Balcani Trip 2016 – Albania
04.08.2016
Cea mai surprinzătoare țară din toate pe care le-am văzut. În primul rând pentru că contrastează vizibil cu celelalte țări balcanice. Nu degeaba i se spune țara contrastelor.
Pe vremuri (acele comuniste), conducerea țării a convins populația să se mobilizeze pentru a organiza o ofensivă puternică împotriva inamicilor imaginari ce amenințau hotarele țării. În conscință, pentru a nu atrage atenție la problemele sociale existente, populația era antrenată masiv în construcția obiectelor militare. Și în prezent; pe întreg teritoriul țării pot fi văzute o mulțime de buncăre cei ies din derma terestră ca acneea pe fața pubertină a unui adolescent.
Ca impresie, pe alocuri Albania de astăzi seamănă cu o Moldovă de acum 25 de ani. Dar lucrurile merg înainte.
De exemplu, pe malul lacului Shkodra, este amplasat cel mai fancy camping pe care l-am vazut vreodată.
Toate condițiile necesare, totul admirabil de îngrijit și curat. Neașteptat de bune condiții în această oază albaneză.
Campingul deține certificat ADAC – o organizație specializată bine cunoscută de camperii înrăiți.
Am campat deci lângă Shkodra o noapte, și a doua zi iar la drum. Nu înainte de a gusta delicatese locale (undeva pe lângă Tirana)
și să încercăm un Chișinău de-a lor
la un Lukoil de-a nostru Jukoil aproape ca al nostru.
Ce ar mai fi de povestit? GPS-ul nostru ne-a dus pe o scurtătură prin centrul Tiranei, și am ajuns fix în centru. Am așezat bacul de gaz al mașinii pe un dâmb extrem de proeminent, pe un drum de care nici în satele noastre nu găsești. Ca să verificăm dacă bacul e ok și de a ușura mârțoaga noastră pentru ca să poată ieși din borta ăn care am bagat-o, am coborât toți din mașină.
Pe stânga drumului – un bloc nou nouț, cu mașini noi parcate la scară. Imediat în stânga drumului, o râpă cu o priveliște spectaculoasă și un iz de rahat de mai mare dragul. Am plâns, am verificat bacul, ne-am bucurat, iar am plâns, și am pornit mai repede spre suburbiile Tiranei. Pentru centru, ne-a fost suficient.
La revedere Albania, oriunde te-ai afla.