blogu' lu' castraveţ

Azi mă pomenesc la uşă cu doi flăcăi c-un bostan aprins subţioară ţinând o pungă generoasă de torţi, pe jumătate plină cu te-miri-ce-au-ei-acolo. Am avut un fel de mini-şoc (nu pentru că erau mascaţi, nici mascaţi măcar nu erau). Eu n-am deschis că eram mascat în Adam – taman ieşisem de sub duş. Faptul, însă, mi-o dat de gândit: Halloween-ul l-am asimilat în mai puţin de 5 ani – cam aşa ţin minte eu începuturile lui pe la noi; pe Sf. Patrick deja îl înverzim; de Sf. Valentin nici nu mai zic, pe 24 februarie Dragobete-le la noi nu se prea sărbătoreşte; recent, în Chişinău auzisem că cineva a făcut acasă Thanksgiving-ul, cu curcan împlut şi toate acareturile adiacente; neapărat vom sărbători Crăciunul pe vechi şi pe nou; 9 mai e lege. Pe de altă parte, dacă e să sapi în istorie, mai toate sărbătorile româneşti sunt religioase şi rar cine le mai duce contul. Drept ca avem şi noi sărbători autentice, ne împrumutate: de exemplu ziua vinului (din ce-mi vine în cap, se pare că-i unica). Şi acum iar stau şi mă gândesc: ce-i asta? deficit de cultură, deficit de inventivitate, sete de crăpăt (în popor – povod) de sărbătoare, sau evadare de la secolele de spălare a creierului cu liturghii şi îndopare cu nafură… Şi aici mă gândesc: de ce n-am făcut baie mai devreme?

Îmi povestea cineva recent cum se fac mai nou hijack-urile în România. Metoda mi s-a părut destul de ingenioasa – poate mai prinde bine cuiva.
În timp ce conduc, şoferii se pomenesc cu un ou pocnit de parbriz: fie el de găină, gâscă sau curcă (variantele “prepeliţă” şi “struţ” se exclud din pricina rentabilităţii financiare reduse a proiectului). Prima reacţie a şoferului, este una din două: să oprească ca sa cureţe parbrizul sau să pornească ştergătoarele. A doua variantă are ca rezultat ungerea parbrizului cu substanţa ouasă (albușul coagulat), iar dacă mai este pornită şi pulverizarea detergentului pe parbriz (ceea ce negreşit se întâmplă), întinderea oului pe aria ştergătoarelor este una perfect uniformă. Transformarea parbrizului din vizibil în mat, iarăşi, are drept efect secundar oprirea unităţii de transport. Aici intervine el, carjack-erul. Concluzia e simplă: dacă pică oul pe parbriz, trebuie apăsată surcica până în podea pentru deplasarea rapidă la o distanţă sigură de raza de acţiune a hoţilor la drumul mare.
E bine să ştim.

14 octombrie 2012, punctul nr.1 de destinaţie.

Se găseşte această stâncă în satul Buteşti, din raionul Glodeni.

Deşi nu impersionează prin dimensiuni, ascunde în inima sa o peşteră si o istorie neobişnuită. Se zice că în ea candva se scundea Svidrigailo – o rudă de-a unui rege lituanian, proaspat decedat, fiind nevoit sa se ascunda aici din cauza ca ar fi pretins la tronul pe care se instalase deja un nou imparat. Acesta voia sa stearga de pe faţa pământului toate urmele sangvine ale fostului împărat. Svidrigailo, deci, se ascundea în adâncimile peşterii, fiind ajutat de săteni să supravieţuiască. Se mai zice că aceste fapte sunt adeverite arheologic. În nu atât de îndepărtatul trecut din peşteră se extrăgea piatră şi gips. Mai multe, citiţi pe blogul satului Buteşti.

Podul peste râuleţul Camenca.

Râuleţul Camenca este imposibil să-l treci în înot. Să-l traversezi la pas, se poate. Şi asta nu pe pod. Da podul e frumos.

Partea opusă elefantului.

Aceeaşi stâncă, privtă de lăngă trompa elefantului.

De aici, drumul a condus la 100 de movile.

Link-uri utile:

http://butesti.blogspot.com/

În cadrul acestei minunate expediţii au mai fist vizitate locurile:
Bădragii Noi,
peşteră de la Criva.

23:00. vreu să ies din casă. caut în portofel – 25 de lei. in buzunar la câmeşă – încă 3. taxiu’ s-o scunchit. până uni-ni trebu nia – 30 de lei. mă gândesc. scot din NZ* 8 monede câte 25. mă gândesc cum să fiu discret in taxi şi să nu mă pricălesc niş eu, să nu se pricalească niş el. ma gândesc. ma imbrac in djânş. sun la taxi. cobor. ma sui. vreu sa mă pricălesc eu primu şi, maşinal bag mâna în buznaru drept adânc din urmă – foşneşte. scot – 17 lei de hartie. mari-i puterea lui dumnezău.

___
NZ* – rezervă inextingibilă.

Aceasta este încă o serie (penultima probabil) de fotografii la subiectul “Crimeea 2012”.

Bine v-am găsit.

Pe tărâmurile mult râvnite, pionerii vin cu iola. De data aceasta iola era a lui Leonid. Lui Leonid îi pare amuzant când află că pionerii sânt moldoveni. El cunoaşte mulţi moldoveni care vând la unul din bazarurile de la kilometrul X. Lui Leonid îi pare amuzantă limba moldovenilor de acolo şi comportamentul lor. Lui Leonid multe ce-i par amuzante. Pentru că Leonid singur el este amuzant.

În fiecare an, Read the rest of this entry »

Am cumpărat un accesoriu indispensabil pentru gospodăria omului.