blogu' lu' castraveţ

Cea mai frumoasă privelişte Ţîpova o deschide ochilor cam în perioada 15 mai – 15 iunie, etalându-şi acolo jos, la patruzeci de minute de biserică, umbrele şi miresmele univers virgin cu un trecut secular necunoscut. Anul acesta pionerul a văzut Ţîpova la începutul lui august, în sfârşit.

S-a făcut deja întuneric când am ajuns la gospodăria părintelui Policarp. Părintele nu era acasă, aşa că ne-a lăsat să ne parcăm maşinile altcineva. I-am mulţumit, şi am pornit prin glod proaspăt, spre parcarea dintotdeauna a pionerilor. Coborând prin tunelurile de vegetaţie ale cărării ce coboară spre izvor, noaptea, stropit de sus de tufele de măceş, ne-am simţit cutezătorii din istoriile cu conchistadori şi regine. Jos, la fundul canionului, eram aşteptaţi de marea câmpie, plina de iarbă înaltă şi udă, pe care se lăsa ceaţa spălată în lumina lunii pline. De câte ori am coborât jos, priveliştea deschisă de acest landşaft fie ziua, fie noaptea, mi-a creat tot timpul şocuri senzoriale. Prin iarba înaltă, ajungi la cărare şi mergi încă 5 minute până ajungi la Piatra Dorinţelor. De la cărare, după piatră, am instalăm corturile. Din momentul când am instalat prima dată în acest loc cortul, au trecut 5 ani.
Am pus corturile. Am aprins focul. Am cinstit binemeritatele 50 grame. Am scos ghitara şi am zis „bună ziua Ţîpova”.

Ca de obicei, am stat trei zile aici. De vineri până duminică am reuşit câte ceva să facem.
În primul rând a fost prima dată când ne-am socializat cu comunităţile ne formale de aici. În prima seară s-a apropiat de noi Saşa* cu o cană plină de ceai din ierburi. Super bun ceaiul. Pe urma am aflat că avea în el cimbrişor (în rusă – чабрец), mintă şi nu mai ştiu eu ce buruiene. A stat cu noi să asculte la foc cântecele la ghitara ale fraţilor Tuluceşti. După ce am terminat doza de bere, vodcă şi tequila pentru prima seară, am fost invitaţi de Saşa la ei, adică la Fil*. Fil ne-a primit ca o gazdă primitoare cu ce trebuie.

Цыплята копаются в цветах георгин…

Я лечу на своем дирижабле…

Fil ne-a aruncat în altă dimensiune cu cântecelor sale reggae. Are un tembru al vocii deosebit şi o manieră fermecătoare de interpretare. Tot la Fil am fost şi a doua seară. Saşa plecase cu Sportsmenul* de la masă în sat şi a venit abia pe la 11 seara. Cu samagon bineînţeles.
Bun bini horoşo. Chitară. Rock. Reggae. Bancuri.
Am asistat la câteva serii de exteriorizare spirituală a emoţiilor negative ale sportsmenului: stătea pur şi simplu şi urla în timp ce se cânta la chitară. Nu din cauza că băuse toată ziua, ci din cauza că poseda tehnici pe care noi, pionerii de rând nu le cunoşteam. Cel puţin nimeni din cei 12 oameni prezenţi la foc n-a reproşat nimic.
_____________________________
*Saşa – un barbat de aproximativ 35 de ani, arhitect de profesie. El era cel cu iniţiativa la mers în sat pentru alimentare cu samagon şi altele necesare pentru comunitatea din vale.

*Fil – Filimon, Filea sau cum îi spune sportsmenul, Filimonster – un barbat de aproximativ 33 de ani, adept fidel şi înflăcărat al culturii hippie, meşter la toate în sânul naturii: la cules ierburi, la făcut ceaiuri din ierburi, la fumat ierburi…ş.a. Are un talent deosebit în compunerea şi intermretarea pieselor reggae.

*Sportsmenul – fratele lui Saşa, zice că vine la Ţîpova de 15 ani şi că a fost instructor de orientare turistică. Plus la asta a atins nu mai ştiu eu ce performanţe sportive. Posibil că la literball inclusiv.

