blogu' lu' castraveţ

Nică nu-i cumva, nică nu-i aşa,
tu eşti drugu meu, eu-s duşmanu tău
Cum aşa la noi aşa?
Ne jiuram, o fost april,
Dar ce păcat, tu eşti un dibil.
Zi de larivderi îi septembrie trii
Zi când arde buruianu în grădini
Fix aşa cum ard vorbele tăli de balabol
În ziua când am rămas cu curu gol.

Refren:

Eu calendar perevernesc – Huiac! iar trii septembrie
Ma uit la fotca ta – Huiac! iar trii septembrie
Da di şi, di şi oare noi ne-am despărţit
Parcă era tăt ghini pe doi septembrie
Da di şi, di şi oare noi ne-am despărţit
Parcă era tăt serios pe doi septembrie.

***

Cocorii strapung cerul, fata mamei, fata tatii
Cel mai dulce şi mai scump copil
Fata tatei, fata mamei
O prea frumoasă floare de april
Caldură vor tăţ, căldura vine de la ТЭЦ
Ne jiucăm, ne iubim, ne bate vântu da’ terpim
Ne-am jiucat, când colo, iar: Huiac!
Iar trii septembrie pe noi ne-o desparţit
Zi când arde buruianu în grădini
Fix aşa cum ard vorbele tăli de balabol
În ziua când am rămas cu curu gol.

Refren:

Eu calendar perevernesc – Huiac! iar trii septembrie
Ma uit la fotca ta – Huiac! iar trii septembrie
Da di şi, di şi oare noi ne-am despărţit
Parcă era tăt ghini pe doi septembrie
Da di şi, di şi oare noi ne-am despărţit
Parcă era tăt serios pe doi septembrie.

Refren:

Eu calendar perevernesc – Huiac! iar trii septembrie
Ma uit la fotca ta – Huiac! iar trii septembrie
Da di şi, di şi oare noi ne-am despărţit
Parcă era tăt ghini pe doi septembrie
Da di şi, di şi oare noi ne-am despărţit
Parcă era tăt serios pe doi septembrie.

(© Mihail Şufutinski)

Filmul a-nceput.

Băieţii tot fumează.

Bezbiletnici îs.

-== POVESTE ==-

A fost odată ca niciodată un purceluș. Purcelușul era foarte agresiv. Nimeni nu se juca cu el și nici la strâns ghinzi nimeni nu-l chema.
Așa au trecut anii.
Așa purșelușul nostru a devenit godac. Dar tot agresiv a rămas. Totuși, a învățat cu anii că asta la nimic interesant nu aduce. Astfel, purcelușul a înțeles că viața poate prinde culoare.
Și au mai trecut niște ani.
Godacul a devenit un purcel rumen care încet, încet, s-a transformat într-un porc sănătos. Și de aici încolo porcul a inceput să răstoarne treuca.
Oamenii, în ograda cărora trăia purcelușul, au obosit la un moment dat și au hotărât să scape de el. I-au deschis poarta și i-au zis:
– Mergi, suflet de Dumnezeu, unde te-or duce ochii.
Animala, însă a continuat să râme nestingherit toată grădina ce mai rămase neatinsă.
A mai trecut timpul și într-o zi ploioasă de toamnă, oamenii, petrcându-l cu ochii până în fundul grădinii, au spus:
– Nu ce, atunci dar, purceluș? Ne vedem la Crăciun!

-== SFÂRȘIT==-

Acel moment când porcul în ajun nu numai că nu se îngraşă ci mai şi slăbeşte vizibil.

… sau:
ВЕК ЖИВИ – ВЕК УЧИСЬ (n.a.: trăieşte-un veac – învaţă-un fleac)
Majoritatea din voi, probabil, aţi trăit dezamăgirea, deziluzia poate, când acea obraznică muscă devine o obsesie după zadarnice tentative de aplicare a instinctelor de vânătoare. Şi iată că ai prins-o (cel puţin, aşa crezi), şi parcă ai strâns destul de bine pumnul ca să o lipseşti total de şansa de a evada, pe cale aeriană… Totuşi, nu ai niciodată certitudinea că a nimerit bine între straturile dactile ca să fie lezată suficient pentru a continua lupta cu ea de la egal la egal, pe suprafaţa terestră. În majoritatea cazurilor, după relaxarea pumnului, urmează stupefacţia: sau eforturile au fost zadarnice (musca stă relaxată undeva în raza de 4 metri de la căuşul digital, contemplând aşteptarea deluzorie a fiinţei umane într-un proces lent de desfacere a falangelor), sau musca îşi ia zborul prin prima fisură dintre degetele trufaşului homo venandi.
Deci, concluzia mult așteptată, efectiv – iluminarea: musca e mult mai uşor de prins cu mâinile ude, fix în timp ce speli vasele când umărul stâng este utilizat în calitate de pista de aterizare – decolare – aterizare – decolare – aterizare…
Pentru esteţi: se poate de uns mâna cu miere: şansele organismului zburător bine identificat scad dramatic.
N.B. Această experienţă poate fi catalogată ca fiind una dintre cele mai importante descoperiri ale omenirii.
Nu mulţumiţi.

Azi Cornel va da salariile.

N.B.
Indubitabil, în prima pungă pentru Cornel erau vreo 6 kile de iepuri. Spectatorul asistă la un fel de întreceri între doi fermieri – crescători de iepuri. Cornel este zootehnicul lu’ aista. Cornel este responsabil de evaluare, cum ar veni, iar salariile la restu’ depind invers proporțional de rezultatele lu’ așiala.
Într-o frenezie palpitantă, spectatorul așteaptă cu sufletul la gură rezultatele luptei pentru întîietate între crescătoria de la Condrița și cea de la Nobil.

pungă cu calendar

Despre sărăcie:

tata, di shi eu
cu bunelu tre sa dorm…
nu sînt bani de mort.

