blogu' lu' castraveţ

După o vinere neordinară (cu culcat la 22:00), dimineaţa a început devreme (trezit la 4:00, când s-au acumulat 6 ore regulamentare de somn), cu spălatul vaselor, spălatul aragazului şi chiuvetei.
Pe la 7 deja, îi mulţumeam vecinului cu bormaşină pentru fundalul sonor care astupa aspiratorul meu.
Pe la 9 eram la balcon, cu toate treburile făcute.
Cafea. Ţigară.
Aidoma unui muşuroi de furnici, odata cu răsăritul, din scările blocului au inceput să iasă solitari gospodarii grăbiţi de griji de sâmbătă, apoi să năvălească în curte mamele şi odraslele lor.

Peste gard, Read the rest of this entry »

La o bere, după două beri, dupa somn, în vis uneori apar cuvinte şi expresii inexistente în dicţionare, dar care obţin o utilizare larga pentru mult timp înainte. Un fel de expresii ce parazitează vocabularul unora dar n-au nici un sens pentru alţii. Iakată-le-s:

dipijiosnic – (s.m.) om depravat, decăzut moral
alampargin – (exp.) hai la un pahar cu vin
pasajder – (s.m.) pasager al rutierei Băţi – Chişinău, după 2 sticle de bere.
frejdeder, holodincolo – (s.n.) accesoriu de bucătărie destinat păstrarii produselor alimentare la temperaturi reduse.
piu – (s.f.) bere, în limba portugheză.
frijideu – (s.n.) frigider în limba portugheză. Exemplu: Iau o piu du frijideu.
pazdravlidar (s.m.) – persoană omagiată care nu te cheama la ziua de naștere
snegopadocica – (s.f.) alba ca zăpada
dihoconoseţ – (s.m.) căcăcios
borâş – (s.n.) borş
stegară – (s.f.) ţigară
pista – (s.f.) pizza
dublovice – (s.n.) veceu, în limba ceha
decabrist – gospodar care muntuie jinul nou în decembrie (via Dunitru Alaiba)
iefting – procesul de cautare a produselor ieftine, a reducerilor (inventat de 2look, mai ales pentru pivă)
финская баня – sauna cu curve, pe care o prastavlește șinul nănașului, înainte de nuntă.

Sau de exemplu cum se numeau zeii diferitor popoare, via Pavel Bodeanu:
la chinezi: Gan Don, Kon Ciu Gă
la finlandezi: Huiputtala
la perşi: Lapulateamvăst
la indieni: Băgavaşînpula, Ganeştu
la turci: Câcatlacur

sau via kirpi4:
la africani: Shotafutztucapu
la egipteni: Nufutecapu, Danunah
la maia: Mâncaniaicâcatu

P.S. Colecția se completează în permanență.

În ultima vreme întâlnesc tot mai multă lume cunoscută care din carnivori sadea, devin pe neaşteptate vegetarieni sau vegani. Când spun „pe neaşteptate” am în vedere faptul că am stat cu unii din ei la o masă şi am văzut cum îşi ling degetele (la propriu) după ce nimicesc voluptuos un steak, o friptură sau un peşte prăjit, moldoveneşte, cu mămăliguţă şi toate delicatesele adiţionale. Şi nu prea încape în mintea mea de carnivor, educat astfel pe cale genetică şi ulterior, autoeducat, cum este posibilă o astfel de schimbare. Când scriu aceste rânduri, declar cu toată sinceritatea că sunt profan absolut la capitolul literatură despre nutriţie: nu am citit nimic şi nici nu am de gând – va fi clar mai jos de ce nu. Dacă despre importanţa produselor de origine animală în nutriţia zilnică am un bagaj de cunoştinţe foarte modest, acumulat ocazional de-a lungul anilor, atunci despre plusurile pe care le aduce absenţa lor, nu am la moment nici un argument. Aşa că, voi începe aici nişte procese cognitive menite să mă facă să înţeleg mai bine subiectul propus şi să servească în calitate de contra argumente pe care nu le pot avea brusc, într-o discuţie fluentă cu veganii şi vegetarienii – discuţii care, de altfel, le am purtat prea des în ultima vreme, ca să nu le dau vreo importanţă (mai ştii, poate este vorba despre vreo conspiraţie mondială anti-carne la mijloc).
Deci, este cert faptul că în natură există mamifere care se alimentează exclusiv cu carne, există mamifere care se alimentează exclusiv cu produse de origine vegetală, şi există mamiferele care le combină pe ambele în alimentaţia lor zilnică. Este evident că cele care papă carne, le papă pe cele care papă iarbă, nicidecum invers. Or, lanţul biologic nu poate exista fără această verigă, până când ultimul leu nu va trece la iarbă verde. Totodată, nu mă apuc să afirmă că jivinele care papă iarbă sunt mai puţin rezistente decât cele care papă carne (deşi ideea îmi gâdilă foarte tare Substanţa cenuşie): prea multe variabile sunt la mijloc ca să fiu sigur pe valoarea de adevăr a concluziei. Plus la asta, evoluția nu ar mai fi arătat așa cum o știm acum. Explicația este simplă: omul primitiv nu ar fi avut nevoie de arme, nu ar fi nevoit să-și crească masa musculară, nu ar fi avut nevoie de foc pentru a găti (ar fi avut nevoie de el doar ca să se încălzeacă). Or, absența necesității de a vâna sau de a se apăra de carnivori, ar fi făcut toate speciile mai lenoase și mai lente.
Pe de altă parte, nu poate fi negat nici faptul că masa musculară a unui organism nu poate creşte fără proteine. Ori poate? În acest sens vine altă întrebare: poate suplini hrana exclusiv vegetală cantitatea necesare de proteinele şi lipide pentru un organism puternic?
Un alt semnal de alertă în fenomenul, tot mai des întâlnit, al schimbării regimului de alimentaţie, este abundenţa de literatură care sporeşte văzând cu ochii, prin toate sursele de informare – literatură anti-carne şi pro-vegie. Mi se creează impresia că toate reprezintă nişte „metode uşoare” de a nu mai mânca carne – cursuri eficiente de PNL (programare neurolingvistică, nimic legat de vreun partid), devorate cu insistenţă de bietele organisme. Or, autorii occidentali nu se prea gândesc unde le vor ajunge cărţile când au pornirile nobile a-şi trata naţiunea de obezitate. Autorii consacraţi domeniului (PNL) te pot convinge de ce vor ei (personal m-am convins de când am lăsat fumatul citind „În sfârşit nefumător, sau metoda uşoară” a lui Allen Carr, ceea ce n-am putut să fac prin proprie voinţă), aşa că văd cam periculoasă intenţia de a mă apuca de citit ceva din domeniul nutriţiei pro-vegie. Dar cine ştie… La moment mă simt foarte sănătos, şi fizic, şi moral, îmi place şi carnea, şi verdeaţa (nu pot fără una din ele), am o greutate perfectă pentru statura mea, duc un mod activ de viaţă (drept că mai păcătuiesc uneori cu excesele de acool). Văzând pe unii vegetarieni (sau vegani), aş avea rezerve să afirm cu siguranţă că ei se simt la fel. Poate şi ei le au când mă privesc.

P.S. Nu vreau să lezez convingerile nimănui; vreau să înţeleg ceea ce nu pot înţelege.

P.S2. Cred că e timpul să-l recitesc pe Allen Carr – 6 luni de la prima ţigară se cam împlinesc.

Pentru cei vizaţi: ziua de astăzi, printr-un consorţiu secret, se declară oficial “Paştele Calului”.