blogu' lu' castraveţ

Posmotrel s-o adresat normal. Totuşi vreau să fac o mică precizare. Dacă totuşi plionca nu se rupe şi reuşiţi să ieşiţi afară cu nasul curat, apoi dacă pe asfalt, ap merge asta:

Da dacă pe omăt ap mai bine asta:

Până una alta, la mulţi ani!

O spus ca toamna se numără bobocii. Ei, o brânză, deşi există o expresie mult mai reuşită pentru ideea pe care eu am intuit-o şi unii au şi înţeles-o. Bobocii se numără chiar iarna, şi cu cât este mai aproape anul nou, cu atât numărătoarea este mai crâncenă. Toţi scriu despre 2010, toţi îşi numără bobocii lor. Am început şi eu să număr şi numărătoarea mea s-a terminat repede nu ştiu cum. De aceea probabil Anul nou şi ziua ta sînt cele mai depresive sărbători, de aceea oamenii încearcă să le facă cele mai frumoase şi mai rupte. Am impresia că pe 31 decembrie eu am să rămân fără concluzie pentru 2010, adică foarte frumos, calm am să las 0 să se transforme în 1 fără ca eu să observ şi să fac vreo numărătoare. De fapt, nu, este o concluzie: 2010 o trecut foarte repete. Şi în general în ultima vreme timpul trece foarte repede. Şi toata treaba asta mătincă de la stat locului. Trebuie ceva de făcut.

Iaka tare mulţi cetăţeni se narâvesc uneori la neplăceri. Şi le-am tot promis c-am să le spun vorba lui Ştefan cel mare. Mă mir că unii nici până acum nu-l ştiu. Deci, a sosit momentul.

Episodul 1.
Ştefan cel Mare, îşi hodinea binemeritat osul într-o baie cu aburi, la el în castel. Şi cum stătea el întins pe o lejancă de lemn cu câte o mândră sub fiecare subţioară, la un moment dat, se deschide cu putere uşa şi un oştean colbăit şi îngheţat cade la picioarele domnitorului.
– Ştefane, dau turcii.
– Cum asta, „dau turcii”…iară?
– Da, Măria ta, vin turcii.
– Dap câţ îs ei?
– Cinzăşi de mii.
– Strânge oastea, mergem la război.
Şi se adună 50 de mii de turci pe-un deal şi 15 mii haiduci moldoveni pe alt deal, cu Ştefan cel Mare în faţă. Şi cum stătea el pe vârful dealului cu pletele în bătaia vântului şi chipul în bătaia soarelui, puse mâna dreaptă cozoroc la frunte, privi în zare, după care ridică mâna în sus şi strigă o dată de răsunară valea:
– Oşteni! Pizdeaaaaalăăăăăăăă!!!
Într-o secundă pe deal rămase doar un nor mare de colb, iar toată oastea Moldovei era pe celalalt deal şi cum dădea în turc, aşa dădea. Dacă au scăpat vii vreo cinci turci.

Episodul 2.
Ştefan cel mare stătea în cel mai mare beci de pe timpurile celea şi cinstea cu toată sfetnicimea câte un negru de Cotnari, chefuiesc, cânta, râd. La un moment dat din întunericul beciului, abia răsuflând, apare un oştean, ud, îngheţat, flămând.
– Ştefane, dau turcii.
– Tu glumeşti…
– Da, Măria ta, serios, dau turcii. Câtă frunză şi câtă iarbă.
– Asta câţi?
– O sută de mii.
– Strânge oastea, mergem la război.
Şi se adună 100 de mii de turci pe-un deal şi 15 mii haiduci moldoveni pe alt deal, cu Ştefan cel Mare în faţă. După cum observaţi în războiul precedent n-a murit nici unul. Şi stătea Ştefan pe vârful dealului cu faţa în ploaie şi cizmele în glod, pletele ude, şi puse el puse mâna dreaptă cozoroc la frunte, şi privi el în zare, şi ridică el mâna în sus şi strigă o dată de fulgeră cerul:
– Pizdeaaaaalăăăăăăăă!!!
În câteva clipe toată haiducimea era pe dealul vecin ciomăgind de săreau scântei din ţestele turcilor. Dacă s-au salvat vreo treizeci de turci.

