blogu' lu' castraveţ

Archive for the ‘ocean’ tag

Banc despre cutezanţă

with 13 comments

Într-o toamnă, toate lebdili dintr-un sat se porneau în ţările calde. În ziua plecării, au începu să-şi ia rămas bun de la toţi cunoscuţii, mai cu seamă de la cel mai bun prieten al lor – şioroiul.
– Ei şi, dragul şi scumpul nostru prieten, ni duşim noi, ne vedem la primăvară. Aşteaptă-ne şi şii cuminte, a cuvântat căpetenia lebdelor şi l-a cuprins strâns la piept pe şioroi.
– Băieţ, staţ! Cum aşa, eu nu rămân, eu merg cu voi, noi je tătă vara am prietenit şi amu mă lăsaţ sângur? Nuhuia, eu merg cu voi. Sântem prieteni pân la urma, ori şi naiba!.
– Bai şioroiule, nu poţ tu s merji cu noi, tu eşti mititel, aripchile tăle îs mititele şi slabe, n-ai s poţ tu zbura cu noi peste ocean. În caz de furtună te prăpădeşti cu zile. Hai stai acasa, noi nu pe mult timp ne duşim, peste şinşi luni suntem înapoi. Şi noi tare bucuroşi on şi când tu pe noi ai să ne întîlneşti teafăr şi nevătămat.
– Băieţ, da nu pot eu aşe. Eu an s mor de urât şi dor pân veniţ voi înapoi. Eu sunt ferm convins c eu an s pot, eu merg cu voi.
Văzând că şioroiul este de neînduplecat, lebdele şi-au scuturat aripchile şi s-au înalţat deasupra satului. Din urma stolului mândru zbura şioroiul. Au zburat, ei cât au zburat şi au ajuns la ocean. În acel moment lebădoiul cel bătrân s-a întors către cioroi şi i-a zis:
– Frate, ai un caracter de fier şi un curaj nemaivăzut. Ne mândrim cu tini c-ai zburat pân aişi. Da amu, te rog, du-te acasă. Pe ocean ar s shie degrabă o furtună, şi n-ai cum să reuşeşti.
– Nu frate, eu an zburat pân aişi, an să zbor şi mai departe.
Văzând una ca asta lebedele au tacut şi au continuat zborul deasupra oceanului. Peste ceva timp, după cum prognozase lebădiul cel bătrân, pe ocean începu furtuna. Lebedele sau grupat după un sistem special lebedesc, au schimbat unghiul şi au continuat să să zboare aşa. Au zburat ele multe zile şi nopţi până au ajuns pe malul ţărilor calde. Obosite de-a binelea, lebedele au aterizat pe nisipul cald şi galben, pe un mal de ocean. Lebădoiul cel bătrân a scos şleapca lui de lebădă, a plecat capul în jos şi a zis:
– Fraţilor, acum haideţi să onorăm memoria prietenului nostru cu un minut de reculegere. Toate lebedele au dat jos şlepcile şi au început a tace. La un moment dat, un lebăduţ tinerel observă un punct negru la orizont.
– Fraţilor, uitaţi-vă încolo, aşela mătincă-i prietenul nostru, şiorouil!
– Nu, nu, n-are cum. Este imposibil să traversezi acest ocean cu aşa aripi ca ale răposatului.
– Da nu mai este, asta-i el, eu sîmt că el este aşela!
– Nu te agita, tinere, spuse lebădoiul cel bătrân. Consolează-te.
Între timp punctul cel negru se făcea tot mai mare şi mai mare. Lebăduţul a început să ţopăie şi să strige:
– El este viu! Prietenul nostru e în viaţă! El vine la noi.

Şi într-adevăr toţi observară cum sus se desluşesc nişte aripi negre. Privind de sus cum stau lebedele cu clanţurile căscate, şioroiul spori bătaia aripilor şi într-un final ateriză în mijlocul lor iar din clanţ i se rostogoli limba uscată şi se întinse peste câteva pietre. Toate lebedele săriră la dânsul, pipăindul, ciupindu-l, pupândul şi strângându-l în braţe.
– Şioroiule, spuse solemn lebădoiul cel bătrân. Tu eşti un prieten adevărat. Tu înţelegi că de azi înainte noi nu ne vom despărţi niciodată. Curajul tău ne-a uimit pe toţi, inclusiv pe mine, care am traversat acest ocean mai mult de douăzeci de ori. Spunând asta, lebădoiul îl lovi amical peste umăr. Cioroiul îşi trase limba înapoi, îşi trase răsuflarea şi spuse uşurat:
– Way…Iaka eu m-an pornit să zbor cu voi. Iaka eu am ajiuns, eu is cu voi şi văd ţările calde. Şi totuşi, blea, eu îs aşa de iobnutîi!

Poza simbol de la Pavel:
lebede

Written by castraveţ

July 2nd, 2010 at 2:19 pm