2016.05.22 Burlănești
Deschiderea oficială a sezonului a fost planificată anume aici, și a fost planificată cu fermitate și fără gram de dubiu, planificarea fiind făcută exact la închiderea sezonului.
Am pornit în formula perfectă: patru pasageri și un șofer, vineri seara. Am ajuns ziua, dar mâna pe aparat am pus-o deja când se întunecase – pionerii au activități mai importante decât cele ale fotografiatului, mai ales în prima seara.
Treaba prioritară era asigurarea detașamentul pioneresc cu apă potabilă, de la izvor.
Lângă izvor, și de data aceasta, au rămas ne identificate inscripțiile și originea pietrelor (funerare?), fapt ce servește în calitate de motiv temeinic de a reveni în aceste locuri.
A doua zi, detașamentului i s-au alăturat încă trei membri (unul mai vechi – Denis, doi mai vechi dar mai puțin permanenți: Igor și Arturie). Ei au purces la instalatul corturilor
în timp ce acei stabiliți deja, pregateau micul dejun.
Cu riscul de a mă repeta, subliniez faptul că diminețile aici sunt fermecătoare. Mirosul de iarbă grasă, scăldată în razele soarelui care deja a părăsit orizontul, și culorile, aproape acide, te vrăjesc.
Râulețul ce domină intreg canioul își trezește locatarii.
Cei de sus, frumoși și falnici,
patruleaza jos-ul, frumos și bogat în alimente.
După dejun, ceata de pioneri părăsește baza, și pornește în expediția de recunoaștere.
“Canaaaaaaaa! Ar să-ț pară răăăău!” – urla frumos Igor. Cana îl ignora cu tupeu. Igor, ]n general, rar merge cu noi, dar când merge urla pentru toate dățile în care cu noi n-a fost.
Pionerii au ajuns prin aceste locuri exact în perioada în care se “coceau” păpădiile. De aceea, o mână bună de frunze amărui de păpădie a mers la salată. Tare bun.
La prânz Pavel ne-a alintat cu plov. Mult plov.
Plovul a fost făcut dintr-un frate minor al celor ce coborau exact în vremea asta dealul.
Atât de mult, că a și rămas. Dar pionerii nu fac parte din categoria de indivizi care aruncă mâncarea.
O jumatate (suficient de generoasă) din cantitate a fost dusă în sat și lăsată lui Vasile. Vasile este gospodarul la care pionerii lasă mașinile. După cum a spus Vasile, plovul rămas urma să fie transmis unei familii nevoiașe, cunoscută bine în sat și ajutată de sat de fiecare dată când este posibil.
Pornind cu ceaunul gol înapoi, pionerul a trecut pe la magazinul din sat, pentru a suplini rezervele de răcoritoare.
Plus la asta, Vasile i-a înmânat pionerului, cu câldură, și o sticluță de țuică de casă. Din sveclă, cum se face la nord, și neașteptat de fină și la gust și la miros.
Istoria, poate relatată răzleț, a deschiderii oficiale a sezonului, trebuie finalizată aici. Voi menționa că pionerii s-au odihnit cum scrie cartea.
P.S.
Partea asta de canion este prima cu care pionerii fac întâiul contact vizual, și pe cât e de frumoasă, pe atât de scurtă. Cum aveam să mă conving următoarea dată, aceasta reprezintă cam 2-3% din toată lungimea canionului și nici pe departe unica impresionantă. Dar despre asta – data viitoare.