blogu' lu' castraveţ

[M] – Tati, da de ce in Moldova este asa unu nene, pe care-l cheama ca pe o leguma?
[T] – ?
[M] – Castraveţ.
[T] – Aa, asta-i Dinu Castraveţ. Castraveţ – ii asa numele lui de familie.
[M] – Da se poate pe dansu de numit pur si simplu Castraveţ?
[T] – S’poate.

Aş vrea acum să stau undeva la ţară, în faţa unui beci, sub lumina unui bec slab aşezat pe un scăunel de lemn la o masă de lemn. Deasupra capului printre frunzele dese de vie să bată o lună plină, să miroase a vară şi să ţuruie greierii. Pe masă să stea o bucată mare de pâine de casă, o farfurie de caş proaspăt, nişte cozi de ceapă verde, vre-o câteva roşii tăiate felii, o solniţă cu sare un ulcior mare de vin, vre-o trei căni de lut şi câte un prieten bun în spatele lor. Şi să stăm aşa ore întregi, să vorbim despre lucruri mărunte şi vesele. Şi din când în când să mai hămăie un câine şi la poartă să mai apară un prieten bun şi vechi pe care nu l-am văzut demult, şi noi, cei de la masă să-l chemăm gălăgioşi înăuntru. Şi iar să stăm, să vorbim, mult, despre lucruri mărunte şi vesele.

Way drujilor, voi pe mini mă auziţi?

În mahalalele unde trăiam, când eram mic, ieşeam seara în drum pentru a ne avânta în jocurile noastre preferate: Read the rest of this entry »