Archive for the ‘Chişinău’ tag
Chişinăul pietonal
Câteva observaţii (mai curând impresii), cu referire la schimbarea la faţă a centrului capitalei noastre, prin care trece în ultima vreme. Detaliile, care la prima vedere par mărunte, schimbă radical şi dispoziţia trecătorului, şi atmosfera de ansamblu, în general.
Am trecut aproximativ de zece ori pe lângă tabla de şah de lângă catedrală. De fiecare dată tabla oferă privelişte câtorva zeci de oameni, de fiecare dată poţi observa privirile captive ale celor care joaca, ale celor care îşi aşteaptă rândul, şi ale celor care pur şi simplu privesc.
Read the rest of this entry »
Ştergere de memorie
Tot ce se dărâmă în oraşul acesta al nostru, se dărâmă inevitabil pentru cauza nobilă a progresului. Autorităţile bagă zi de zi în ochii noştri gust. Educă în noi cu multă sârguinţă simţul frumosului absolut: vagoncă, reclamă şi fasade (asta aşa, o tentativă de a-i fura pâinea lui posmotrel). Se strică mult şi repede, ca să nu observe nimeni şi se acoperă imediat cu panouri publicitare pentru cei care dacă chiar şi au observat, nu au când se gândi la asta, pentru că le trebuie să se gândească mai degrabă la cum să devină broker în 10 zile, să obţină iute un credit sau să meargă să vadă şi la adresa de pe billboard, poate totuşi la ei cimentul e mai ieftin decât la ceilalţi. Asta aşa, oleacă de lirică.
Chestia e că fotografia asta a lui Dumitru Ciorici o fost ca o pălitură cu rigla de urolog sexopatolog la voencomat (cine o fost cu şcoala la control medical pentru a intra în rândurile cadrelor apte militar pentru apărarea acestei patrii, ştie despre ce-i vorba).
Atunci, pe când învăţam la Real, de 20 de lei primiţi de la părinţi pentru două săptămâni sau o lună, în “Anotimpuri” puteai cumpăra 6 pizza şi 6 Coca-Cola pentru a servi cordial colegii care te-au pândit şi ţi-au chicat intenţionat pe coadă în momentul când călcai pragul acestei minunate zavedenii cu speranţa de a pune începutul unei frumoase poveşti de dragoste înfiripată cu colega de bancă după ce-aţi spălat clasa, după ore, în cabinetul de istorie.
În anii buni la “Anotimpuri” ne adunam la întâlnirea cu absolvenţii.
Acum nu mă bag să întreb de ce s-a distrus (asta pe lângă faptul că iniţial cafeneaua nu era de culoarea “kinder surprise” („galgoci împluţi pe neprins de veste”sau „детская неожиданность”) şi n-avea gard cu aluzie leopardică), să analizez problemele manageriale sau economice ale proprietarului sau să aflu ce se va întâmpla în acest loc la sfârşitul anotimpului. Da VOI lămuriţi asta la zeci de mii de studenţi de la medicină, de la fostul ULIM, din Blocul I al UTM, elevi de la Real şi de la încă vreo câteva zeci de licee din spirala de 2 kilometri rază şi vreo 16 ani lungime.
Offline cu Victor Bodiu
Ca la primul meu offline am venit cam pe la mijloc. Da n-a fost cine stie ce strasnic, pentru ca a durat mai mult decât a fost planificat. Off-ul a fost un fel de FAQ către orice candidat fie la locale, fie el pentru parlamentare. Cine nu ştie ce-i asta FAQ, traduc: Frequable Asked Questions, sau cu alte cuvinte – întrebări frecabile. Nu prea îmi dau seama de ce un off trebuie sa reprezinte neapărat încă o interogare a candidatului pentru a i se confirma o dată în plus competenţele politice şi administrative – ocupaţie pe care, de altfel, o fac toţi: de la cel mai verde jurnalist („verde” în sens de „necopt”) până la prima televiziune de ştiri, primul portal de ştiri, primul canal care are televiziune şi aşa mai departe. Poate îşi lua omul o bere, ca toata lumea prezentă, poate mai spunea un banc ne mai ştiut şi ne mai auzit, poate dădea un sfat de viaţă, dar daca a fost făcut să se simtă ca la lucru, apoi a băut ceai, ca la lucru. Nu zic că nu mă mai duc la off-uri cu persoane publice, dar politica mă interesează mai puţin, administrarea unui oraş puţin mai mult, mai tare îmi plac bancurile şi discuţiile neformale, ca de lucru şi de politică îs cam sătul. Bloggerii nu asta au vrut. De politica şi intrigi nu se satura ei cu una cu două.
