blogu' lu' castraveţ

Intro
{
Data trecută, când a fost prinunţat pentru prima dată toastul despre iniţiativă, cutezanţă şi susţinere, la iniţiativa lui Pavel acesta a fost poreclit “Iota Kappa Sigma”. De la toast a venit şi principiul întitulat similar, scris şi principiul “IKΣ”. E bine să ştii.
}

Planurile de vineri au fost amânate pe sâmbătă. Planurile de sâmbătă au fost amânate pe duminică. Planurile de duminică au fost amânate. Cam acesta era lanţul logic care-i apropiau pionerului ziua de luni. Duminică, pe la orele 12:00, pentru pioner, această idee reprezenta o catastrofă. Şi când toate ţolurile din casă au fost bătătorite de-a binelea de plimbările agitate ale tălpilor pionereşti, ciocnindu-l pe cel din urmă de peretele fatalităţii, a sunat telefonul. În acel moment pionerul nu ştia că în acea zi de duminică, avea să se convingă încă o dată de eternul principiu al scopului pus cu înverşunare: dacă-ţi doreşti ceva foarte tare, ţi se va întâmpla neapărat. Pionerul, vineri seara, îşi dorea foarte tare să ajungă la Puhăceni, chiar în week-end-ul care bătea la uşa săptămânii în plină desfăşurare, cât de paradoxal n-ar suna acest fapt. Deci, a sunat telefonul. Era duminică, era 2look care în acea vineri vorbise cu pionerul şi ştia despre marea dorinţă a acestuia, ba mai mult decât atât, era sigur că pionerul, la acea oră, îşi încălzeşte palmele deasupra mangalului încins, acolo unde şi planificase. Era duminică, era soarele în zenit, era iarnă, dar pionerul era acasă. Şi era mare dosadă. Dar. După câteva minute de discuţie interesantă la telefon, după puţine negocieri cu ambele părţi de lângă cei ce ţineau dispozitivele de comincare fără fir la ureche, planul pentru acea zi de duminică a fost stabilit şi pus în aplicare fără ezitare. 2look şi-a luat calul, puşca şi nevasta (cu tot cu odraslă), pionerul şi-a luat mangalul, puşca şi
nevasta (încă odraslă) şi pe-aici le-a fost drumul, adică pe la Ciocana.
Drum. Copaci. Bancuri vesele. Până s-au văzut la faţa locului.

Cărarea pe unde câteva luni în urmă alergau zglobii pionerii, va fi peste câţiva ani umbrită de Read the rest of this entry »

Nu, n-am avut aparatul de fotografiat cu mine. Nu! Nici şoferul n-avea aparat de fotografiat. Nici eu, nici el n-avea camera la mobil. De aceea eu nu vă pot arăta ce-am văzut eu acum o oră pe drumul Stăuceni – Criuleni. Totul este alb, chiar dacă ultima dată a nins două săptămâni în urmă. Copacii îs plini de promoroacă. Anume azi este momentul cela că dacă ar ninge, ar strica feeria albă aşternută peste ţară şi copacii ei. Cum ieşi din Chişinău – nimereşti în poveste. Cum intri în Chişinău – parcă nimereşti într-un loc periferic păros. Pe toloaca din satul Boşcana şase băieţi jucau hochei pe o băltoacă de vreo 100 metri pătraţi, de aceea cred eu că promoroaca degrabă n-ar să cadă. De aceea, dacă există momentul perfect de dus la Ţîpova, atunci azi este acela. Şi mine, şi poimâine şi mai răspoimâne. Da dacă nu la Ţîpova, atunci la Puhăceni. Dacă nu la Puhăceni, atunci în oricare pădure din afara oraşului. Aşa că, gătiţi-vă aparatele de fotografiat, acele de frigărui şi luaţi-vă rămas bun de la Chişinău pentru următoarele 3 zile. Care poate. Eu, sânge din nas să curgă, că am să pot. Nicicând iarna nu fu mai frumoasă doar că noi n-o vedem.
Gata. Amu la lucru, mai este o zi jumătate.