blogu' lu' castraveţ

„Leapşa”, „De-a atinsea”, în rusă “Сифа”, “Салки”. Acestea sunt denumirile generice ale unui şi acelaşi joc din copilărie, regulile căruia sunt foarte simple: unul îi aleargă pe ceilalţi până atinge pe cineva, transmițându-i, astfel, leapşa. Cel cu leapşa îi ia la alergat din nou pe ceilalţi participanţi. În regiunea în care am copilărit acest joc se numea „de-a pălita” (Te-am pălit! Tu păleşti!)
Astăzi, în curtea blocului în care stau, am auzit un nume nou al acestui joc. Vreo 5 copii se jucau „de-a coronavirusul” (Vadim e coronavirus! Fugiţi!).
Cum s-ar zice, приехали.

Spiritul de competiţie profund accentuat pe întreaga scară a evoluţiei, a reprezentat premisa apariţiei jocurilor ca activitate vitală primordială, acest fapt fiind şi acum suficient de evidenţiat la primate. Ca şi ramurile inferioare, homo sapiens sapiens a avut jocul la baza activităţilor sale: fie ca o modalitate de a învăţa lucruri noi, fie ca o modalitate de afirmare în societate. Astăzi jocul reprezintă ocupaţia zilnică de bază pentru copii şi un remediu de relaxare pentru adulţi.
Când suntem mici, dorind să ne refugiem în calitate de actor într-un univers virtual sau pentru a ne dezvolta curajul, intelectul şi abilităţile fizice jucăm în drum sau pe băncile şcolii. Jocurile ne sunt indispensabile. Read the rest of this entry »

Zilele trecute căutam ceva prin cd-urile mele mai vechi. Şi când colo, pe unul dintre ele am dat de o relicvă apărută la lumina zilei de monitor cam prin anul doi de facultate: Read the rest of this entry »

Să revenim la jocurile pe care le jucam în frageda tinereţe. Am vorbit despre ele într-un post similar. Am omis atunci o categorie reprezentatitvă pentru anii de şcoală: jocurile de masă jucate la ore. De obicei pentru ele era nevoie de un adversar, un pix şi o foaie. Read the rest of this entry »

În mahalalele unde trăiam, când eram mic, ieşeam seara în drum pentru a ne avânta în jocurile noastre preferate: Read the rest of this entry »