blogu' lu' castraveţ

Archive for November, 2011

Bancuri cu scârbă

without comments

Doi cumatri stau la un pahar de vorba. Vorbesc despre una, despre alta. La un moment dat unul cade rau pe ganduri, de parca pierduse darul graiului.
[1] – Ce ai, bah?
[2] – Las-ma cumatre, sunt mahnit…
[1] – Hai spune…
[2] – Intelegi, nu pot, mi-i rushine…
Primul l-a convins pana la urma sa-i spuna, ca doar sunt cumatri si la greu cumatrii se cunosc.
[1] – Apoi mai tii minte cynd am fost in deplasare in Sudan?
[2] – Da.
[1] – Apoi atunci m-am facut varza intr-un bar… shi un negru mi-o facut felul in veceu.
[2] – Ei hai lasa, nu te mai amara. Se mai intympla.
[1] – Da chiar ma bucur ca ti-am spus, mi s-a luat o piatra e pe inima.
Al doilea parca s-a mai inviorat la inceput, da dupa un timp iar a cazut pe ganduri.
[1] – Auzi, bah?. Nu ziceai ca ti-a trecut scarba?
[2] – Stii, de atuncii au trecut doi ani, da el nici nu scrie, nish nu suna, shi la telefon nu raspunde.

Şi încă unu, despre şurum-burum, tot cu scârbă:

Doi moldoveni s-o dus la Truscaveţ la sanatoriu. Şi o îmblat ii pe la saune, pe la băi, pe la izvoare, peste tăt locul. Şi iaca că în ultima zi, văd ii in sanatoriu pe o uşă scris “Masaj”.
– Wai tu, dap noi la masaj n-am fost.
– Hadem!
Ion intra primul. Masajistu – un gruzin.
[G] – Prahadi daragoi, razdăvaisea.Lojisi na stol.
Ion, se dezbracă până la chele şi se întinde mulţumit pe masă.
[G] – Masiaj shei sdelati?
[I] – Sdelati! Sdelati!
I-o făcut.
[G] – Masiaj spini sdelati?
[I] – Sdelati, toje! Sdelati!
I-o inmuiet gruzinu schinarea, frumos, cu uleiuri feliurite.
[G] – Masiaj nog sdelati?
[I] – Sdelati!
[G] – Masiaj nog sdelati?
[I] – Dapcum!
[G] – Şiurum-burum sdelati?
[I] – Tăt sdelati. Tăt şi este.
Nu reuşi ion să termine vorba, că simţi o tăietură undeva înăuntru, pe lângă şira spinării. Gruzinu şi-a făcut treaba. Ieşi Ion cam mâhnit din cabinet. Vasile îl întreabă:
[V] – Cum masaju? Normal?
[I] – Da, da, du-ti şi tu, confirmă Ion, ca un frate moldovan ce este.
Povestea se repetă.
După ce-au plecat ei din sanatoriu, au urcat în avion şi au cam tăcut tot drumul. La un moment dat, Vasile îl întreabă pe Ion:
[V] –Auzi, da ţie masaj la gât ţi-o făcut?
[I] – Da da, ni-o făcut.
[V] – Da la schinare ţi-o făcut?
[I] – Da da, ni-o făcut.
[V] –Auzi, da la chişioare?
[I] – Şi la chişioare ni-o făcut.
[V] –Da masaj de ista, şurum-burum?
[I] – Nu.
[V] –Niş nia.

Written by castraveţ

November 26th, 2011 at 8:56 pm

Posted in Bancuri

Tagged with , ,

Ştergere de memorie

without comments

Tot ce se dărâmă în oraşul acesta al nostru, se dărâmă inevitabil pentru cauza nobilă a progresului. Autorităţile bagă zi de zi în ochii noştri gust. Educă în noi cu multă sârguinţă simţul frumosului absolut: vagoncă, reclamă şi fasade (asta aşa, o tentativă de a-i fura pâinea lui posmotrel). Se strică mult şi repede, ca să nu observe nimeni şi se acoperă imediat cu panouri publicitare pentru cei care dacă chiar şi au observat, nu au când se gândi la asta, pentru că le trebuie să se gândească mai degrabă la cum să devină broker în 10 zile, să obţină iute un credit sau să meargă să vadă şi la adresa de pe billboard, poate totuşi la ei cimentul e mai ieftin decât la ceilalţi. Asta aşa, oleacă de lirică.

