blogu' lu' castraveţ

Doamnelor, domnişoarelor şi nu în ultimul rând, fetelor!

Vara s-a cam dus, soarele şi-a ascuns blândeţea sa ca s-o ofere şi la alţii, iar pielea gingaşelor voastre feţe acum că e toamnă şi în curând vine iarnă, trebuie îngrijită mai cu sârguinţă. Pentru că ştiţi şi voi, şi mai ales o ştiu bărbaţii şi flăcăii pe care îi aveţi în preajmă, că anotimpurile nu trebuie să-şi lase amprentele pe gingaşii voştri obrăjori şi mânuţe. Iată de ce saloane-bucuresti.ro vă oferă o minunată ocazie sa vă bucuraţi în continuare de elixirele tinereţii, atât de indispensabile pentru fiecare dintre voi. Aşadar pentru aceasta nu aveţi decât să accesaţi pagina concursului şi să vă înregistraţi, iar acolo vă aşteapta 5 voucere a câte 200 RON pe care le veţi putea transforma în licori magice ale tinereţii fără bătrâneţe şi viaţă veşnică.
Nu ezitaţi pentru că timpul curge, odată cu el se scurge şi durata concursului, iar toamna devine tot mai iarnă iar iarna, pe chipul vostru, dragele noastre, nu are ce căuta.
Multa baftă!

Anume acesta era de obicei textul cu care întâlnea un sat sau un raion un oaspete, fluturând într-o manieră ospitalieră cu poalele prosopului din beton armat de sub mămăliga unei statui jerpelite cu chip de colhozniţă, sau la figurat – orice structură cu pretenţii de edificiu arhitectural, de pe vremurile sovieturilor. Timpul trece, prosoapele s-au transformat în nisip sau in pietre de temelie pentru încă un sarai al unui fost preşedinte de colhoz, unui fost primar, sau unui fost brigadir mai gospodar. Textul apare pe alte edificii, pe stâlpi, pe pereţii fostelor clădiri ale brutăriilor de lângă şosea, pe berezent întins peste magistrală sau pe aracal lipit cu dragoste pe frontonul benzinăriilor de la marginea satului. Oamenii au rămas la fel de ospitalieri când e vorba de întâmpinat un oaspete. Şi nu numai lozinca a rămas neschimbată. Deci ce vede un străin care calcă tărâmul strugurelui de poamă, ce neapărat o să bucure ochiul unui oaspete proaspăt coborât din autocar păşind cu 3 metri dincoace de linia de frontieră, ce-o să vadă un neamţ care a mers 6 ore cu maşina în primul rând când o să se vadă în ţară noastră independentă şi europeană, care uşi o să i se deschidă în faţă cu braţele larg deschise şi surprinzător să-i spulbere orice dubii cu referire la amplasarea sa anatomico-geografică pe corpul rotund al globului albastru?

În imagini aveţi o porţiune mai dosită a Postului vamal Tudora cu condiţii de nivel european.

Evident, bucură faptul că în planul de integrare europeană a rămas cu un punct mai puţin de realizat (şi asta încă din 2008). Concluziile, bănuiesc eu, trebuie să fie şi individuale, nu doar sub forma unui bolohan aruncat ograda gospodarilor ţării.

Deci, e primăvară, a venit toamna, numărăm bobocii. Patru ani în urmă au fost puse la clocit ouăle. Acum, dacă stai să vezi, numărătoarea nu durează mult pentru că, dacă o ei aşa, nici n-ai ce să numeri, pentru că şi aşa, din ochi, se vede că-s toţi.

