blogu' lu' castraveţ

Deja al doilea an, am eu un prieten, ca să zic aşa, mă tot bate la cap să merg la Glinjeni sa-l văd cum îmbătrâneşte cu încă un an, de parcă mare plăcere aş avea. Data trecută n-am fost dar de data asta m-am dus. Nimic interesant. Nici nu ştiu despre ce să povestesc.
Am ajuns acolo şi, cum şi ştiam de la bun început, s-a început rutina. Întâi s-au dat cadourile. A venit badea Valeriu a prietenului meu şi i-a adus, cum am crezut noi de la început, o bancă de jin.

Noi aveam tot dreptul să credem aşa, deoarece noi nu-l ştiam încă pe badea Valeriu. Şi când colo:

După şi toţi au pus mâna pe şarpele lui badea Valeriu, până a se pricepe prietenul acela că n-ar strica, cei mai bătrâni au început să se plictisească,

iar cei mai tineri in general stăteau cu mâinile în şolduri.

Toţi au stat toată seara iritaţi şi indispuşi: şi Caban,

şi Valentin,

iar Maşner în general undeva a dispărut.

Dacă stai să te gândeşti, pare straniu: cum nişte oameni care se cunosc între ei încă din anul doi de facultate, care au atâtea amintiri împreună, au uitat să se simtă studenţi, îmbătrânesc şi nu mai pot ca pe vremuri să stea la un pahar de vorbă

sau să-şi amintească serile din cămin cu acorduri de „Чайф”, “Nautilius” sau “DDT”.

După mult plictis şi rutină, omagiatul şi încă vreo câţiva inşi microbişti s-au dus să privească meciul Bavaria – Inter. Dacă am fi avut dispoziţie, precis nu tăceam şi-îi trimeteam la fotbal sub vorba cântecului compus chiar în faţa mangalului:
A voştri n-a s cîştige, a voştri n-a s cîştige
Da a noştri a s cîştige, a noştri a s cîştige,
Ian să vez, ian să vez,
Să nu zîşi că nu ţ-an zîs.

Evident după astfel de cântece, când s-ar fi terminat meciul, purceluşul omagiatului era deja doborât şi moral, şi fizic.

Ar fi fost minunat doua zi dacă aceasta se începea ca altă dată, fix la opt dimineaţa, când Caban şi Romanov erau primii la masă, aşteptând să se gătească zeama, umplând paharele cu toasturi şi Caban i-ar fi zis :
[C] – eu zîc să bem pentru prietenii lui Tuluc: pentru mine şi pentru tine

Dar a doua zi, s-a început la fel cum s-a terminat: nici o ocupaţie.
În grădină n-aveai ce căuta, nu erau nici vie, nici pomi. Măcar o cireaşă să fi gustat, fie ea verde

sau roşie

Noroc de badea Valeriu, care a venit să vadă dacă nu cumva Tuluc a uitat cum arată cadoul lui, şi i l-a mai adus odată.

Am mai fost eu la sărbători de genul acesta, da acolo cel puţin era ce mânca. Acum, ca şi în prima zi, toţi au stat flămânzi.

Obosiţi şi plictisiţi de-a binelea ne-am pornit cu toţii de unde am venit, lăsând în urma noastră mucurile de ţigară împrăştiate prin toată ograda

şi pe Tuluc – omagiatul. Din toţi el era cel mai bucuros că scapă de gălăgie şi de toată hărmălaia asta.

Niciodată n-am să mă mai duc la ziua prietenului meu cu automobil personal.

P.S. De data asta Ivanov n-a venit.

Cei care vor să-i asculte piesele, chiar daca el nu va fi prezent nici acolo, sunt bineveniţi pe 6 iunie 2010, ora 20:00, în „Проходной Двор” (str. Mihai Eminescu, 72). La eventul de pe facebook puteţi afla mai multe detalii.