blogu' lu' castraveţ

Archive for the ‘Vadim Ivanov’ tag

Vadim Ivanov: Proză

without comments

1. Poveştire

I.
Traia odată într-o floare un gândac. Era frumos ca o floare. Şi floricelei nu i-a plăcut şi l-a înghiţit pe gândac.
Şi povestea s-a terminat.
II.
Trăia odată într-o pădure un gândac. Era frumos ca o floare. Şi mergând el pe drum, s-a întâlnit cu un fluture şi s-a întrăgostit de dînsul. Fluturele tot s-a întrăgostit de gândac. Dar în pădure nu aveau voie să se întrăgostească gândacii de fluturi, fiindcă era nepoliticos faţă de pădure. Şi pădurea l-a trimis pe gândac în prima povestire şi floarea l-a înghiţit.
Şi povestea s-a terminat.
III.
Trăia odată o floare şi era urâtă ca un gândac. Dar floarea era îndrăgostită de gândac. Şi fluturele care avea o intuiţie bună, pe când era vierme a mâncat floarea şi când s-a transformat în fluture a cazut în a doua povestire.
Şi povestea s-a terminat.

2. Povestea degetului cel mare

Era odata o mare şi avea ea un deget. Şi a venit dumnezeu şi a despărţit marea de uscat. Şi degetul a rămas pe uscat. Şi marea de tristeţe s-a uscat. Şi dumnezeu a făcut animalele şi păsări. Şi animalele au mâncat păsările şi păsările au mâncat degetul. Dumnezeu s-a răzbunat pe deget fiindcă când era el mic, degetul a venit la dânsu-n somn şi i-a dat o sfârlă.

3. Povestea unui om flămând

Era odată un om care era flămând. Şi el vroia tare să mănânce. Şi atunci el a ânceput să se gândească. După asta omul a devenit mai deştept dar tot era flămând. Şi atunci el s-a gândit de ce el trebuie să se gândească. Şi omul din om flămând a devenit om gânditor.

4. Povestea unui om prost care a devenit flămând

A fost odată un om prost. Era atât de prost că a devenit flămând.

5. Povestea unui dumnezeu

Trăia odată un dumnezeu. Şi era singurul la dânsul. El era şi mama şi tata. Şi a hotărât să devină cosmonaut. Şi s-a dus la tata şi i-a spus:
– Tata, eu vreau să fiu cosmonaut.
– Pentru ce, l-a întrebat tata.
– Să pot să zbor.
Şi tata a creat o universitate pentru tinerii cosmonauţi.
După ce a terminat universitatea, tânărul dumnezeu a hotărât să devină biolog. Tata l-a întrebat pe dânsul:
– Pentru ce?
– Vreau să fac păsări şi animale.
Şi atunci tata a făcut universitate pentru tinerii bilogi.
După asta tânărul biolo a hotărât să defină tânăr geolog.
– Pentru ce? – a întrbat tata.
– Vreau să fac un pământ, să aunde să pun păsările şi animalele.
Atunci tata afăcut o universitate pentru tinerii geologi. După ce tânărul geolog a terminat universitatea, el a hotărât să devină anatom.
– Pentru ce? a întrebat tata.
– Vreau să fac un om.
După aceasta, după ce a terminat, l-a creat pe om. Şi a hotărât în curând să devină programist.
– Pentru ce?
– Vreau să întroduc în om: ură, dragoste, înfumurare, supărare, mândrie, linguşenia ş.a. şi apoi să vad dacă se va descurca.
După a hotărât să devină venerolog.
– Pentru ce?
– Vreau să fac nişte boli interesante să văd dacă singuri se vor vindeca.
După asta tânărul venerolog, programist, geolog, bilog şi cosmonaut a devenit bătrân şi a murit iar oamenii au ramas cu toate bolile şi introducerile lui să se descurce singuri.

6. Povestea răului care căuta să devină ceva

Era un rău pe lume şi făcea numai rău. Şi căuta să devină ceva, adică să facă ceva bun. Dar nu i se primea. Fiind-că nu înţelegea pentru ce. Şi a devenit şi mai rău. A devenit aşa de rău că nu mai putea să facă rău. Făcea numai bine şi de la asta se enerva şi se făcea şi mai rău. Şi toţi l-au numit „binele” dar în realitate…

Written by kirpi4

May 26th, 2018 at 9:34 pm

7 iunie 2010

with 3 comments

Exact doi ani în urmă, în dimineaţa zilei de 6 iunie, la intersecţia bd. Ştefan cel Mare cu str. Mihai Eminescu, în urma unui accident rutier provocat de nişte streetraceri, a decedat un coleg de facultate şi un bun prieten – Vadim Ivanov. De atunci, în fiecare an, pe 6-7 iunie prietenii, rudele organizează concerte in memoriam la care sunt cântate piesele lui Vadim.

