Archive for the ‘şoferi’ tag
Despre taximetrişti
Un cetăţean, într-o iarnă, pe la vreo 1 noaptea, urcă într-un taxi şi se aşează pe bancheta din spate. Îi spuse taximetristului destinaţia, şi incepu să privească prin geam, după care masina porni încet prin oraşul aproape pustiu. Afară ningea cu fulgi mari, se auzea doar muzica linistita din boxe, si scârţâitul moale al cauciucului pe zăpadă. După un timp, ameţit de linistea de afară şi peisajul alb pestriţat cu fulgi, cetăţeanul nostru realizează că aproape a ajuns la destinaşie. Se aplecă peste scaun şi lovi uşor umarul taximetristului:
– Opreşte, te rog, la scara doi.
Taximetristul suci brusc volanul apăsă pedala până în podea şi cu toata viteza intră intr-un stâlp.
Capota distrusă, ambii în şoc. După câteva minute, ambii îşi revin, şi pasagerul nostru întreabă:
– Baaai, debilule! Vrei sa ne omori? Shi te-o apucat?
La care taxistul raspunde:
– Bah! Scuză-mă! Pur şi simplu eu az prima zi m-am suit pe taxi. Până az eu am lucrat 10 ani pe catafalc.
Carjacking cu ouă
Îmi povestea cineva recent cum se fac mai nou hijack-urile în România. Metoda mi s-a părut destul de ingenioasa – poate mai prinde bine cuiva.
În timp ce conduc, şoferii se pomenesc cu un ou pocnit de parbriz: fie el de găină, gâscă sau curcă (variantele “prepeliţă” şi “struţ” se exclud din pricina rentabilităţii financiare reduse a proiectului). Prima reacţie a şoferului, este una din două: să oprească ca sa cureţe parbrizul sau să pornească ştergătoarele. A doua variantă are ca rezultat ungerea parbrizului cu substanţa ouasă (albușul coagulat), iar dacă mai este pornită şi pulverizarea detergentului pe parbriz (ceea ce negreşit se întâmplă), întinderea oului pe aria ştergătoarelor este una perfect uniformă. Transformarea parbrizului din vizibil în mat, iarăşi, are drept efect secundar oprirea unităţii de transport. Aici intervine el, carjack-erul. Concluzia e simplă: dacă pică oul pe parbriz, trebuie apăsată surcica până în podea pentru deplasarea rapidă la o distanţă sigură de raza de acţiune a hoţilor la drumul mare.
E bine să ştim.