Episodul 3.
Istambul. Palatul Sultanului. Baiazid stă în picioare în faţa tronului umblând agitat de colo încoace, privind cu furie capetele plecate până în pământ ale ofiţerimii turceşti.
– Cum! Cum, luna mea, v-au rupt ăia?! Cum băăă?! Hai, pot să înţeleg, voi 50 şi ei 15 da voi o sută şi ei 15 mii, nu se poate! Băă, vă zbor capetele!
La un moment dat, cel mai bătrân ofiţer ridică ochii şi spune:
– Baiazide, are Ştefan cel Mare un cuvânt magic: îl strigă odată şi toata oastea lor devine vrăjită, vine şi luptă de nu-i ia nici arcul, nici suliţa, nici iataganul.
– Păi iată tu, caută un băiat mai sprinten şi trimite-l să afle cuvântul magic.
Spionul se întoarse peste două săptămâni. Cum intră în palat, deschise cu putere uşile, din fugă căzu în genunchi şi lunecă aşa până în faţa tronului, de cum ajunse căzu cu capul în pământ.
– Măria ta! Am aflat cuvântul. N-am reuşit să prind ce înseamnă, dar are o putere magică. La fiecare antrenament Ştefan îl pronunţă. Era să mă prindă, aşa că n-am reuşit sa aflu ce înseamnă, da sună el cam aşa: “pizdeală”.
– Bine oştene, glăsui Baiazid. Să se adune toţi bărbaţii din imperiu şi să meargă la război.

Episodul 4.
Codrii Moldovei. Ştefan cel mare la vânătoare. Şi cum alerga el cerbii prin pădure, de după un copac răsare un oştean abia răsuflând. Ştefan se apropie.
– Ştefane, dau turcii.
– Bă! Nu-i posibil aşa ceva! Ăştia sînt proşti.
– Câţi sunt ei?
– 200 de mii.
– Strângem oastea, mergem la război.
Şi se adună oastea lui Ştefan cu 15 mii haiduci moldoveni pe-un deal şi 200 de mii de turci pe alt deal. Toţi îmbrăcaţi în zale noi-nouţe, iataganele ascuţite ca para focului, coifurile lucesc în bătaia soarelui şi toţi, în mănuşi din piele de cerb, sincron, într-un ritm înfiorător, pălind cu pumnul mânii drepte în piept. În bătăile acestui ritm prevestitor de moarte, răsunau văile şi se cutremurau munţii şi se auzea glasul stins a celor 200 de mii de voci: Pizdeală! Pizdeală! Pizdeală!
Ştefan cel Mare, puse mâna dreaptă cozoroc la frunte, privi în zare, şi ridică el mâna în sus şi strigă scurt:
– Amuş!

Şi, în calitate de bonus, încă două, despre Ştefan.

***

Ştefan cel Mare îi strânge pe oşteni înainte de bătălia de la Podul Înalt şi le spune:
– Bă, nenorociţilor, să nu dea dracu’ să vă-mbătaţi în seara asta ca porcii şi să nu fiţi mâine la 8 pe câmpul de bătaie. Aveţi ruşine, că ne-aşteaptă oamenii ăia… că n-or veni degeaba.

***

Ştefan cel Mare convoacă boierii la o şedinţă.
– Boieri dumneavoastră, trebuie să trecem la economii severe, cheltuim prea mult cu ascuţitul săbiilor, de-amu propun să-i tăiem pe turci în trei, să nu-i mai tăiem în patru.
– Da di şe să faşem economii, Măria ta?
– Din cauza datoriilor externe!
Peste vreo lună, iar şedinţă, turcii să fie tăiaţi numai în două, pentru economie cu ascuţitul săbiilor.
– Da’di aşe, Măria-Ta?
– V-am spus. Din prişina datoriilor externe!
Altă şedinţă, turcii să fie de-amu numai înţepaţi puţin, sabia să fie trasă uşurel…
– Da’ şe-s datoriile aiestea externe, Măria-Ta?
– Apoi, boieri dumneavoastră, datoriile externe nu sunt ale mele, nu sunt ale noastre, ci ale urmaşilor urmaşilor noştri, în veacul veacurilor!

Fotografiat la 2010.11.06, în Valea Trandafirilor.

Seara de vineri a fost planificată cu două săptămâni înainte. De aceea, pionerul pe la 16:00, după ce a băgat în geantă un ştergar, o pereche de ciupici de baie şi o mătură de mesteacăn, a tras clampa uşii de la casă prin partea cea mai apropiată de afară. Afară ningea ciobăneşte. Cu aceste minunate accesorii, prin zăpada proaspăt aşternută, pricopsindu-se pe drum şi cu altele, la fel de indispensabile, întruchipate în peşte sărat şi bere el s-a îndreptat acolo unde în fiecare an pe această vreme, se adună cu colegii săi de breaslă. La saună. Pentru nimeni nu este secret ce se întâmplă într-o saună când acolo se află 12 oameni sănătoşi: bere, peşte, bătaie cu mătura, curăţare cu aburi, spălat cu omăt, bazin, bancuri, toate acestea într-o succesivitate şi pondere aleatoare. Dar numai o combinaţie unică poate să ducă la un plan grandios. De marele plan din ziua următoare pe cei doi îi despărţea doar pokeru-l pe care nişte băieţi cucuieţi (alţi băieţi) l-au organizat pentru a colecta 22 mii de lei pentru nişte copii orfani în cadrul unei acţiuni de crăciun.
După ce-a jucat vreo trei partide, timp în care fisele poker din faţa pionerului s-au transformat în promile, tinerii cutezători au plecat acasă pentru a fierbe până la urmă marele plan. Aşa s-a terminat vinerele. Sâmbăta s-a început foarte repede, aproape imediat. Cu împachetarea rucsacului. În câteva ore, foarte lent, pionerul, Beorbe şi Liviu erau deja în viteazul cal năzdrăvan, cu nările aprinse, lăsând amprentele potcoavelor pe drumul Orhei-Rezina.