Read the rest of this entry »

Written by castraveţ

June 7th, 2010 at 12:49 am

Tuluc, Glinjeni – 2010.05.22

with 3 comments

Deja al doilea an, am eu un prieten, ca să zic aşa, mă tot bate la cap să merg la Glinjeni sa-l văd cum îmbătrâneşte cu încă un an, de parcă mare plăcere aş avea. Data trecută n-am fost dar de data asta m-am dus. Nimic interesant. Nici nu ştiu despre ce să povestesc.
Am ajuns acolo şi, cum şi ştiam de la bun început, s-a început rutina. Întâi s-au dat cadourile. A venit badea Valeriu a prietenului meu şi i-a adus, cum am crezut noi de la început, o bancă de jin.

Noi aveam tot dreptul să credem aşa, deoarece noi nu-l ştiam încă pe badea Valeriu. Şi când colo: Read the rest of this entry »

Written by castraveţ

May 27th, 2010 at 7:37 am

Deşteptare

with one comment

Dinspre negru vine somnu neu de-atunşi
Să mă scoată, să ducă şi să m-arunşi
Îl aştept şi nu mai pot să zbor şi nişi
Să mai merg de obosală şi-apu chişi

Doi ţărnişi în ochi să rup şi nu mai ţîn
Ne-o rămas o viaţă şi puţîn
Să aştept eu somnu la care ţîn
Ard de nerăbdare ca să, ca să vin

Somnu vine ca la care cînd şi cui
O venit şi omu iaca deamu nu-i
L-o-îngiţît pămîntu dînsu mama lui
Şi să faşi şi nică, nică nu poţi să spui

NaNi NaNi numa poţi să urli înşet
Cîte-o dată sus te uiţi şi zîşi “Privet”
Tătî viaţa nu ai cînd – primoi efir
şi te linişteşti că sus îi mare pir

Tătî viaţa-n carte scrie trebu-s te găteşti
Nu fă şeea, asta, aşa să nu grăieşti
Cît mai des în viaţă apu să posteşti
Ca acolo sus pofta-s ţi-o potoleşti

Da cînd te gîndeşti aşa mai ghinilşor
Nimeni tolcom ştie dupa şi mori
Numa morţii ştiu da tac de două ori
Dacă tac însamnă că nu-i chiar ghine-acolo ori

Îi aşa de ghine c-o uitat de noi
O uitat de foame, seti şi război
Si de dragoste de-aşeea cîn eşti în doi
Şine dracu-o dispărţit pe noi de voi

Vadim Ivanov ©

Written by castraveţ

June 20th, 2009 at 9:16 am

Posted in Creaţie

Tagged with

Poezii puse pe muzica geniului (Vadim Ivanov)

with 9 comments

Cu infinitul nu ţi-o tragi

Luminile ce dor clipe
Ciuruiesc mantia neagra a nemuririi
Cu boabe reci la fund de clepsidra
Îşi plâng existenţa.

Un colos prăbuşit
Pe un pergament de-abia lucrat –
Esenţa cruda
A celui ce montează maşini de timp

Poţi să zbori printre harpe,
Cupidoni sau nimfe
Ca finalul piesei să-l asculţi
În tacte de metronom.

Cauţi uşi
Pentru a nu te supune tic-tac-ului
Şi asta pentru ca nu ştii
Ca labirinturi nu există.

Poţi să zbori printre harpe,
Cupidoni sau nimfe
Ca finalul piesei să-l asculţi
În tacte de metronom.

***
Carbon

E prea mult colb cosmic,
Pe iarba de pe gazon.
Fluturii strănută spasmodic
Şi totul devine Carbon.

Carbon pe obositul meu creier
Cenuşă pe ochii livizi,
Nu vor mişca în grabă nici greieri
Rătăciţi printre hribii lurizi.

O lună, un cer şi un soare,
Din totul nimic a rămas.
Se stinge lumeasca lucoare
În nimbul carbonului ars.

E prea mult colb cosmic
În cafea în dulcele fum,
Ţigara se stinge ironic
Şi viaţa-i la fel doar un scrum.

Written by castraveţ

June 19th, 2008 at 3:10 pm

Posted in Creaţie

Tagged with