blogu' lu' castraveţ

Așa și scrie pe sticlă: Vin spumant de culoare bronz-argint pelican cu fiori de flori de câmp și fructe cu pulpă albă, cu poc și fâs.
Aș băga și o poză la etichetă, dar textul este deja ilizibil – am scapat-o în glod.

Eu când am să am un fiu, când am să fiu în căutare de nume exotic (nume rar), nici într-un caz nu am să-l numesc Murat.

“Petardazzi” – castă de intruși care îți buhnesc petarde sub geam în cele mai neașteptate momente. Mai sunt cunoscuți sub numele de “pedardaști” sau “petardați”.

01. Уилл Гомперц – Непонятное Искуство. От Моне до Бэнкси. (Will Gompertz – What Are You Looking At?: 150 Years of Modern Art in the Blink of an Eye)

Eu am acasă două ceasuri. De câţiva ani unul arată 12ş30 (sau 00ş30, depinde cum te uiţi) iar celălalt – 09ş09 (sau 21ş09, depinde cum te uiţi). Ele reprezintă unicat. Acestea sunt ceasuri autoreglabile. Evident, ca oricare ceas, ele au şi proprietatea de a se grăbi. Diferit. Ele acum sunt la 17 iunie 2021 12:00 (celălalt, respectiv – 9:09). Ele aşteaptă.

-== POVESTE ==-

A fost odată ca niciodată un purceluș. Purcelușul era foarte agresiv. Nimeni nu se juca cu el și nici la strâns ghinzi nimeni nu-l chema.
Așa au trecut anii.
Așa purșelușul nostru a devenit godac. Dar tot agresiv a rămas. Totuși, a învățat cu anii că asta la nimic interesant nu aduce. Astfel, purcelușul a înțeles că viața poate prinde culoare.
Și au mai trecut niște ani.
Godacul a devenit un purcel rumen care încet, încet, s-a transformat într-un porc sănătos. Și de aici încolo porcul a inceput să răstoarne treuca.
Oamenii, în ograda cărora trăia purcelușul, au obosit la un moment dat și au hotărât să scape de el. I-au deschis poarta și i-au zis:
– Mergi, suflet de Dumnezeu, unde te-or duce ochii.
Animala, însă a continuat să râme nestingherit toată grădina ce mai rămase neatinsă.
A mai trecut timpul și într-o zi ploioasă de toamnă, oamenii, petrcându-l cu ochii până în fundul grădinii, au spus:
– Nu ce, atunci dar, purceluș? Ne vedem la Crăciun!

-== SFÂRȘIT==-

Acel moment când porcul în ajun nu numai că nu se îngraşă ci mai şi slăbeşte vizibil.

1+1=69
ne blagadarite.

Fuga, fuga, fuga! Să reuşeşti cât mai mult. Fuga, fuga, fuga! Tu poţi mai mult! Să mulţumeşti clientul, să nu depăşeşti deadline-ul, să vinzi cât mai mult, să cumperi… Fuga, fuga, fuga!
Trăieşti în iluzia că realitatea asta e acea realitate pe care ţi-ai dorit-o întotdeauna. Să alergi! Să alergi! Pentru a ajunge acolo unde poţi sta.
Dar.
Cauţi escapade către lucruri care se fac încet. Să coci o pizza intr-un cuptor pe care l-ai făcut încet, să faci 5 km până la izvor după apă, încet sa repari un lucru vechi, încet să dai din vâsle pe mantia virgină a lacului, sa ştergi sâmbătă praful de pe geam, încet. Să ascuţi lama unui cuţit, încet, cu îndemânarea unui ucenic umil condus de mâna imaginară a lui Hattori. Şi să asculţi, să auzi. Să… Te regăseşti în banalităţi ce presupun meticulozitate şi implicare.
Focul arde. Focul e făcut din lemne care au crescut încet. Focul din acele lemne este magic. Magia este ascunsă. În pădure necunoscută nu te du la magician. Cu mâna goală, cu mintea nepregătită, la magician nu te du.
După toate, paradoxul existenţial oricum va dicta: Fuga, fuga, fuga!
Am impresia că trebuie să trăim mai încet.

… sau:
ВЕК ЖИВИ – ВЕК УЧИСЬ (n.a.: trăieşte-un veac – învaţă-un fleac)
Majoritatea din voi, probabil, aţi trăit dezamăgirea, deziluzia poate, când acea obraznică muscă devine o obsesie după zadarnice tentative de aplicare a instinctelor de vânătoare. Şi iată că ai prins-o (cel puţin, aşa crezi), şi parcă ai strâns destul de bine pumnul ca să o lipseşti total de şansa de a evada, pe cale aeriană… Totuşi, nu ai niciodată certitudinea că a nimerit bine între straturile dactile ca să fie lezată suficient pentru a continua lupta cu ea de la egal la egal, pe suprafaţa terestră. În majoritatea cazurilor, după relaxarea pumnului, urmează stupefacţia: sau eforturile au fost zadarnice (musca stă relaxată undeva în raza de 4 metri de la căuşul digital, contemplând aşteptarea deluzorie a fiinţei umane într-un proces lent de desfacere a falangelor), sau musca îşi ia zborul prin prima fisură dintre degetele trufaşului homo venandi.
Deci, concluzia mult așteptată, efectiv – iluminarea: musca e mult mai uşor de prins cu mâinile ude, fix în timp ce speli vasele când umărul stâng este utilizat în calitate de pista de aterizare – decolare – aterizare – decolare – aterizare…
Pentru esteţi: se poate de uns mâna cu miere: şansele organismului zburător bine identificat scad dramatic.
N.B. Această experienţă poate fi catalogată ca fiind una dintre cele mai importante descoperiri ale omenirii.
Nu mulţumiţi.