Capitala timp de 4 ani s-a tras schimbat la faţă. Condiţiile au fost create – mii de mămici au astăzi fericita posibilitate să-şi plimbe odraslele prin pitoreasca Vale a Morilor, unde taţii îi învaţă să arunce şotios pietricele pe oglinda liniştită a lacului. Mulţumim investitorilor! Au început să răsară edificii menite să mângâie sufletele tinere la suflet şi defavorizate la buzunar, nu-i mare pagubă dacă tocmai la sfârşitul mandatului, pentru că trebuie să existe o premisă pentru prelungirea acestuia. Mătuşa Clava s-a luat în mâini şi din 5 pensii şi-a cumpărat un contor – acum ea poate sta liniştită, va achita strict cât consumă fără să ocărască noaptea prin somn reţeaua şi pierderile acesteia. Grădiniţele şi şcolile şi-au cumpărat încă mai multe termoplonjoare, de aceea că, şi vară, şi iarnă, trebuie să aibă apă caldă la timp. Studenţii au cămine mai curate, în căminele lor au apărut maşini de spălat automat, duşuri şi săli de lectură. S-a terminat cu ambuteiajele, s-a terminat cu trotuarele aglomerate, in parcările subterane amenajate în acest scop nu mai există nici un pericol. Nici noaptea, nici ziua. Pentru că poliţiştii nu mai sunt ocupaţi cu restituirea numerelor de înmatriculare în schimbul unui ban muncit cinstit. La uzina „Alfa” a fost tăiată panglica roşie, şi de acolo, spre mătuşa Clava, a plecat primul televizor ultimul răcnet, pe şoseaua proaspăt asfaltată – ultima plină de gropi rămasă în întregul oraş. La Munceşti şi la Botanica casele au devenit mai moderne, toată lumea şi-a tras termopane pentru că nu mai putea suporta zgomotul noii fabrici de prelucrare a deşeurilor. Facturile pentru lumină nu mai sunt atât de mari, pentru că oamenii primesc lumina prin geam, de la noile becuri ale felinarelor stradale. Străzile au devenit tot mai curate, urnele veghează nenumărate la orice colţ al oraşului, boschetarii nu mai răstoarnă tomberoanele pentru că au prânzul la timp, în azilurile amenajate după toate normele europene. La fel şi câinii, care beneficiază astăzi de vaccinare şi sterilizare gratuită pentru a putea să se bucure de noua lor familie din azil, sau din casele oamenilor dornici să-i adopte. La Poşta Veche nu mai este atât de periculos, chiar noaptea e ca ziua: iluminare uniformă şi transport public disponibil la orice oră.
Nu au rămas în urmă nici suburbiile: transportul public de ultimă generaţie circulă strict după orar spre Bubuieci, pe asfaltul pus luna trecută, unde mătuşa Clava merge în fiecare sâmbătă să-şi vadă nepoţii. Şoferii de autobuz au devenit mai amabili, dojenind părinteşte pe pasagerii care-i întind bancnote în loc de bilete, făcându-i să se întoarcă la casele peronului unde doamnele de la ghişeu le zâmbesc duios şi le urează drum bun oferindu-le biletele şi restul. Oraşul nu mai este atât de aglomerat, suburbiile au devenit mai vii, oamenilor le este bine şi acolo, beneficiind de gaz, canalizare şi locuri de muncă.

Da, bobocii îs toţi. La incubator e mare zarvă. Degrabă începe o altă numărătoare. Aş vrea eu să pot participa la alegerea celuia care va avea grijă de un alt coş de ouă încă patru ani de zile. În acest sens, cine-mi face şi mie o propiscă?

1. Biden se duce, borţile rămân.

2. Cu un Biden nu se face primăvara.

3. Bidenul nu vine de multe ori la Moldova.

4. Bidenii nu aduc fericirea.

5. Cine-l ştie pe Biden are patru ochi.

6. Nu tot ce zboară e Biden.

7. Tot Bidenu-i priceput.

Update:

