blogu' lu' castraveţ

După ce s-a dezmeticit din şocul politic al anului 2009, poporul mai adrenalinos s-a apucat să facă hărmălaie în spaţiul blogosferic ce ne priveşte pe noi, moldovenii. Astfel în ultimele luni ale anului trecut şi în răstimpul deja depănat din anul curent, toată gălăgia a roit în jurul câtorva ştiri de top: panica pandemică, vrem cinema dublată în limba română după care realizăm că nu chiar asta am vrut să spunem şi ne refugiem cu opinia în spatele subtitrărilor în română, sindromul Pavel Turcu, şi printre ultimele – pericolul canin în capitală. Mă voi referi la ultima. Printr-un principiu şlefuit de protestele anti-comuniste, pe urmă de pensionarii lipsiţi de drepturile de călătorie gratuită în transportul public, între timp şi de altele mai mărunte, poporul a realizat nu doar că are dreptul la opinie, dar şi că această opinie trebuie s-o răcnească cât poate de tare şi foarte de dorit la urechea vecinului care are o opinie contrară. Dar când răcneşti, evident te faci auzit. La noi în ţară deocamdată aşa lucrează libertatea de exprimare.
Bun. A fost identificată victima unui maidanez. Să fie şi aşa. S-a făcut panică. S-a convins pe cine trebuie că toţi maidanezii din oraş reprezintă un pericol real pentru toţi locuitorii oraşului.
Bun, pericolul se manifestă în eventuala probabilitate de comportament agresiv şi în consecinţă – traume şi infecţii.
Întrebarea nr.1: ce este mai probabil, să ei o infecţie de la un maidanez sau să ei o infecţie de la o persoană? A ajuns cineva cu număratul victimelor maidanezilor peste cifra cinci?

Bun, din toţi proprietarii de câini de rasă, domesticiţi şi îndopaţi ca la carte, oare chiar nici unul n-a fost muşcat de prietenul său patruped? Numai eu am auzit trei cazuri. Repet: „am auzit” nu „am văzut”. De soarta ulterioară a acestor câini nu ştiu nimic. Să presupunem că au fost eutanasiaţi. Dar zarvă nu s-a făcut, dat fiind faptul că nu este cazul: omul e responsabil de câinele lui. Întrebarea nr.2: Ce soluţie ar oferi bravii luptători contra eutanasiei în astfel de cazuri. Bănuiesc că le-ar lua ceva timp să găsească o soluţie. Cel puţin ar fi ocupaţi cu ceva un timp.

Da, şi-mi este interesant, s-a ocupat cineva din acei care au sărit în capul primarului cu un studiu de caz, să caute o posibilitate de finanţare pentru un proiect care ar oferi câinilor vagabonzi o soartă mai vitală? Asta a fost, probabil Întrebarea nr.3. Vă rog, arătaţi-mi vreo organizaţie care a făcut ceva mai mult pentru soluţionarea problemei maidanezilor decât să se dea cu părerea? A deschis cineva vre-un fond de colectare de mijloace pentru a organiza un azil pentru maidanezi?

În acelaşi timp sunt curios dacă primarul s-a interesat cum altfel rezolvă capitalele europene problema câinilor vagabonzi, adică şi-a pus el oare această Întrebare nr. 4?

În loc să se caute răspunsul măcar la întrebările 1,2,3,4, lumea se grupează pe facebook: o mojilă de grupuri pro şi o mojilă de grupuri contra eutanasiei. Şi aruncă cu găinaţ verbal unii în alţii.

Ce soluţie propun eu? Eu propun că atâta timp cât există o problemă şi ea este într-adevăr gravă, şi pentru aceasta există doar o singură soluţie – problema trebuie rezolvată cu acea unică soluţie. Altfel, ca să punem puncte pe toate i-urile, nu ne rămâne decât să facem un referendum. Eu personal n-am avut probleme cu maidanezii, unii îmi sînt chiar simpatici. Da nu pot să spun că mă simt în apele mele când sunt mai mulţi de trei prin preajmă.

Mie îmi plac câinii paşnici, şi nu-mi plac oamenii care răcnesc de frig şi de urât.