Tequila
Am descoperit/inventat o reţetă cool de a bea tequila când nu ai lime şi nici lămâie:
Tai un ardei dulce în doua, scoţi seminţele.
Torni tequila în jumătatea de ardei după care presori atent sare pe vârful acestuia.
Lingi sarea de pe vârful ardeiului, torni tequila în gură, înghiţi şi muşti o gură de ardei.
Pal4iki oblijete.

Civilizaţie
În Ţîpova În fiecare an apar edificii noi – rod al creaţiei comunităţilor care stau aici verile:
într-un an am găsit locul de parcare al extratereştrilor sau un centru energetic, sau fie cercul spiritual al unui grup de barzi.

Autorul pozei Denis Graur.

În alt an găseşti accesorii arhitecturale de optimizare, aşa cum a fost anul acesta:

Locul situat la 10 metri de izvor aproape întotdeauna a fost populat de cineva care are predilecţie deosebită pentru gestionarea unei gospodării improvizate. De data aceasta aici stătea Fil, respectiv aici am stat şi noi la foc cu ghitara.

Piatra dorinţelor
Patru ani în urmă, eram aici cu colegii de serviciu. Neştiind menirea primordială a pietrei, noi am organizat pe ea masa noastră: cu ceapă verde, cu patlajele, cu slănină, cu salată, cu carne coapta, cu vodcă la urma urmei. Şi cum stăteam noi cu fundul pe pietrele mai mici şi cu sticla de Spicul-de-Aur pe Piatra dorinţelor, se apropie de un grup de şcolari (vreo douăzeci la număr) călăuziţi de două educatoare/învăţătoare, pun solemn mâinile pe magica piatră, şi cu privirile spre cer, gânditori tac. Noi stăm şocaţi. Şi vedeam noi parcă nişte reproşuri în ochii educatoarelor, da totuşi n-au urmat. Nu mai ţin minte cum, dar ne-au spus ele că asta-i Piatra dorinţelor: tre să pui mâna pe Piatră şi să-ţi pui o dorinţă.

Documentat la 27.05.2005

După aceea au tot venit grupuri multe care ne-au confirmat tradiţia. Ne-am pus şi noi atunci câte o dorinţă, dar sticla de votcă n-a devenit mai plină. De atunci tot vine lume şi-şi pune dorinţe la Piatră. Uite aşa din gură în gură se tot transmite vestea Pietrei, şi îmi dau eu seama acum, să fi fost atunci mai insistenţi şi să le arătăm la toţi care veneau altă piatră, precis că asta rămânea istorie.

Peisaj
În fiecare an găseşti aici şi modificări de relief cu detalii noi. Pereţii canionului, se pare, scoate la suprafaţă noi şi noi izvoare. Cascadele în fiecare an curg altfel. Bunăoară, făcând de cinci ani acelaşi traseu până la oraşul păsărelelor, de data asta am apucat-o pe altă cărare. Am observat un havuz lângă vodovpadină, pe care nu-l observasem până acum sau cel puţin acum arăta altfel.

Păcat, dar anul acesta se pare că e mai mult gunoi decât în alţi ani: atât la Ţîpova, cât şi prin alte locuri pe unde am fost. Despre aceasta voi scrie un post aparte.

Oricum, aici la Ţîpova, realizezi prin toţi receptorii neurosenzoriali existenţi, mai bine ca oricând că omul este parte integrantă şi indispensabilă a naturii. Sentimentul chiar trebuie trăit, şi nu o dată.

Aici, legătura de context între Ţîpova şi ajunsul acasă nu poate fi realizată din motivele divergenţelor prea mari între doua dimensiuni diferite. Izvinitesi. Trecem dintr-o data la rutina civilizaţiei.

Duminica la orele cinci seara pionerii erau deja la benzinăria din Orhei, savurând un mocacino din aparat – tradiţie practicată de câţiva ani deja. Nu ei sunt unicii, se vede.

P.S. Ah, da! Din noaptea de sâmbătă până astăzi pionerul n-a fumat nici o ţigară. Crede el, a fost ultima lui ţigară. Succese lui 🙂