blogu' lu' castraveţ

Cândva, prin 17 februarie 2008, hotarât-am noi cu doi colegi de serviciu să mergem în padure la un picnic mai extrem, de iarnă. Aveam cu noi nişte mici şi o sticlă de Букет Молдавии. Şi uite că numai am mâncat ce-am avut cu noi, şi în sticlă au mai rămas vreo 70 grame de vin, se apropie de noi o echipă de batmani: un guzgan şi doi şioareşi jerpeliţi, cu bastoane de gumă şi cu mimică de stăpâni ai oraşului. Au fost mai multe tentative de a ne face convinşi că am greşit şi am făcut foc în loc public pentru a avea o reacţie instantanee în confirmarea aşteptărilor lor zadarnice. Batmanii mai mici au stins cărbunii ce mai fumegau în ritmuri ce trădau o excesivă economie de timp, cu călcîiele bocancilor. Noi le-am sugerat să mergem la sector. Uimiţi şi dezorientaţi în urma unei astfel de propuneri, ne-au condus. Am stat acolo pe scaune povestind bancuri cam o oră, în timp ce toţi trei batmani stăteau în picioare, şi priveau cu jale la fiecare ţigare pe care o mucuiam în cutia de cafea NESSCAFE de pe geam.
Într-un final am fost invitaţi câte unul în biroul Şoarecului de serviciu din acea seară. Acolo eu am mai stat o jumatate de ora – cam atât este necesar pentru a povesti trei bancuri cu Ştefan cel Mare domnului în cea mai superioară uniformă din acea clădire. Iată cu ce ne-am ales în urma acestei isprave:

P.S. Ulterior, peste câteva zile când am venit să aduc bonul achitat, respectivul Batman, ma vede, schiţează un zâmbet până la urechi şi exclamă:
OOOO! Ştefan şel Mare!
Buna ziua, buna ziua…