8. Dacă tăceai, Biden rămâneai! (© Oleg Ciubotaru)

Vine, vine primăvara. Mărtişoare – vse dela. În faţa la Детский Мир, pe Armenească de la Ştefan până la poarta pieţei centrale, de la poarta pieţii centrale până la Moldtelecom pe Tighina, şi în general, orice scaun pus în spatele unei mese care vădeşte cea mai stingheră aluzie de bişniţă, pe 28 sau chiar mult mai înainte, numaidecât vinde şi mărţişoare. An de an, mărţişoarele suferă schimbări la faţă. Apar noi modele, cu noi şi noi navaroate. Anul acesta au apărut cu gheorghievscaia lenta şi cu tricolorovscaia lenta. Minunată idee de marketing, doar ca ne dezvoltată pană la urmă. Da dacă omul îi american şi lucrează în Moldova, cam de ce n-ar cumpăra el un mărţişor cu flagoamericanovscaia lenta… Da dacă omul are o nuntă sau o cumătrie fix pe 1 martie, cam de ce n-ar cumpăra el un mărţişor cu un prosop înflorat în loc de lentă … Da dacă omul are o înmormântare, ap n-ar cumpăra el oare un mărţişor cu lentă neagră… şi pentru popi ar merge. Pe scurt: nică imaginaţie.

Azi este 14 februarie. Câteva zile în urmă, în dimineaţa lui 11 februarie, în timp ce tineretul discriminat se pregătea să arate degetul care trebuie la toată opinia publică în faţa lui Ştefan cel Mare, în Africa un om o avut de înfruntat o mare cumpănă.

Ncube, un omulean truditor din Republica Sud-Africana care de draga dimnecioară s-a pornit la lucru, ca de obicei, călare pe bicicleta sa preferată, a fost atacat pe neprins de veste de un straşnic leopard. Dar n-a fost să fie. La tentativele zadarnice ale leopardului de a se înfrupta cu o bucata de Ncube, cetăţeanul, s-a dat jos de pe bicicletă, şi încetişor, moşnejeşte, l-a apucat de labele dinainte şi l-a băgat pe năstruşnicul animal cu ele drept între ramă. Triunghiul ramei a devenit în acel moment triunghiul Bermudelor pentru acel leopard anonim. Ncube a dat dovată de stăpâneală de sine şi nu s-a impacientat brusc. Juvina odată prinsă în capcana lisapetului, a fost supusă unui meticulos proces educativ cu sfântul lom – accesoriu, de altfel, nelipsit din arsenalul velocipedistic al lui Ncube. Când Ncube a luat o pauză de la procesul in care era antrenat împreună cu leopardul, pentru a hodini lomul, leopardul, neascultător din fire, a cam dat bir cu fugiţii. Ncube şi-a frecat zgârieturile şi şi-a contactat şeful să-i zică din cauza cărei păţanii a întârziat la lucru.
Rugăminte: dacă-l găsiţi pe fugar, anunţaţi-l pe Ncube, lomul căruia a rămas păgupaş prin îndoitură.
Toată noutatea aici: noutate.

Cam atât despre 14 februarie.

Iaka de exemplu, astăzi, pe peretele primăriei din Cluj (ştiţi voi care), când ceasurile de acolo vor arăta 27.01.2011 10:00, în peretele primăriei de acolo se va instala o falnică placă memorială cu lista tuturor blogurilor ce au o tematică clujeană. Iniţiativa a avut-o unu, Groparu. Şi despre evenimentul de astăzi, tot el ne spune.

(poza furata de pe interneturi)

Apar multe întrebări, nici un răspuns şi undeva în cap roieşte bancul acela despre patrie.
Noi câte bloguri de tematică locală avem?
Câţi bloggeri scriu despre Chişinău, despre lucrurile frumoase, nu despre politică şi despre putoare?
Vi-l imaginaţi pe Chirtoacă trăgând de colţ materia festivalnică de pe placa blogosferei capitalice?
Despre unire sau intrare în Europa nu întreb.

A propos, despre Iniţiativă an să vă spun mai încolo un toast, da despre patrie an să vă spun un banc. Da mai încolo.

