Balcani Trip 2016 – Muntenegru: Maja e Jezerces
Seara am ajuns în Muntenegru, (în Vusanje, lângă Gusinje), ne-am campat la poalele munților, am gătit o ditamai cină din tăieței și tușoncă, am gustat pălinca lui Cristi și ne-am culcat. Abia a doua zi dimineața am realizat unde eram.
În general, cam toată perioada cât am bătut drumurile balcanice, ne opream noaptea pentru popas, deci fiecare dimineață ne oferea surprise vizuale.
Înainte de a urca, am trecut pe lângă o pajiște tăiată de un râuleț montan, pe care erau întinse umbrate, așternute grătare, întinse proțapuri cu mieluți aproape gata de păpat. Nimerisem în plin deznodământ de festival: festivalul diasporei emigrate din Plava și Gusinje, în mare parte în Statele Unite. De câțiva ani se adună aici, pe 1-3 august, pentru a-și revedea prietenii și rudele care au ramas sau care au plecat în altă parte. O imagine care impresionează, predomina cam pe la toate casele pe lângă care am trecut: în curtea casei vechi, cu tencuiala partial căzută, cu perdele îngălbenite de soare în geamurile spălăcite de timp și ploi, pe iarba proaspăt tunsă cu o perfecțiune geometrică, la masă, stau 10-15 adulți și copii, cu pahare de vin sau tărie (zice lumea că ”Dunea” se numește tăria lor artizanală) în față, depănând amintiri. Straiele de sărbătoare pe care le poartă toată lumea, contrastează puternic cu imaginea, aproape iluzorie, a casei în care aproape 20 de ani în urmă și-au petrecut copilăria unii, și-au crescut odraslele alții, iar ceilalți deja nu mai sunt.
Dar să lăsăm aceste digresiuni lirice, și să trecem la activitățile pionerești.
Cu toate că la nici 10 metri de poartă, se gătea miel, un Bobârlă muntenegrean a preferat picior de moldovan (că-i mai barosan). Vlad nu s-a sgârcit să i-l întindă cu dăruire, Bobârlă nu s-a sinchisit să muște din inimă. Incidentul a fost mușamalizat cu palincă pe rană, și cu o concluzie evazivă ”el îi nebun, și, așa se face?” (despre Bobârlă).
Vasea fără hartă de hârtie nu poate, deși are în rucsac vreo 3 feluri de GPS, pentru toate necesitățile.
După ce direcția topografică a fost determinată, Vasea și-a zăvodit sandalele și cu un ferm „iaca încolo trebu!”, a pornit în fruntea coloanei de tineri cutezători. Absența marcajelor pe cărarea ne bătută, nu i-a împiedicat pe pioneri să fie siguri de fiecare pas pe care-l făceau. Peisajele forestiere mângâiau plăcut ochiul, iar GPS-ul lui Vasea ne conducea unde trebuie.
După ce am frunzărit jumătate de pădure, și am băgat picioarele până la genunchi în solul acoperit din belșug cu compost acumulat de ani buni, am ieșit la lumină, mai bine zis la începutul traseului marcat.
Stupurile din mijlocul pozei, probabil sunt populate, certitudinea lipsește pentru că miere la ora ceea nu dorea nimeni. Și bine că nu.
Oricum am făcut aici un popas în stilul lui Vasea „hai, hai, repede, 5 minute. Repejor câte 200 de mililitri de alune, o ciocolată și înainte”.
Înainte de urcare, pionerii și-au completat ploștile cu apă de izvor, izvorul fiind situat lângă o cabană abandonată, dar care, în caz de calamitate ar fi servit în calitate de adăpost foarte la țanc.
