Archive for the ‘Nail Young’ tag
Eu când vreau să scriu – eu scriu
12.09.2012
Când nu scrii des, uiţi a scrie. Eu uneori mă aşezam la masă ca să scriu, fără a avea un gând special. Pur şi simplu simţi nevoia să vorbeşti cu cineva, şi atunci când nu ai cu cine, vorbeşti singur cu tine. Prin scris. Tu scrii şi tot tu citeşti. Nu ştiu cum e la alţii, da’ eu când citesc ce am scris tot eu, parcă nu eu am scris. Păi iată că azi e ziua ceea, aşa cred, când eu iar scriu. Stau în faţa la un SyncMaster 795DF – monitor de-o seamă cu carnetul meu de student, am in dreapta mea o halba de un litru împrumutată cu doi ani în urma de la Beer Platz în care se află deja 800 ml de ceai negru. Şi scriu. Încă nu ştiu despre ce. Ştiu una cu certitudine: la bătrâneţe, când am sa stau intins in hamac facut din saci, sub un nuc, am sa am de unde lua doze colosale de râs, pentru că eu scriu din clasa a noua şi de fiecare data când deschid caietele mele vechi, cu scrisori de cel puţin un an vechime, nu mă pot opri din citit şi din râs.
Am băut un gât de ceai. Apropo, cum e corect: un gât de ceai, sau o gură de ceai?
Realizez acum că momentul de faţă este cam unicul în ultimii 3 ani, când eu stau liniştit şi scriu, fără grabă, fără să mă gândesc că e trecut de miezul nopţii, fără să mă gândesc că mâine trebuie să merg la lucru, fără să-mi pese dacă va citi cineva aberaţiile (din punctul terţ de vedere) mele. Fără să mă gândesc la toate comentariile politice, la gălăgia din reţelele cu motivatoare, de-motivatoare, apeluri de a apăsa like dacă îmi pasă de soarta unui copil bolnav de cancer, sau dacă vreau să ajut la salvarea planetei… văd că m-am abătut, pe scurt – fără să mă gândesc la gunoi. Mă gândesc la altceva: mă gândesc că uneori obosim să alergăm, indiferent care ar fi scopurile, pur şi simplu obosim. Pentru că ne epuizăm spiritual, ne stoarcem de energie vie pentru a acumula lucruri moarte. Şi asta, din păcate ne transformă, dacă putem numi astfel degradarea spirituală pe care o trăim. Nu mai comunicăm unii cu alţii, comunicăm cu monitoarele, pierdem legătura cu tot ce este viu.
O gură de ceai. Au mers două.
Am dat astăzi de un proiect pe net: un calendar pentru întregul an – „Calen-Dar – nici o zi fără sărbătoare”. Autorii şi-au propus ca fiecare zi să fie o zi specială. De exemplu azi e „Ziua privitului prin geam” iar ieri a fost „Ziua aşteptării CORECTE a inexplicabilului”.Fur ideea, şi îcerc s-o aplic. Ca sa nu plec departe, mâine la mine va fi „Ziua ceaiului cu un necunoscut”. Aşa că, va fi o ceaşcă de ceai, indiferent cu cine. Principalul e să fie on necunoscut (“on” inseamna şi “un” şi “o”). Poate dura 5 minute sau jumătate de oră, în schimb poate aduce o sumedenie de senzaţii noi, poate, de ce nu, şi experienţă. Chiar dacă refuză, este interesant cum anume o va face:) Evident, un criteriu prestabilit de selectare, trebuie să fie, pentru a minimiza riscurile.
Am o prietenă pe care n-am văzut-o mai bine de 4 ani, poate mai mult. Păi ea avea astfel de aventuri. Bunăoară, odată a luat din stradă un copil, boschetar, l-a adus în casă i-a făcut baie şi l-a servit cu toate bunătăţile pe care le avea in casă. Îmi amintesc acum exaltarea şi fericirea pe care o trăia când îmi povestea despre acea experienţă. Important e să nu faci rău, s-o faci cu tragere de inimă, şi atunci nu are cum să iasă rău. Şi cred că imaginaţia îşi va da frâu liber pentru a genera multe alte idei, pentru alte zile.
Pe această notă veselă, mă duc la culcare cu Neil Young – tare bun de dus la culcare. Noapte bună.
P.S.
Eu înainte puteam citi repede şi mult pentru că citeam în linişte. Acum citesc încet, de aceea puţin şi în gălăgie, pe unde apuc, pentru că nu am timp, aşa cum cred eu, evident, greşit. Treaba asta trebuie la fel, corectată.