Drumul, spre mirarea calului, era foarte bun, zăpada de pe drum a intrat toată în găuri, de aceea găurile erau aproape nesimţite iar drumul – neted şi catifelat. Spre Ţîpova circulă mult transport, inclusiv un autobuz de rută, deci calea este foarte accesibilă.

La 17:24 s-a împlinit visul pionerului care-l chinuia de mulţi ani: Read the rest of this entry »

Andrei fugea. 120. Cam atâtea zvâcnituri de timpane numără el timp de un minut. Chiar dacă baba Vera-i spuse când era mic că are „parocserţa”, după douăzeci de minute de fugă, putea grămădi în gură suficientă salivă ca să blesteme noul gard de la club şi totodată să-l înconjoare. 124. Câinii din mahala, cât n-ar fi de straniu, tăceau. Andrei scrâşni un „blea” sănătos şi coborî sub pod. Andrei se aşeză. 100. O sută de bătăi pe minut numără Andrei, o sută de kilograme avea poarta răzămată de pod, o sută de dumnezăi erau prezenţi acolo, intre Andrei şi poartă. O sută de lei avea să-l coste blagoslovitul ştraf, pogorât de pe preacurata chitanţă de la primărie şi o sutădempărţitlatrei de drumuri după acea zi avea să facă Andrei de la farmacie până la casa primarului.

P.S. Fix peste un an fata primarului a încetat oficial de a mai fi numită fată.

Niciodată n-am scris un post atât de scurt şi atât de plăcut: eu îs în otpusc.

Ţ-închipui, vin dimineaţă la lucru şi mă uit, tăt îi plin. Şi vâd între doi copaşi un loc liber. Taman un pudel îşi făcea treburile acolo. Aştept până termină, îndrept oglinda şi dau în urmă. Şi-l zăresc: unu măşcat şi proaspăt. Eu întorc volanul, cotesc, feresc oglinda de copac, dau în urmă până la capăt şi mă opresc. Ies, mă uit pe sub roţi, parcă nu se vede nică. Şi m-am dus la lucru. Amu, seara o vinit fumeia pe la mine, mă aştepta lângă maşină. Eu ies de la lucru, descui maşina şi pornes. Încălzesc motorul, dau soba la maxim că lu a me îi plaşi când încălzeşte la chişioare. Pornesc muzică şi ne pornim. Când ajiung la Ştefan, mă uit: pute. Mă uit la a me, îi pute şi ii. Eu îi zic, uită-te la chişioare. Curate. Dau pe obocină, mă opresc şi ies din maşină. Şi m-an uitat eu parca avem un lostopană de frunze pe talpă când mă suiem în maşină, da ni s-o părut c-o chicat. Ies eu, mă uit da de papucul meu între frunze şi talpă taman câcatu şela de dimineaţă. Eeee, dap nu m-am dus eu la magazin, am cumpărat două stecle de apă minerală, ş-un rulon de hârtie de veceu, şi-am tot frecat talpa până le-am făcut ca noi. Ne pornim noi. Deschid oleacă fereastra să iasă putoarea. A me o zis la un moment dat: gata închide, c-o ieşit şi porneşte soba, c-am îngheţat. Eu închid fereastra, pornesc soba şi merjem. Mai merjem oleaca – iar pute. Mă uit, da la mine pedala de la frână e plină de plastelină de pudel. Ap iaca aşa, m-am ferit să nu-l calc cu roata. Ţ-închipui.

True story.

Se caută copywriteri într-o companie de succes. Cerinţe faţă de candidat:
1. Capacitatea de a compune texte clare de genul:

Succesul şi prosperitatea unei naţiuni trebuie şi poate fi garantată doar prin asigurarea unor principii politice nete, sigure şi eficiente, şi doar în cazul unei viziuni clare dintr-un punct bine definit, al unei guvernări stabilite de o forţă motrice competentă cu atitudine civică adecvată faţă de valorile naţionale şi etnice ale poporului acestui stat, cultura şi valorile cărora merită şi trebuie respectate, promovate şi poziţionate ferm pe platoul relaţiilor internaţionale atât în vecinătatea nemijlocită a hotarelor statale cât şi formaţiunile economice mondiale, ceea ce denotă aportul nemijlocit al partidului nostru pentru aceasta.

sau foarte-foarte clare de genul

Războiul politic trebuie oprit

2. Cunoaşterea de limbi străine:
engleza – bine
româna – opţional
rusa – la perfecţie, obligatoriu

3. Stare fizică impecabilă (torsul – obligatoriu, coloana vertebrală – poate lipsi în general)

4. Reputaţie impecabilă.