blogu' lu' castraveţ

Превратиться в мелкий дождик,
зарядить на много дней...
И на город толстокожий
тихо падать меж огней.
Или трогать гриву леса,
еле листья шевеля.
или нежностью небесной
гладить сонные поля.
Слиться с речкой безымянной,
целовать людей...
Устать.
А затем в рассвет туманный
поредеть
и перестать.

© Глеб Горбовский

2045
– Bunele, ia mai povesteşte, te rog, cum a fost la COVID?
– Ei, nepoate, nici nu vrei sa ştii…
– Nu, bunele, hai, te rog, povesteşte, măcar oleacă!
– Ei, nepoate, am trecut noi prin multe. Am trecut si prin vremurile când oamenii mergeau pe sub pământ.
– Asta cum?
– Iaca aşa! Erau un fel de transport terestru cu garnituri, ”tren” ii spuneam. Ele te duceau unde aveai nevoie, doar că erau lipite de sol. Şi ca sa urci intr-o garnitură trebuia sa mergi pe sub pământ. Mai ales iarna, era un fel de loterie: ai sa poţi ajunge pana la tren fără sa-ţi rupi gâtul pe scările de la JD sau nu.
– Bunele, da ce-i asta, JD?
– Eh… nepoate… “J” venea de la “Jos”, scările celea duceau jos. Iar “D”… “D”… acel “D” doar căpetenia oraşului se încumeta sa-l descifreze când urca şi cobora acele scări…

***

– Bade Dinu! Bade, Dinu!, Baaaade Dinu!
– Şi vrei bre!
– Împrumuta-ni , te rog, colaiderul până mâine…
– Da pentru ce?
– Ei… ţi-i jele. Eşti un jmot, bade Dinu!
– Cum îţi permiţi, mucosule! Eu COVID-ul l-am trecut, da tu ce-ai făcut în viaţa asta?!

***

– Mucosul!…
– Bunele, d-ap’ din ce trăiaţi?
– Ei, nepoate… o fost greu… O fost greu până nu ne-am învăţat a vinde culioace.
– Matale serios? Matale ai prins timpurile culioacelor? Eu am un coleg care zice ca bunelul lui are ascunse în pod două culioace, dar nu mi le-a arătat… Eu nu-l credeam! Deci ele există?!
– Eh, nepoate, pe timpul lui DonDiriDon noi strangeam multe culioace. Practic toată viaţa noastră se învîrtea în jurul acelor culioace. Nu ştiu dacă ţii minte proverbul bunicăi, Dumnezeu s-o ierte.
– Care?
– Zicea „Să n-ai o sută de prieteni, să ai un culioc”. Păi uite, am ajuns şi la vremurile când intrau băieţi în costume şi răsturnau casa cu picioarele in sus. Daca găseau culioc – era vai şi-amar de steaua celui care le ascundea.
– Păi ce se întâmpla?
– Nepoate, fără întrebări, cu tupeu şi fără scrupule te trimiteau direct la Sadova. Multa căpşună am înghiţit eu la viaţa mea, nepoate. Şi acel DonDiriDon, aprig om mai era: mânca pepenii cu mâinile goale.
– …
– …

2065
Au trecut anii, şi am realizat că nu pe toate le-am înţeles pe atunci, dar ţin minte cum mama, de sărbători, ne aşeza la masă şi ne ungea câte o felie mare de pâine cu unt, mie si bunicului, şi ne presura cate o linguriţă mai generoasa de fulgi de hrişcă pe ea.
Abia acum îmi dau seama că nu am o amintire mai caldă decât acele zile din ’45.

Cumva rating-ul meu pe Vivino MD în ultimii doi ani se menţinea stabil între 38-42. În timpul carantinei acesta dramatic continuă să scadă. Acum e la 64.
De aici trag trista concluzie că eu sunt un lenos.
Ce de făcut, ce de făcut…

Colindeţ, Colindeţ!
Tăţ băieţii-s maladeţ!
Numa’ eu îs mititel,
Dă-ni şî nia un culioşel.

(folclor #viaţabatefilmul)

Cum îți ei rămas bun de la un prieten?
– Nu ce, peste paisprezece zile!

Nu că m-aș amesteca în treburile statului, dar le-aș sugera celor care au inventat suma de 22 mii în calitate de amendă (în caz că vor mai reveni la o măsură similară) o alternativă. Așadar, vă propun programul #unpicderespiro.
Aflarea în parc / pădure se poate cu o condiție: în timpul aflării acolo este obligatorie salubrizarea. Gunoi, #slavadomnului, avem încă pentru două-trei carantine.

Rubrica “Tălmăciri de proverbe”

Astăzi, stimaţi spectatori, tălmăcim expresia
“Кто не рискует, тот не пьет шампанское”.

De ceva timp am senzaţia că sensul expresiei nu este tratat cum se cuvine. Autorul acesteia de fapt vrea sa zică:
Dacă ai riscat, fii bun, împrumută, fură, dar şampanie trebuie să bei.

Sfârşit de rubrică.