Cinci piraţi pe o insulă trebuie să împartă între ei 100 monede de aur. Împărţirea se face astfel:
cel mai în vârstă pirat propune cum să fie împărţite 100 monede, iar apoi fiecare votează “da” sau “nu” metoda. Dacă cel puţin jumătate din ei votează pentru metoda propusă, monedele se împart aşa cum a propus piratul cel mai în vârstă, în caz contrar piraţii îl ucid pe cel mai în vârstă pirat şi procesul începe din nou. Cel mai în vârstă pirat (din cei rămaşi) propune o nouă metodă, apoi iarăşi se votează şi fie se împarte comoara, fie se ucide piratul cel mai în vârstă. Procesul continuă atât timp cât monedele nu sunt împărţite. Să presupunem că tu eşti piratul cel mai în vârstă dintre cinci piraţi.

Cum propui să împarţi 100 monede de aur? (ceilalţi piraţi sunt foarte zgârciţi, gândesc logic şi toţi vor să trăiască)

A scris Constantin Tănase ceva:

...click pentru a citi articolul complet

şi poşlo-poehalo. Nu l-am citit pe Dodon şi nu cred că am s-o fac foarte curând. În schimb sunt de acord cu faptul dnul Tănase că se referea la bloguri ratate în ceea ce priveşte atitudinea şi conţinutul. Pentru cine este secret că acolo unde sunt multe, puţine sunt de calitate? Fie vorba despre opere în tezaurul naţional, fie vorba despre artişti pe estradă, fie vorba despre maşini la piaţa auto, fie vorba despre bloguri în blogosferă. Jurnalistul se referea la blogurile aşa numite „de specialitate” care nu fac doi bani. Statisticile mari încă nu atribuie valoare unui blog. Cei care se pot lăuda cu aceste statistici, în schimb, se pot lăuda cu un auditoriu mare obţinut după principiul spune-mi cu cine prieteneşti ca să-ţi spun cine eşti.
În acelaşi timp o parte din bloggeri şi-au închipuit că Tănase se referea anume la ei şi la blogurile lor. La sigur dlui habar nu are de unele din ele. Eu am înţeles una: referinţa devine valabilă din moment ce o ei pe cont propriu sau altfel spus, dacă faci valuri în tazic ai chip a uda covorul.

Au mai scris
Eugen Luchianiuc, Oleg, cojocari, blogalbur, Vitalie Eşanu, Radu Lisiţă, grossum, Vitalie Branişte, Artur Gurău.

Ţ-închipui, vin dimineaţă la lucru şi mă uit, tăt îi plin. Şi vâd între doi copaşi un loc liber. Taman un pudel îşi făcea treburile acolo. Aştept până termină, îndrept oglinda şi dau în urmă. Şi-l zăresc: unu măşcat şi proaspăt. Eu întorc volanul, cotesc, feresc oglinda de copac, dau în urmă până la capăt şi mă opresc. Ies, mă uit pe sub roţi, parcă nu se vede nică. Şi m-am dus la lucru. Amu, seara o vinit fumeia pe la mine, mă aştepta lângă maşină. Eu ies de la lucru, descui maşina şi pornes. Încălzesc motorul, dau soba la maxim că lu a me îi plaşi când încălzeşte la chişioare. Pornesc muzică şi ne pornim. Când ajiung la Ştefan, mă uit: pute. Mă uit la a me, îi pute şi ii. Eu îi zic, uită-te la chişioare. Curate. Dau pe obocină, mă opresc şi ies din maşină. Şi m-an uitat eu parca avem un lostopană de frunze pe talpă când mă suiem în maşină, da ni s-o părut c-o chicat. Ies eu, mă uit da de papucul meu între frunze şi talpă taman câcatu şela de dimineaţă. Eeee, dap nu m-am dus eu la magazin, am cumpărat două stecle de apă minerală, ş-un rulon de hârtie de veceu, şi-am tot frecat talpa până le-am făcut ca noi. Ne pornim noi. Deschid oleacă fereastra să iasă putoarea. A me o zis la un moment dat: gata închide, c-o ieşit şi porneşte soba, c-am îngheţat. Eu închid fereastra, pornesc soba şi merjem. Mai merjem oleaca – iar pute. Mă uit, da la mine pedala de la frână e plină de plastelină de pudel. Ap iaca aşa, m-am ferit să nu-l calc cu roata. Ţ-închipui.

True story.