Chestia e că fotografia asta a lui Dumitru Ciorici o fost ca o pălitură cu rigla de urolog sexopatolog la voencomat (cine o fost cu şcoala la control medical pentru a intra în rândurile cadrelor apte militar pentru apărarea acestei patrii, ştie despre ce-i vorba).

Atunci, pe când învăţam la Real, de 20 de lei primiţi de la părinţi pentru două săptămâni sau o lună, în “Anotimpuri” puteai cumpăra 6 pizza şi 6 Coca-Cola pentru a servi cordial colegii care te-au pândit şi ţi-au chicat intenţionat pe coadă în momentul când călcai pragul acestei minunate zavedenii cu speranţa de a pune începutul unei frumoase poveşti de dragoste înfiripată cu colega de bancă după ce-aţi spălat clasa, după ore, în cabinetul de istorie.

În anii buni la “Anotimpuri” ne adunam la întâlnirea cu absolvenţii.

Acum nu mă bag să întreb de ce s-a distrus (asta pe lângă faptul că iniţial cafeneaua nu era de culoarea “kinder surprise” („galgoci împluţi pe neprins de veste”sau „детская неожиданность”) şi n-avea gard cu aluzie leopardică), să analizez problemele manageriale sau economice ale proprietarului sau să aflu ce se va întâmpla în acest loc la sfârşitul anotimpului. Da VOI lămuriţi asta la zeci de mii de studenţi de la medicină, de la fostul ULIM, din Blocul I al UTM, elevi de la Real şi de la încă vreo câteva zeci de licee din spirala de 2 kilometri rază şi vreo 16 ani lungime.

Written by castraveţ

November 25th, 2011 at 2:11 am

Idite Nahui Party

with 5 comments

Băieţilor le cam crapă răbdarea. De-aceea viitorul apropiat se vede cam aşa:

Va fi o duminică călduroasă de primăvară. Primii muguri şi primele fire de ierbuşoară vor începe să răsară. Privită din cosmos, Moldova se va acoperi cu pete de o nuanţă verzuie deschisă. În acea zi de martie, prin iluminatoarele staţiilor orbitale, va putea fi lesne contemplată o dinamică neobişnuită: sute de coloane minuscule alcătuite din puncte negre, la 9:00 vor părăsi abundent petele sure, îndreptându-se înspre petele verzui. Numai cu nişte telescoape puternice observatorii de pe staţiile orbitale vor putea să-şi dea seama că coloanele de puncte negre cară cu ele câteva sute de mangaluri şi câteva zeci de mii de ace de frigărui. Şi lozinci.

La momentul actual, estimările economice ale acestui plan uragan se prezintă în felul următor:
Participanţi: 750
Şaşlîc: 247,50 Kg
Cantitate de alimente, inclusiv şaşlîc: 1335,5 kg

Aceşti indicatori vor mai creşte – timp mai este.

Un sistem de calcul pentru eventuale modificări poate fi găsit aici (dublu click pe imagine pentru download):

Acest sistem va fi util pentru orice mişcare pro-şaşlîc.

P.S Acum serios: N-ar fi deloc rău ca pe 18 martie să avem un motiv rigid de a merge la vot. Deocamdată, acest motiv lipseşte. Acei care pot motiva n-ar strica să se autosesizeze. În caz contrar, pe 18 martie 2012 se va crea o criză acută de carne în ţară. Şi de ace de frigărui.

P.S2 Mie mi-i interesant IDITE NAHUI PARTY, ca “party” se trage de la “chef” sau de la “partid”. Aşa iaca o întrebare retorică.

