Apr 10 at 18:50

  8. dar nu-i pe asta. e misto “padhodu” ista, cand bleadi va cacati suka nahui in unitazele voastre stralucitoare excrementul vostru puturos nu-i o problema? dar vaaai pute in oras. inteleg ca pute si ii nepriatno bleadi, da nu faceti asa isterii si nu fiti nejinki si kakieto oameni-care-nu-se-caca-sau-daca-se-caca-nu-pute.

    asa mai lejer, asumati-va conditiile voastre de “gavniusi” toesti am vrut sa spun asumati-va statutul de organism, fiinta, OM [cu toate plususrile si minusurile] si macar nu va strambati asa de tare cand treceti pe la botanica, si nu faceti grimasele acestea.

    da, poate exagerez si eu nitel. eu nu zic ca trebe de trait in plin cacat, sa ne facem case de cacat, mese si scaune din cacat. nu nici asa. cista comportati-va mai firesc, de parca nu tot voi nasrali acolo. adica nu numai chirtoaca face caca acolo, ci inca vreo doi oameni.

    aahhhh, vin caldurile. piknikurile, ce bine ce bine

    hose

    30 Apr 10 at 12:53

  9. @Victoria – nu e vorba de a o accepta sau nu ca pe o normalitate. Trebuie sa yntelegem ca mirosul e un efect secundar al procesului de salubrizare. Stii cumva vreo metoda cum de a face curatenie fara ca mirosul sa se raspyndeasca?

    kirpi4

    3 May 10 at 11:11

Leave a Reply