O sâmbătă ordinară de primăvară
După o vinere neordinară (cu culcat la 22:00), dimineaţa a început devreme (trezit la 4:00, când s-au acumulat 6 ore regulamentare de somn), cu spălatul vaselor, spălatul aragazului şi chiuvetei.
Pe la 7 deja, îi mulţumeam vecinului cu bormaşină pentru fundalul sonor care astupa aspiratorul meu.
Pe la 9 eram la balcon, cu toate treburile făcute.
Cafea. Ţigară.
Aidoma unui muşuroi de furnici, odata cu răsăritul, din scările blocului au inceput să iasă solitari gospodarii grăbiţi de griji de sâmbătă, apoi să năvălească în curte mamele şi odraslele lor.
Peste gard, nişte gospodari erau în plin proces de vrăjeală asupra unui mangal ce împrăştia prin mahala şfârleaţă aromată si invidie moldoveneasca. În parcul de lângă bloc coroanele copacilor trădau aluzii vagi de înverzire. Şi cum să stai aşa în casă? N-ai cum. Şi iată-mă coborând în Valea Trandafirilor pe sub podul viaductului. Cu fiecare metru adâncit în partea sălbatică a parcului, realizam uimit că ceea ce vedeam eu de la balcon nu semăna nici pe departe a primăvară.
Adevărata primăvară începea aici.
Văzând lumea în mânecă scurtă ar putea părea firesc pentru temperatura de afară, dacă nu curgeau încă prin vene fiorii iernii care a ţinut pănă acum doua zile.
Dar care iarna? Pe malul unuia dintre lacuri, patru tovarăşi tocmai ieşiseră din apă!
Şocul vizual abia incepea.
Şi floare, multă floare!
Şi iarbă plină de sevă şi culoare.
Ei şi cum să ratezi în aşa zi o ocazie de picnic? N-ai cum. Dacă ştiam de vineri ce mă aşteaptă în parc, cu siguranţă nu eram azi prin Chişinău.
“Şi, way floroşică, o vinit în sfârşit primăvara, da?”
Da!