Written by castraveţ

November 16th, 2011 at 2:39 pm

2011.11.05: Pa duri la paduri 3

without comments

Şi anul acesta, entităţile cele mai puţin friguroase şi mai puţin puse în situaţii matrimoniale, ale unui detaşament mai vechi, au făcut ceea ce fac toamnă de toamnă, trei ani la rând deja. Şi fac ele (entităţile, sau hai, să le zicem tot pioneri, ca şi mai înainte) cam următoarele: cu toţi receptorii lor meteorologici şi mai cu seamă cu cele mai sensibile terminaţii nervoase ale cururilor lor, depsitează cu certitudine ultimul weekend fără brumă şi merg la pădure. Una, din apropierea oraşului, ca să nu obosească şoferii şi să nu se înopteze înainte de a lăsa trupurile obosite pe paturile calde de la casele cui le are.
Deci purces-am.
Padurea se află la marginea Durleşti-ului. La ieşirea din Durleşti, la intersecţie cu Poltavca (şoseaua Chişinău – Leuşeni) am dat peste acest minunat tablou.
Padure Buiucani

La prima vedere s-ar părea ca nu este nimic ieşit din comun: moldovanul este strângător din fire iar acestea sunt scaunele de la „Patria”, aruncate mişeleşte de stăpâni imediat după renovarea cinematografului iar un om gospodar le-a găsit trebuinţă. Aşa s-ar părea la prima vedere.
Read the rest of this entry »

Written by castraveţ

November 15th, 2011 at 12:24 am

Anim’est 2011. Chişinău.

