blogu' lu' castraveţ

Când eram mici, mama şi bunica ne tot băgau în cap diferite învăţături legate de superstiţii, sau cum le mai spuneau ele – semne. Şi acele adevăruri rămân valabile pentru mult timp, uneori chiar le uiţi. Culmea este că ţi le aduci aminte peste ani de zile când subconştientul, ca reacţie la o situaţie sau alta, scoate din sunduc tâlcul ascuns acolo. Şi instinctiv vrei să le spui, dar imediat îţi dai seama că prisma raţionalului le pune pe poliţă la compartimentul „poveşti”. Adun aici o colecţie de „poveşti”, superstiţii negative şi pozitive sau semne bune şi semne rele, spuneţi-le cum doriţi. Paralel căutăm în ele boaba de adevăr.

– Nu băga cuţitul în gură că ai să-ţi strici dinţii
Curios lucru, dar la vârsta ceea erai mai predispus să crezi asta decât să accepţi probabilitatea sporită că îţi vei tăia limba sau buzele. Abia odată cu lecţiile de chimie realizezi că cuţitul, lingura şi furculiţa sunt făcute practic din acelaşi material.

– Nu te aşeza în colţul mese că nu te vei însura.
Caut logica şi n-o văd. Întotdeauna se găsea cineva căsătorit care se oferea să stea la colţ pentru a oferi odraslei un viitor în cuplu. Această superstiţie lucrează şi azi: eu am stat de multe ori la colţ şi e foarte adevărat că nu m-am însurat.

– Dacă verşi sarea pe masă – o să fie ceartă. Interesant, da chestia asta se zicea numai după ce sarea era vărsată. Da eu nu ştiu familie când măcar o dată la două zile un părinte nu ceartă un copil. Iar când aştepţi o ceartă, automat devii cel mai cuminte copil din lume. La mine aşa lucra.

– Dacă se strica un vas, se zicea că se duce un rău din casă.

– Când cădea o lingură, un cuţit sau o furculiţă de pe masă, trebuia să vie cineva flămând.

– Pentru chestia cu mâncatul palmei drepte şi palmei stângi explicaţie n-am găsit. Cert e faptul că aproape în fiecare zi dai mâna cu cineva iar să aştepţi bani e o ocupaţie foarte sănătoasă.

– Una ruptă de tot. Când ne durea capul, avem ameţeli, căscam şi ne era somn, variantele posibile erau: sau ne-a tras curentul, sau am fost deocheat. Şi mai întotdeauna femeile dinastiei optau pentru varianta a doua. Se vede că lucra instinctul de supravieţuire: trebuie neutralizată cea mai periculoasă variantă. Dar se neutraliza ea foarte simplu: faci pisi în palme şi ei frumos şi te speli pe faţă. Principalul e că nu trebuie să dormi. Altfel e pericol. Straşnic.

– Tare mă mai temeam să nu cânte vreo bufniţă pe casă. Se zicea că dacă se întâmplă – o să moară cineva în casă. De câte ori a cântat – n-a murit nimeni. De câte ori a murit, n-a cântat niciodată.

– Dacă îţi iese o noiţă pe unghie înseamnă că o să te înnoieşti cu ceva. Oare nu cumva strămoşii noştri ştiau ce-i aia “gândire pozitivă”, iar noiţele şi orice chestii care duceau spre o realizare nu erau decât pretexte, ca să nu apară lucrurile noi şi bune pe loc gol?

Interesante erau semnele estea, ele lucrau anume atunci cât le observai. Adică ele puteau să apară fără să le observi, şi nu se întâmpla nimic.

Bunica mea a fost un om care multe a tras la veacul ei, inclusiv a fost deportată în Siberia, iar maică mea a fost născută acolo. Păi iată că bunica la 80 de ani avea o memorie fenomenală: ţinea minte chiar şi poeziile învăţate la şcoală. Maică mea era destul de open-minded, doar că nu vroia să se pună în poară cu lumea din jur. Nu-i încurcau ei să trăiască unele „adevăruri” sociale. Pornind de la toate astea, mi-i interesant acum, cam câtă valoare de adevăr băgau şi bunică-mea şi maică-mea în toate aceste superstiţii.

Erau multe alte superstiţii: cu mâţi negre, cu lilieci, cu cioroi, cu rândunici, cu oglinzi, şi cu multe altele. Acestea erau auzite la cei de seama mea, şi erau mult mai straşnice.

Încerc să înţeleg cum anume, şi nu-mi reuşeşte, dar sunt aproape sigur ca fără toate aceste semne bune şi semne rele am fi crescut altfel, mai fără suflet… am fi devenit mai altfel…

Pe voi cu ce poveşti vă creşteau şi vă păzeau mamele şi bunicile?