blogu' lu' castraveţ

Part 1

Part 2

Nu ce, la 40 am ajuns normal. Puţin m-am impiedicat pe la 37, dar am rezolvat repede. Acum inapoi spre zero.
Vedem acolo dacă repetăm.

Cu acest carantin, n-aveţi cumva vaga impresie că nu prea reuşeşti să faci nimic pe acasă? Numai la mine aşa paradox?
Update:
Matincă ştiu de ce. Înainte te duceai de la lucru acasă. Acum stai numa’ la lucru.
#stamacasa #statiacasa #coronavirus #covid19

Bibiografie

• http://www.avp.travel.ru/
• Антон Кротов – 134 ответа на 134 вопроса обо всём
• Антон Кротов – АвтоSTOPом по России
• Антон Кротов – Вольная энциклопедия

04.08.2016
Cea mai surprinzătoare țară din toate pe care le-am văzut. În primul rând pentru că contrastează vizibil cu celelalte țări balcanice. Nu degeaba i se spune țara contrastelor.
Pe vremuri (acele comuniste), conducerea țării a convins populația să se mobilizeze pentru a organiza o ofensivă puternică împotriva inamicilor imaginari ce amenințau hotarele țării. În conscință, pentru a nu atrage atenție la problemele sociale existente, populația era antrenată masiv în construcția obiectelor militare. Și în prezent; pe întreg teritoriul țării pot fi văzute o mulțime de buncăre cei ies din derma terestră ca acneea pe fața pubertină a unui adolescent.

Ca impresie, pe alocuri Albania de astăzi seamănă cu o Moldovă de acum 25 de ani. Dar lucrurile merg înainte.

De exemplu, pe malul lacului Shkodra, este amplasat cel mai fancy camping pe care l-am vazut vreodată.

Read the rest of this entry »

Din Kotor am ieșit cam târziu, de aceea la camping am ajuns noaptea (nimic de mirare, oriunde ne-am oprit până acum, tot noaptea ne-am oprit). Dar asta nu ne-a încurcat să nimicim un harbuz, 2 sticle de vin și vreo 6 mâni de surcele din care am făcut un nano-rug.

Dimineața am observat că am pus corturile nu tocmai rău, în ciuda oboselii.

Read the rest of this entry »

2016.08.02
În dimineața aceasta a trebuit să spunem la revedere lanțului alpin și să mergem mai departe. Ne aștepta marea.

Read the rest of this entry »

Seara am ajuns în Muntenegru, (în Vusanje, lângă Gusinje), ne-am campat la poalele munților, am gătit o ditamai cină din tăieței și tușoncă, am gustat pălinca lui Cristi și ne-am culcat. Abia a doua zi dimineața am realizat unde eram.

În general, cam toată perioada cât am bătut drumurile balcanice, ne opream noaptea pentru popas, deci fiecare dimineață ne oferea surprise vizuale.
Înainte de a urca, am trecut pe lângă o pajiște tăiată de un râuleț montan, pe care erau întinse umbrate, așternute grătare, întinse proțapuri cu mieluți aproape gata de păpat. Nimerisem în plin deznodământ de festival: festivalul diasporei emigrate din Plava și Gusinje, în mare parte în Statele Unite. De câțiva ani se adună aici, pe 1-3 august, pentru a-și revedea prietenii și rudele care au ramas sau care au plecat în altă parte. O imagine care impresionează, predomina cam pe la toate casele pe lângă care am trecut: în curtea casei vechi, cu tencuiala partial căzută, cu perdele îngălbenite de soare în geamurile spălăcite de timp și ploi, pe iarba proaspăt tunsă cu o perfecțiune geometrică, la masă, stau 10-15 adulți și copii, cu pahare de vin sau tărie (zice lumea că ”Dunea” se numește tăria lor artizanală) în față, depănând amintiri. Straiele de sărbătoare pe care le poartă toată lumea, contrastează puternic cu imaginea, aproape iluzorie, a casei în care aproape 20 de ani în urmă și-au petrecut copilăria unii, și-au crescut odraslele alții, iar ceilalți deja nu mai sunt.
Dar să lăsăm aceste digresiuni lirice, și să trecem la activitățile pionerești. Read the rest of this entry »

De la Mărăcinești pionerii s-au avântat direct către frontiera României cu Serbia. Pe la prânz, au tăiat repejor un colț de Bulgarie prin Calafat, și cât ai zice pește cât ai juca un borcan cu litera „c” erau deja în vama sârbească (Vrska Cuka).
În vamă au fost întâmpinați de un grănicer foarte amabil, probabil cel mai bun prieten al celor două berze ce stăteau în turnul de veghe. Atitudinea caldă a sârbilor a durat pentru toată perioada călătoriei prin această țară minunată.

