blogu' lu' castraveţ

Se vorbeşte că anume în Ţîpova Ştefan cel Mare s-a cununat cu soţia sa Maria Voichiţei. Se vorbeşte că în aceste locuri se află unul dintre cele mai puternice puncte energetice de pe pământ. Se vorbeşte că la jumătatea lunii iunie 2010 Ţîpova a fost vizitată de Dalai Lama. Toate astea ar părea doar nişte zvonuri dacă n-ai vedea cu ochii proprii tot ceea ce se întâmplă acolo sau mai bine zis, dacă n-ai trăi în sânul Ţîpovei câteva zile, aşa cum o fac pionerii de fiecare dată când pleacă într-acolo.

O revelaţie a fost cea de sâmbătă dimineaţa, când pionerii au descoperit lângă piatra dorinţei capodoperele unui autor necunoscut. Să fie el autor sau plagiator nu se poate spune, cert e că a fost mai sârguincios decât precedentul:

Ei da revelaţiile ca revelaţiile, da activităţile zilnice de bază trebuie respectate. Acestea constau preponderent din papă

şi joacă. Cea mai bună joacă pentru un pionier este urcatul dealurilor şi coborâtul văgăunilor. De astă dată, ei au urcat pe lângă căciula lui Decebal, şi s-au oprit pe câmpie unde creşte iarbă,

multe floricele nemuritoare,

şi drept dovadă că zilele anterioare a plouat (vineri seara, când au coborât în vale, cărarea era umedă şi lunecoasă, iar depresiunea era scăldată în ceaţă), o sumedenie de ciuperci, care, din motive de scepticism, n-au fost încercate la grătar.

De la ciupercă, ei au pornit pe drum, spre începutul începuturilor pârăului care curge deasupra oraşului păsărelelor. În canion de fiecare dată în faţa ochilor răsar tot mai multe detalii. De exemplu deja cunoscuta carieră de piatră a săpătorilor necunoscuţi:

Tavanul acestei cariere este sedimentat cu un strat gros de scoici, ceea ce reprezintă dovezi incontestabile ale unui trecut subacvatic al acestor locuri.

Mai aproape de oraşul păsărilor, apar tot mai multe urme recente al activităţii umane: ruguri abandonate, fotografii ale foştilor oaspeţi sau monumente sculpturale. Iata una din ele: partea bucală a unei statui nefinisate (în popor – gura cu dop de sticlă de garafă cu strugure de poamă pe dânsa. Eu aş cumpăra o aşa minunată garafă),

Mai cu seamă, întâlneşti o sumedenie de opere ale vânătorilor de insecte:

Acesta este unul din traseele care merită parcurse, dacă tot ajungi la Ţîpova. Un alt traseu, cel mai important, este cărarea care duce la mănăstire. După ce cobori pe scările unei alei mirifice cu pereţii din vegetale neidentificate, ajungi la balconul care duce nemijlocit la uşa mănăstirii.

Sub acesta, rar observată de trecători, se află o altă construcţie rupestră: mai multe odăi adiacente săpate în stâncă, fără pereţii frontali, unde probabil cândva se vor extinde locuinţele călugărilor.

Până atunci însă, acestea servesc drept pânză pentru mesajele grafice ale generaţiilor proaspete.

Balconul este conectat cu aceste cămări printr-o scară săpată în stâncă, pe unde probabil au păşit şi contemporanii lui Ştefan cel Mare. Urcând de la cămări pe aceste scări, ajungi în capătul balconului unde dai de o chilie, arhitecţii căreia sunt vântul, ploaia şi timpul.

În interiorul acesteia se dematerializează dorinţele vizitatorilor lăsate pe nenumăratele hârtiuţe cu care este ticsită peştera.

După ce-şi lasă o dorinţă, în calea drumeţului apare vestita mănăstire Ţîpova.

Când pionerii au ajuns înăuntru, părintele Policarp tocmai se pregătea pentru slujbă. Pionerilor nu le-a rămas altceva decât să-şi tragă sufletul după o plăcută oboseală de mers şi să lase energia universului să pătrundă în toate fisurile spiritului şi cugetului.

După trei zile de astfel de experienţă te întorci acasă un alt om. Vizitaţi Ţîpova, dar aveţi obrazul şi păstraţi-i curăţenia şi liniştea.

P.S. La sfârşitul acestui articol, vreau să fac două adresări:
– Pentru paţanii şia care o lasat trii maşini sus lângă copăşel, ş-o pus corturile lângă izvor şi la răşit jinu în albia izvorului: way, nu mai făşeţ aşa, data viitoare o să rămâneţi fără lababuhă, bacavuhă şi de ce nu, s-or găsi care şi la bot v-or da – aşa, pozitiv şi foarte energetic. Cortu se pune nu lângă izvor, jinu, vodca, vivacola şî şi mai aveţ voi acolo se răceşte în pârău.
(eh, îmi pare rău că n-am documentat aceste fărădelegi tupeiste)

– Măi băiete, ţi-ai uitat poza pe perete, sus pe perecladină, mai jios de vodovpadină.