Despre offline. Victor Bodiu a enunţat câteva idei noi pentru mine (pe alocuri curajoase şi interesante), dacă vorbim de administraţie publică:
– o capitală mai estetică şi mai scuturată de trafic prin mutarea parcărilor din centru şi din zonele de agrement în subterane sau la etaj. Astfel se vor simţi mai confortabil spiritual pietonii, şi mai siguri în trafic şoferii de transport public şi pasagerii. În ţările europene demult este răspândit principiul aplicării unei taxe impunătoare pentru parcarea în astfel de zone, fapt care şi denotă o cultură diferită a transportului public, a bicicletelor şi a unui mod sănătos de viaţă în general.
– atragerea investiţiilor străine pentru facilitarea procurării unui imobil: diminuarea ratelor bancare spre proximitatea minimă şi comparabilă cu taxa pentru chirie.
– partajarea sarcinilor de prestare a serviciilor publice către agenţi privaţi, detaşaţi de structurile statului, pentru eficientizarea administrării acestora, sporirea calităţii şi termenilor de executare. Asigurarea condiţiilor pentru a crea un spaţiu concurenţial favorabil pentru beneficiari (mai concret, Bodiu s-a referit la firmele care fac drumuri, la dizolvarea monopolului în domeniul panourilor publicitate).
Poate exagerez când fac aluzie la faptul ca off-ul a fost pe alocuri tensionat (când te bagi în politica, mai ales moldovenească, nu are cum să predomine altă atmosferă), totuşi au existat momente când bloggerii am avut o schimbare de puls: de la politic la politicesc (acazîvaetsea există aşa cuvânt, Dex-ul zice că are şi sensul de „laic”):
– domnul candidat la postul de primar general al capitalei a fost întrebat, ce va face în calitate de primar dacă Zdob şi Zdub vor câştiga Eurovision-ul, la care cineva din sală a replicat : “ce vor face Zdob şi Zdup daca Victor Bodiu câştigă alegerile locale”. Hi-hi, ha-ha.
– când a fost întrebat de ce a venit cu echipa, Bodiu a zis cam următoarele:
„Eu m-am născut în Chişinău şi tot aici am crescut. Cunosc Chişinăul în diferite nuanţe. Când eşti student, şi trebuie să mergi într-un loc necunoscut, de exemplu la Poşta Veche, e o mare greşeală să mergi de unul singur: întotdeauna vii cu cineva, pentru că nu ştii ce te aşteaptă”. Bloggerimea (după cu a zis cineva, în complectaţie mai mult sau mai puţin cuminte) a râs cu poftă. Hi-hi, ha-ha.
S-a vorbit mult şi despre politică. Predominant. Am ascultat, am înţeles. Eu numai când încep să mă gândesc la politică, mă dor dinţii. Ştiu că dacă mă bag încolo, mi-i stric.
Impresia mea, confirmată şi de acest offline: Bodiu administratorul îl bate pe Bodiu politicianul. Cu părere de rău, acest off n-a putut deschide mai multe oberlihturi către Bodiu omul.
Putoare
În particular sau daca vreţi, la mod propriu, da, pute. Da, pute a ouă bâhlite. Pentru cunoscătorii de chimie este clar că mirosul urât nu este altceva decât produsul deşeurilor de salubrizare şi canalizare, preponderent acidul sulfhidric, de altfel foarte toxic. Bine că avem aşa numiţii „luptători pentru o capitală mai frumoasă şi mai curată” care fac bătături la pumni şi la torace din cauza că le pute. Interesant realizează ei cumva că aceste deşeuri au emanat timp de zeci de ani gazul toxic în atmosferă fără ca să-i deranjeze atât de tare pe cât îi deranjează acum, când mizeria e scoasă din rezervoare şi dusă pe dealuri? S-au gândit cât miros din acesta inspiră cei care lucrează la salubrizare? Şi chiar dacă sunt conştienţi de acest fapt, respectă ei alte chestii elementare de etică şi curăţenie, nu aruncă nici un muc de ţigară pe stradă când coşurile de gunoi stau peste fiecare 10 metri, nu lasă după ei rahat bio- şi ne-bio degradabil sub formă de sticle de plastic, pungi şi cutii de conserve prin toate pădurile capitalei acestea puturoase? Au ieşit măcar odată undeva la vreo margine de oraş, la vreo margine de parc, să strângă mizeria lăsată de alţii? Adevărul e că le pute rahatul pe care tot ei îl depozitează cu multă migală pe Vadul Bâcului, mai la vale de Munceşti direct din closetele lor albe şi strălucitoare. În momentul când trag apa oare nu le pute? Le pute, dar nu strâmbă din nas, ci aşteaptă cu răbdare până se duce pe ţeavă şi căcatul, şi mirosul.
Asta a fost în particular. Cât ceea ce priveşte la general sau daca vreţi, la figurat:
Doi limbrici scot capul dintr-o movilă de rahat: mama şi fiul.
– Mama, ia uită-te cât e de frumos afară, câtă iarbă verde în jur şi noi stăm în rahatul ăsta.
– Înţelegi, fiule, este aşa o noţiune: “patria”.