***

Despre Țuțu Constantin:

țî ce nu umbli
la trenirovce capil…
obedul nu-i bun.

***

Despre Marian Lupu:

unde fugi tu așa
roșie scufiță acum…
zaibal Marian.

1. Poveştire
I.
Traia odată într-o floare un gândac. Era frumos ca o floare. Şi floricelei nu i-a plăcut şi l-a înghiţit pe gândac.
Şi povestea s-a terminat.
II.
Trăia odată într-o pădure un gândac. Era frumos ca o floare. Şi mergând el pe drum, s-a întâlnit cu un fluture şi s-a întrăgostit de dînsul. Fluturele tot s-a întrăgostit de gândac. Dar în pădure nu aveau voie să se întrăgostească gândacii de fluturi, fiindcă era nepoliticos faţă de pădure. Şi pădurea l-a trimis pe gândac în prima povestire şi floarea l-a înghiţit.
Şi povestea s-a terminat.
III.
Trăia odată o floare şi era urâtă ca un gândac. Dar floarea era îndrăgostită de gândac. Şi fluturele care avea o intuiţie bună, pe când era vierme a mâncat floarea şi când s-a transformat în fluture a cazut în a doua povestire.
Şi povestea s-a terminat.

2. Povestea degetului cel mare
Era odata o mare şi avea ea un deget. Şi a venit dumnezeu şi a despărţit marea de uscat. Şi degetul a rămas pe uscat. Şi marea de tristeţe s-a uscat. Şi dumnezeu a făcut animalele şi păsări. Şi animalele au mâncat păsările şi păsările au mâncat degetul. Dumnezeu s-a răzbunat pe deget fiindcă când era el mic, degetul a venit la dânsu-n somn şi i-a dat o sfârlă.

3. Povestea unui om flămând
Era odată un om care era flămând. Şi el vroia tare să mănânce. Şi atunci el a ânceput să se gândească. După asta omul a devenit mai deştept dar tot era flămând. Şi atunci el s-a gândit de ce el trebuie să se gândească. Şi omul din om flămând a devenit om gânditor.

4. Povestea unui om prost care a devenit flămând
A fost odată un om prost. Era atât de prost că a devenit flămând.

5. Povestea unui dumnezeu
Trăia odată un dumnezeu. Şi era singurul la dânsul. El era şi mama şi tata. Şi a hotărât să devină cosmonaut. Şi s-a dus la tata şi i-a spus:
– Tata, eu vreau să fiu cosmonaut.
– Pentru ce, l-a întrebat tata.
– Să pot să zbor.
Şi tata a creat o universitate pentru tinerii cosmonauţi.
După ce a terminat universitatea, tânărul dumnezeu a hotărât să devină biolog. Tata l-a întrebat pe dânsul:
– Pentru ce?
– Vreau să fac păsări şi animale.
Şi atunci tata a făcut universitate pentru tinerii bilogi.
După asta tânărul biolo a hotărât să defină tânăr geolog.
– Pentru ce? – a întrbat tata.
– Vreau să fac un pământ, să aunde să pun păsările şi animalele.
Atunci tata afăcut o universitate pentru tinerii geologi. După ce tânărul geolog a terminat universitatea, el a hotărât să devină anatom.
– Pentru ce? a întrebat tata.
– Vreau să fac un om.
După aceasta, după ce a terminat, l-a creat pe om. Şi a hotărât în curând să devină programist.
– Pentru ce?
– Vreau să întroduc în om: ură, dragoste, înfumurare, supărare, mândrie, linguşenia ş.a. şi apoi să vad dacă se va descurca.
După a hotărât să devină venerolog.
– Pentru ce?
– Vreau să fac nişte boli interesante să văd dacă singuri se vor vindeca.
După asta tânărul venerolog, programist, geolog, bilog şi cosmonaut a devenit bătrân şi a murit iar oamenii au ramas cu toate bolile şi introducerile lui să se descurce singuri.

6. Povestea răului care căuta să devină ceva
Era un rău pe lume şi făcea numai rău. Şi căuta să devină ceva, adică să facă ceva bun. Dar nu i se primea. Fiind-că nu înţelegea pentru ce. Şi a devenit şi mai rău. A devenit aşa de rău că nu mai putea să facă rău. Făcea numai bine şi de la asta se enerva şi se făcea şi mai rău. Şi toţi l-au numit „binele” dar în realitate…

Iată cam așa desene generează subconștientul, în timp ce creierul este ocupat cu vorbitul la telefon, iar mâna nu mai este stâpânită de creier: e suficient un pix la îndemână.

Seria se va completa.

Inevitabil, mulți dintre noi s-au ciocnit sau se vor ciocni de situația când trebuie să stea în chirie (într-un imobil ce nu le aparține). N-a fost scutit de această problemă nici autorul acestui articol. Astfel, în căutarea unei mostre a unui contract de închiriere, și din cauza că nu a fost găsită o mostră suficient de bună, pun mai jos o creație proprie, o sinteză rezultantă din multitudinea de exemple de pe net, adaptată la realitățile crude ale vieții din Chișinău. Exemplarul atașat a fost semnat ultima dată pe 1 iunie 2012, probabil trebuie actualizat (nu promit, dar poate cândva, voi pune la dispoziție o versiune mai “coaptă”).

Contract de închiriere a imobilului (v1.1) – mostră