Mai departe a urmat primul șoc de ascensiune. În dealul ce mergea prin pădure, până a deveni vizibil vârful Maja e Jezerces, pionerul a înțeles câteva lucruri:
- că aici nu-i Țîpova;
- că trusa medicală de 2 kile
putea fitrebuia lăsată în camping; - că rucsacul turistic, care numai gol are vreo 2 kile, trebuie urgent înlocuit cu unul special, în care precis o sa lipsească 3 rulouri de tifon, câteva sticluțe de iod, verde de briliant și alte chestii farmaceutice care nu strică dacă le ai la tine, dar mai bine să fii atent și să le lași acasă;
- că dacă o zis oamenii mai experimentați că trebuie să ei cu tine patru litri de apă, apoi trebuie să ei anume patru. Nu două și nu trei;
- că, indiferent de ce se întâmplă în ziua precedentă,noaptea înainte de escaladare trebuie de dormit măcar 6 ore (sau, cum e deprins organismul pionerului – cel mai bine 7);
- că trebuie de lăsat fumatul;
- că trebuie de început a alerga serios, nu așa cum am alergat până acum.
Deci, dacă ar fi respectat toate aceste reguli, pionerul nu avea să dea de greu la prima pantă. Or, altfel spus, dacă mîca era bunel… știți voi mai departe.
Cu pionerul totul este clar. Nu totul este clar cu Vasea.
Vasea la deal nu se ridică, Vasea la deal aleargă.
Vasea printre stânci nu merge, el zburdă.
La Vasea nu obosesc picioarele, la Vasea obosesc bocancii.
Vasea, la coborâre, este cam așa (aticipez puțin, video e făcut deja după ce Vasea a atins scopul acestei zile):
În fine, dealul cel greu a fost urcat, sub supravegherea înțelegătoare a lui Vlad (Vasea zburda în față, Vlad îi mâna din urmă pe cei care participau la un raliu de melci, pionerul stabilindu-se ferm pe a doua poziție din față, iar Mihaela… – Mihaela maladeț). Normal, am făcut popas (când a ajuns pionerul la popas, Vasea cu Andrei deja reușiseră să prindă o capră, s-o penească, s-o marineze, s-o prăjească, s-o mănânce, să tragă un pui de somn și să joace un belot).
Pentru pioner popasul a durat exact 10 minute, cât Vasea verifica GPS-ul. Apropo, popasul a fost făcut exact pe linia de frontieră între Muntenegru și Albania. Vameșii și grănicerii se evaporaseră cumva. Pașapoartele, totuși, erau cu noi, pentru că nu cunoșteam din timp situația la fața locului. Frontiera reprezintă un mic gard improvizat din bolovani, foarte slab evidențiat de altfel.
După aprovizionarea cu aproximativ 300 mililitri de alune, am pornit mai departe, cu noi forțe și multă încredere.
A urmat o porțiune de vreo 4 kilometri de cărare relativ dreaptă. Pionerii au întâlnit în cale vreo 4 lacuri glaciare, limpezi ca lacrima.
Pionerii l-au lăsat pe Vasea să alerge înainte, pentru că, în pofida insistenței lui, aceștia au decis să se delecteze cu apa unuia dintre lacuri, să-și înmoaie fața, și mâinile. Prea ademenitoare era. În general, cu ritmul pe care-l aveau, pionerul reușea să vadă doar cărarea de sub bocanci, nu și împrejurimile.
Am stat noi pe malul lacului, maximum 10 minute, Vasea în acest timp ajunse în vârful dealului.
La a doua pantă grea, pionerul a înțeles că ceea ce a înțeles la prima pantă, a fost foarte corect. Apa era pe sfârșite, de mers era încă mult. Era al 15-lea kilometru parcurs astăzi, în mare parte la deal. Pionerul a luat o decizie dureroasă pentru sine, dar necesară pentru toți membrii grupului. S-a oprit, a stat, a căutat argumente să urce mai departe, le-a căutat și pe acelea de a porni înapoi, s-a gândit ca să înțeleagă bine ce căcat urma să facă. Și a înțeles că decizia luată pe cap fierbinte coincide în linii generale cu decizia luată pe cap rece.
Aici s-a mai gandit și la asigurarea pe care o perfectase în Chișinău. Un moment important pentru astfel de trip-uri, este asigurarea medicală. Eu mi-o fac pe medasig.md obiectiv îmi place de ei cum lucrează (plus la asta, de câte ori m-am asigurat prin intermediul lor – niciodată n-am pățit nică).