După ce au spus „la revedere” vameșului și cocostârcilor, pionerii au continuat traseul până la Zaječar.
La Zaječar primul lucru care a fost făcut, rapid, de altfel, a fost uscarea unei beri (da, s-o credeți voi că numai una), Zaječar. Berea Zaječar din Zaječar – cea mai sârbească bere din Zaječar.
Între timp, a venit și supa – una destul de specifică: foarte udă și foarte subțire – mană cerească pentru unii pioneri care au vorbit ieri cu Cristi.

Read the rest of this entry »

Odată ce bateriile au fost descărcate încărcate în Vamă, am mers mai departe. Sâmbătă seara am ajuns în comuna Argeșelu, care a fost nu prea primitoare cu noi la ora 23:00, de aceea am căutat cazare în Mărăcineni la Union. După negocieri în stil “hai băi, poate găsiți un loc și pentru noi” am fost cazați, de către cristi – fiul patronului. Imediat dumă ce ne-am cazat, am și pornit aerul condiționat, era cam cald în cameră. Inițial pornisem sistemul pioneresc, pe care-l aveam cu noi.

Înțelegând că nu prea face față condițiilor, am căutat să pornim aerul condiționat existent în odaia noastră, cu numărul 108. Nu știu cum era în alte camere, dar în 108 cablul nu ajungea la priză. De aceea nu am ezitat prea mult ca să-i facem cunoștință lui Cristi cu perseverența moldovenilor. Trebuie să menționăm, pentru că era noapte, când au venit pionerii, lui Cristi îi cam hodorogea țăpul de la lisapet , respectiv era nu prea receptiv la doleanțele pionerești. Dar, când în același stil “hai, băi Cristi, că suntem de pe drum, ne e foame și ne e cald, fă și tu ceva, n-o să iasă rău, o să vezi. Hai băi Cristi, caută și tu un prelungitor” neînduplecarea lui Cristi a fost șubrezită, și Сristi ne-a pus la dispoziție mult doritul prelungitor, scos de undeva din subsol, probabil de la vre-un frigider. Cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă. Ne pare rău, în acest caz, de urmările de a doua zi (cert este faptul că micul dejun din dimineața zilei următoare era preparat cu ouă nealterate). În schimb i-am promis lui Cristi că-i întoarcem prelungitorul la prima oră, a doua zi. Deci, a doua zi pe la șapte, pionerul întâi a dus prelungitorul la recepție, după asta s-a trezit din somn.
Condițiile climaterice din 108 fiind puse la punct, am așternut masa și l-am invitat pe Cristi înăuntru, ca să unjem țăpu și lui, și nouă.

Lui Cristi i-a plăcut tequila noastră (la tequila Lime și sare? Nu, n-am auzit. Slănină, ceapă și usturoi? Da, așa normal!), de aceea n-a ezitat să ne povestească despre ce pălincă face el cu taică-su. Această relatare ne-a asigurat călătoria ce începuse, cu 2 litri de pălincă mega gustoasă, și 2 litri de țuică (25 EUR pe toate), la fel de bună. Combustibilul de care făcuseră rost pionerii, nu o dată le-a asigurat liniștea somnului și limpezimea cugetului a doua zi.

Pensiunea din Mărăcineni a lăsat pionerilor un gust dulce-acrișor în memoria organoleptică, cu un iz de etnografie muntenească veritabilă și cheia de la 108 (da, am descoperit-o în buzunar, la vama cu Serbia ), iar pionerii au lăsat mirosul de slană, ceapă și ai (a se citi „usturoi”) în mediul care este familiar cu acestea. Plus la asta au mai lăsat în Mărăcineni o pungă de hidratare în drumeții (sistemul Deuter Streamer 2L, dăruit cândva de zzzop, a fost mișelește uitată sub mașină. Am sunat ulterior la pensiune, peste 12 zile, am vorbit cu tata lui Cristi, i-am lăudat pălinca, și am aflat că au schimbat butucul la 108 – deci de cheie nu mai aveau nevoie, și că punga de hidratare nu a fost de găsit. Mai mult ca atât, nu s-a lenevit să-l mai trimită o dată afară pe Cristi să verifice sub brazi, poate stă aruncată punga mea, după 12 zile de la tragica pierdere).

Urma Serbia.