with one comment

Când purtam cu trufie şi naivitate costumul de student, ca la oricare student, se întâmpla să chiulesc uneori ziua de la ore pentru că noaptea n-o dormisem. Motivele erau diferite: sau că administram 10-20 de calculatoare într-un internet club pentru 700 lei pe lună, sau că scuturam împreună cu Joric şi Uric o halba de bere (în care pluteau a priori trei câte cinzeci de vodcă şi trei paie) la Haos – discoteca care ne servea drept viză de reşedinţă nocturnă, aflată la doi paşi de apartamentul pe care-l închiriam pe Renaşterii, sau că făceam jocuri în C++ pe un Pentium de 166MHz, sau că eram la Patria la blocul de noapte (un student cu bursă şi cu salariu stabil de 700 lei lunar îşi poate permite, nu?), sau că mergeam în ospeţie la băieţii de la cămin cu pretextul de a pregăti vreo lucrare într-o cameră unde era tigaie, cartofi, slanină, vin şi două chitări, sau că insomnia era provocată de treburi mai amoroase şi din cauza că această chestiune avea de multe ori un caracter deficitar, merita să sacrifici o noapte pentru a-ţi asigura o rezervă spirituală pentru depăşirea situaţiilor critice care urmau negreşit să apară. Doar uneori chiuleam de la ore. Şi foarte puţine nopţi le-am dormit cum scrie cartea. De la vremurile celea au trecut mai mult de 10 ani.
Acum sub ameninţarea cu cea mai straşnică năpastă nu mă scoţi din casă după ce se lasă noaptea doar dacă asta nu se întâmplă mai des de o dată la trei luni.
(aici, lanţul logic de idei, cititorului ar putea să i se pară rupt de tot, ceea ce nu este exclus)
Şi iată că la Chişinău, cinematograful Odeon găzduieşte un festival de animaţie: Anim’est 2011. În exclusivitate pentru atributul său de capitală europeană (exclusivitatea e valabilă doar pentru Moldova, pentru că acest festival a avut loc câteva luni mai devreme la Bucureşti, la a şasea ediţie pentru România). Am fost la deschidere, la Crulic. Ceea ce-am văzut, combinaţia inedită a unui documentar cu o duzină de tehnici de animaţie, pentru un ochi începător uneori incombinabile (DEX zice că nu ştie de aşa cuvânt), cu o istorie tragică plasată pe un fundal sonor comic, m-a impresionat: mai ales pe plan vizual. Revelaţia unui astfel de film de animaţie în cadrul festivalului m-a făcut să nu-mi pară rău că urma să-mi sacrific o noapte de week-end, atât de dorită în ultimul timp, pentru seara de sâmbătă, pe care festivalul a numit-o Creepy Animation Night. Şi iată că sâmbătă, pe la 23:00, căscând a somn, şi emanând vaporii celor două cafele băute anterior, aşteptam începutul, aşezat pe scaunul mirosind a URSS din sala cinematografului. Nici acele două cafele nu-mi puteau ştirbi scepticismul provocat de moş Ene, pentru că în acel moment realizam că nu-mi plac filmele horor, mai ales cele animate, mai ales în cadrul unui festival din Chişinău. Din cauza acelui scepticism, probabil, nu prea am ştiut ce să le zic la băieţii cu microfon şi cameră când m-au întrebat de ce am venit, sau, probabil, au citit în ochii mei acele multe nopţi nedormite în studenţie şi fatalitatea inevitabilului pe care o măcina conştiinţa mea când se gândea la faptul că o să reziste una, maximum două ore de nesomn din cele şase prevăzute de programul Anim’est.
Cititorului, care totuşi a rezistat să citească şi acest rând, îi zic că a meritat, benevol, nesilit de nimeni şi din toată inima: nu ţin minte să fi văzut ceva mai profund. Majoritatea filmelor au atins strune în interiorul meu, prăfuite de timp sau în general neatinse vreodată. Este evident şi în acelaşi timp uluitor câte posibilităţi îi deschide unui artist filmul de animaţie. Nu am văzut vreun film artistic care să te arunce în lumea viselor cu atâta realitate pe care au atins-o producătorii acelor scurtmetraje de animaţie. Pentru că de multe ori mă trezesc dimineaţa după un vis colorat şi ireal de frumos, indiferent de cât de transpirat de groază sau împlut de emoţii pozitive deschid ochii. În acele momente compătimesc şi urăsc în acelaşi timp realitatea lucrurilor şi imposibilitatea de a transforma in animaţie sau film acel vis, acea experienţă vizuală unică şi irepetabilă. Uite că celor ce-au stat la baza acelor filme, le-a reuşit să deschidă în faţa spectatorilor portaluri către tărâmurile viselor, unde se întâlnesc faţă în faţă îngerii şi demonii interiori, rezidenţi adormiţi în fiecare suflet de om, cu îngerii şi demonii de pe pânza cinematografului. N-a fost deloc horror în stilul cu care m-am obişnuit să-l văd la TV şi pe care nu-l mai înghit. „Creepy” nu a vrut să însemne „groaznic”, mai degrabă a vrut să însemne „înfiorător” de frumos, de absurd sau de tragic, pentru diferite filme cu diferite sensuri.
Pe scurt, plângeţi că n-aţi fost (eu am văsrat deja o lacrimă, pentru că n-am rezistat pănă la 5 dimineaţa şi pentru că n-am fost şi la ecranizările de zi), căutaţi neapărat filmele şi neapărat veniţi la anul viitor.
E drept, a fost şi o gafă mare în noaptea de Creepy Animation: au fost foarte şi foarte de prisos pauzele dintre filme umplute cu photoshop painting performance. Autorul este unul talentat, fără doar şi poate, dar cu părere de rău nu s-a încadrat minunatul său talent în noaptea de sâmbătă. Cea ce a făcut omul a fost frumos, n-a fost deloc creepy, a fost în mare parte ordinar, uneori banal. Părerea mea este una subiectivă, o părere ca şi la două treimi din spectatori care au părăsit sala în aceste momente, majoritatea fără ca să se mai întoarcă pentru un nou set de animaţie.

Astea fiind spuse, pentru Anim’est aş vrea la anul următoarele: o sală mai mare şi mai comodă, fără a mă gândi la riscul unui preţ mai mare al biletelor, mai multe zile de festival, fără photoshop performance sau dacă e să fie performace, atunci unul la temă, mai multe ţări în concurs şi, deloc în ultimul rând, Moldova cu animaţii din 2011 printre participanţi. Puteţi să râdeţi.

Acum nu voi da nume sau titluri (le găsiţi pe animest.md sau pe google), posibil am să fac un update la acest post, când voi strânge link-urile cu toate filmele care au rulat la festival, dar vă zic că merită tot timpul vostru scump acest festival. Iar cei care au vreun aport la organizarea lui sau la crearea filmelor, merită toate mulţumirile şi respectul. Câteva referinţe le puteţi găsi la Gonzo.
Să fiţi sănătoşi şi nu vă fie frică de demonii voştri interiori: existenţa lor este una benefică;)

Written by castraveţ

November 7th, 2011 at 9:13 pm