Și a pornit încetișor înapoi. Acum a avut timp să contempleze și să fotografieze.
Prima țintă era lacul care i-a făcut din ochi la urcare. Acum trebuia de băgat în el măcar picioarele.
Până la urmă a făcut o baie tare bunișoară.
După, asta încet, fără grabă, pionerul a luat cărarea la pas.
Cel mai straniu lucru, este că în această zi echipa noastră n-a văzut nici un om. Abia spre seară, când pionerul a ajuns la știubeiele de albini, s-a întâlnit cu o echipă care făcea o promenadă de după amiază prin împrejurimi. Din cate spuneau ceilalți, în Muntenegru pentru hiking vin doar nemții (anume ei sunt acei care au predilecție pentru astfel de drumeții), de aceea și cărările sunt abia deslușite.
Treptat mi-am majorat ritmul pasului, ca să ajung mai repede la izvor. Pionerului ii era foame și sete. Paradoxal, dar în pofida promovatei teorii (a lui Vlad) că dacă ți-i sete trebuie să mănânci alune (pentru că ele conțin multă apă), doi pumni de alune setea pionerului n-au potolit-o. „Probabil trebuie trei”, s-a gândit pionerul, dar pentru că trei nu erau, trebuia de ajuns repede la izvor.
Abia, acum, pe cap rece și nesilit de nimeni am realizat ce distanță am parcurs, pentru că drumul înapoi, primordial la vale, mi s-a părut extrem de lung, deși mergeam repede, fără gram de efort.
La izvor am prânzit copios cu o bucată de cârnaț uscat, un colț de pâine și un ardei gras. Tot asta împins cu un strat gros de apă. Următorul popas, pionerul l-a făcut la știubei. S-a oprit când era ora patru jumătate fix. A încercat să găsească cărarea spre cabană (situată la vreo 5 kilometri de poiana cu știubei), a orbecăit vreo jumătate de oră prin marginea pădurii, prin care a ieșit acum 10 ore ghidat de GPS-ul lui Vasea. Atunci pionerul a luat a doua decizie corectă pentru ziua de azi. De a mai aștepta vreo 6 ore pe ceilalți membri ai detașamentului (după estimările făcute anterior, trebuiau sa ajungă cam pe la 12 noaptea) la poiana cu știubei, și de a nu căuta pe naiba prin pădurea cu râpi, o cascadă și fără marcaj.
Aici pionerului s-a relaxat total. A făcut un ceai de cimbrișor (relieful și flora, apropo, sunt similare cu cele din Țîpova), a făcut un rug pioneresc pentru a se lumina în alt sens, pentru a se încălzi (serile erau răcoroase) și pentru a alunga țânțarii flămânzi, și-a adus în ordine gândurile și planurile. Temperatura corpului pioneresc a fost optim echilibrată și de cele vreo două duște de palincă (un pioner fără rezerve, nu este pioner).
Șase ore au zburat pe neobservate. Într-un final s-a auzit grai moldovenesc, după care s-au zărit luminile frontalelor. Ceilalți pionerii se întorceau acasă, vii și nevătămați. Unul din ei a atins vârful Maja e Jezerces (2694m – cel mai nalt punct al masivului Prokletije și al sistemului montan din care face parte acesta – Alpii Dinarici, situat pe teritoriul Albaniei), ghiciți cine.
Ne-am pupat, am băut niște ceai de cimbrișor, am mai tras o dușcă de palincă și ne-am pornit spre cabană. Și nu, nu prin pădure pentru că „tre să șii nebun să te pornești înapoi, noaptea, prin pădure” (Asta Vasea a zis, Vasea, imaginați-vă. NU crdeam că am să aud asta vreodată).
Am ajuns la cabană cam cu dispoziția „auz, n-ai o cană de apă, că așa de tare ni-i a mânca, tucma n-am unde dorni”. Am cinat, ne-am culcat. Gata.
P.S. Nu gata, urmează o altă zi în Muntenegru.
[…] Urma Muntenegru. […]
Balcani Trip 2016 – Serbia
17 Aug 16 at 17:04